Articolele
reproduse pe acest blog, extrase din presa actuală, din situl Uniunii
Scritorilor sau din alte surse publice, în legătură cu alegerile
iminente pentru preșidenția Uniunii scriitorilor, fac parte dintr-o
culegere de documente pentru istoria acestei instituții și prezența lor
în paginile revistei OBIECTIV nu înseamnă altceva decât o modalitate de
salvare a unor documente de arhivă. Nu dorim să facem propagandă pentru
unul sau alul dintre candidați.
Amintesc acelor colegi din conducerea Uniunii, cărora le-am cerut, în ultimul deceniu de mai multe ori, să-mi acorde accesul la arhiva Uniunii Scriitorilor, în calitate de cercetător, doctorand la Universitatea Petru Maior din Tg. Mureș, că păstrarea unei arhive face parte din obligațiile oricărei instituții, mai ales a uneia care se declară și este, cred, de interes public.
Iar distrugerea arhivelor Uniunii Scriitorilor, care este deci o «persoană juridică de utilitate publică», așa cum reise din Comunicatul Casei de Avocatură „Corina Popescu Law Office”, sau tratarea lor neglijență, este pedepsită de Legea Arhivelor.
Cu toate acestea, mi s-a refuzat răspunsul oficial, mi s-au comunicat zvonuri despre distrugerea arhivei, făcându-se aluzii că ar fi fost opera unui coleg bețiv, însărcinat tocami cu păstrarea ei, sau prin neglijența directă a conducerilro succesive din 1989 încoace, fără excepție. Acest zvon, niciodată probat prin documente emise de Uniune, este probabil o legendă prin care se blochează accesul la documente sensibile, eventual amenințătoare prin conținutul lor, pentru diferitele conduceri ale Uniunii, pentru unii dintre membrii privilegiați (chiar dacă decedați), pentru funcționarii ei care au avut relații prea strânse cu Securitatea, de pildă, unii fiind poate chiar ofițeri acoperiți, de pildă Traian Iancu, directorul Fondului Literar, sau cei care lucrau la sectorul de relații externe și de care depinde tratarea unor cereri de pașaport, trimiterea unor scriitori în diferite delegații în străinătatea vestică sau chiar estică.
Un caz special, a cărui lămurire este imperios necesară, se referă la situația financiară a Fondului literar la 30 decembrie 1989, la o decizie luată, după câte sunt informat, cu ocazia primului Consiliu de după căderea lui Ceaușescu, prin care se ștergeau integral datoriile scriitorilor (act ilegal, implicând un tratament privilegiat al celor care aveau datorii mari) într-o instituție care era de fapt o cooperativă de credit, de administrare a drepturilor de autor, proprietate colectivă a tuturor scriitorilor, membri și nemembri ai Uniunii, fiindcă o cotizație la Fond se culegea automat, de la prima colaborare a cuiva la presa literară. În cazul meu, de pildă, începând cu debutul în revista Luceafărul din 1961.
Nu știu dacă această informație despre decizia ilegală de ștergere, anulare globală și integrală a datoriilor noastre de la Fond este exactă. Când am părăsit România în 1987 eu a trebuit să-mi achit toate datoriile, care spre norocul meu, nu erau prea mari.
Am cerut oficial, prin mail, procesul verbal al ședinței respective de Consiliu. Mi s-a spus, de către Eugen Uricaru, ca și de alții, că așa ceva nu există. Dar dispariția unor sume de importanța celor existente ca debite în decembrie 1989 nu poate fi trecută cu vederea și nu voi accepta niciodată ideea că astfel de fapte penale ar fi prescrise. Măcar moral cineva trebuie să răspundă pentru devalizarea scriitorimii române (și maghiare, germane, sârbe, căci membrii Uniunii nu erau doar români).
În caz că autorii sau administratorii siturilor de unde am colecționat și salvgardat texte o vor solicita, vom bloca accesul public la aceste documente, care vor fi desigur accesibile în sursele primare. La finele acestei săptămâni, adică începând cu 9 aprilie 2018, oricum, accesul public va fi blocat de mine.
Dan Culcer
5 aprilie 2018
Amintesc acelor colegi din conducerea Uniunii, cărora le-am cerut, în ultimul deceniu de mai multe ori, să-mi acorde accesul la arhiva Uniunii Scriitorilor, în calitate de cercetător, doctorand la Universitatea Petru Maior din Tg. Mureș, că păstrarea unei arhive face parte din obligațiile oricărei instituții, mai ales a uneia care se declară și este, cred, de interes public.
Iar distrugerea arhivelor Uniunii Scriitorilor, care este deci o «persoană juridică de utilitate publică», așa cum reise din Comunicatul Casei de Avocatură „Corina Popescu Law Office”, sau tratarea lor neglijență, este pedepsită de Legea Arhivelor.
Cu toate acestea, mi s-a refuzat răspunsul oficial, mi s-au comunicat zvonuri despre distrugerea arhivei, făcându-se aluzii că ar fi fost opera unui coleg bețiv, însărcinat tocami cu păstrarea ei, sau prin neglijența directă a conducerilro succesive din 1989 încoace, fără excepție. Acest zvon, niciodată probat prin documente emise de Uniune, este probabil o legendă prin care se blochează accesul la documente sensibile, eventual amenințătoare prin conținutul lor, pentru diferitele conduceri ale Uniunii, pentru unii dintre membrii privilegiați (chiar dacă decedați), pentru funcționarii ei care au avut relații prea strânse cu Securitatea, de pildă, unii fiind poate chiar ofițeri acoperiți, de pildă Traian Iancu, directorul Fondului Literar, sau cei care lucrau la sectorul de relații externe și de care depinde tratarea unor cereri de pașaport, trimiterea unor scriitori în diferite delegații în străinătatea vestică sau chiar estică.
Un caz special, a cărui lămurire este imperios necesară, se referă la situația financiară a Fondului literar la 30 decembrie 1989, la o decizie luată, după câte sunt informat, cu ocazia primului Consiliu de după căderea lui Ceaușescu, prin care se ștergeau integral datoriile scriitorilor (act ilegal, implicând un tratament privilegiat al celor care aveau datorii mari) într-o instituție care era de fapt o cooperativă de credit, de administrare a drepturilor de autor, proprietate colectivă a tuturor scriitorilor, membri și nemembri ai Uniunii, fiindcă o cotizație la Fond se culegea automat, de la prima colaborare a cuiva la presa literară. În cazul meu, de pildă, începând cu debutul în revista Luceafărul din 1961.
Nu știu dacă această informație despre decizia ilegală de ștergere, anulare globală și integrală a datoriilor noastre de la Fond este exactă. Când am părăsit România în 1987 eu a trebuit să-mi achit toate datoriile, care spre norocul meu, nu erau prea mari.
Am cerut oficial, prin mail, procesul verbal al ședinței respective de Consiliu. Mi s-a spus, de către Eugen Uricaru, ca și de alții, că așa ceva nu există. Dar dispariția unor sume de importanța celor existente ca debite în decembrie 1989 nu poate fi trecută cu vederea și nu voi accepta niciodată ideea că astfel de fapte penale ar fi prescrise. Măcar moral cineva trebuie să răspundă pentru devalizarea scriitorimii române (și maghiare, germane, sârbe, căci membrii Uniunii nu erau doar români).
În caz că autorii sau administratorii siturilor de unde am colecționat și salvgardat texte o vor solicita, vom bloca accesul public la aceste documente, care vor fi desigur accesibile în sursele primare. La finele acestei săptămâni, adică începând cu 9 aprilie 2018, oricum, accesul public va fi blocat de mine.
Dan Culcer
5 aprilie 2018
Comentarii
Trimiteți un comentariu