Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.) este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.)

Istoric

Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.) este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.). S.S.R. a fost creată în anul 1909 şi a funcţionat sub această denumire până în martie 1949. Ultimul preşedinte al S.S.R. a fost Victor Eftimiu. U.S.R. a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici.
Primele încercări de a crea organizaţii de scriitori în România datează după unele surse din 1821, 1827, 1831.
Începutul propriu-zis se face cu Asociaţia Literară Română din 1848, dar aceasta nu funcţionează.
Societatea Literară Română a fost fondată în 1866, inaugurată în 1867, transformată în Societatea Academică Română şi, ulterior, din 1879, în Academia Română. Preocupările de început ale Academiei au fost filologice, extinse apoi la domeniile ştiinţei, culturii şi artei.
Totuşi, prima Societate a Scriitorilor Români s-a ivit ca proiect în 1908 şi a fost pusă în funcţiune de o adunare generală de 47 de scriitori la 2 septembrie 1909. Comitetul de conducere al noii societăţi i-a avut ca preşedinte pe Mihail Sadoveanu şi ca vicepreşedinte pe Dimitrie Anghel. În 1911, noul preşedinte, Emil Gârleanu, a obţinut recunoaşterea S.S.R. ca „Persoană morală”. A urmat la conducere criticul Mihail Dragomirescu. În timpul primului război mondial, S.S.R a funcţionat în refugiu la Iaşi.
În perioada 1926-1932, Societatea Scriitorilor Români a fost condusă de Liviu Rebreanu, ales an de an timp de şapte ani consecutiv. A fost, în opinia istoricilor literari, cea mai fastă perioadă a S.S.R.
După 1944, s-au exercitat asupra S.S.R. presiuni politice din partea noii puteri. Conferinţa de fuziune între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici din martie 1949 marchează înfiinţarea Uniunii Scriitorilor din R.P.R. (ulterior „din R.S.R.”), ca instituție de utilitate publică, prin Decretul nr. 267 / 24 iunie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naționale, devenită Uniunea Scriitorilor din România în 1990.
În perioada 1949-1989, U.S.R. a funcţionat ca „organizaţie obştească şi profesională de creaţie”, fiind din punct de vedere legal subordonată statului şi finanţată de stat. Cu toate acestea, U.S.R. şi-a păstrat o autonomie de organizare şi de acţiune care a făcut din ea cea mai incomodă organizaţie recunoscută de statul comunist.
În U.S.R., alături de membri care urmau în scris şi atitudine linia politică oficială, făceau parte scriitori care şi-au păstrat independenţa de gândire şi originalitatea creaţiei. Între cele două grupuri au existat în această perioadă tensiuni şi chiar conflicte deschise şi, deşi avea de partea sa oficialităţile, grupul fidel acestora nu şi-a impus totdeauna dominaţia. Organele de conducere ale U.S.R. au fost alese prin vot secret şi şi-au păstrat o anumită independenţă faţă de partidul unic şi statul comunist.
În cadrul U.S.R. a funcţionat Fondul Literar, înfiinţat în iunie 1969, ca organism financiar de gestiune a drepturilor de autor şi de ajutor financiar pentru scriitori.
După 1989, U.S.R. a devenit o asociaţie de creatori, non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, întreţinându-se prin autofinanţare. U.S.R. a cunoscut schimbări succesive ale statutului în funcţie de modificarea obiectivelor sale şi de evoluţia societăţii româneşti.
Primul statut care stipula independenţa politică a Uniunii Scriitorilor din România a fost adoptat în aprilie 1990. Au urmat amendări ale statutului în 1995 şi 1997. Cea mai recentă schimbare de statut a survenit în martie 2013.
U.S.R. a cuprins întotdeauna un număr relativ mare de membri, admişi la început cu mare uşurinţă, apoi tot mai greu pe măsură ce statul totalitar nu mai dorea extinderea acestei organizaţii care îşi manifesta opoziţia faţă de politica sa totalitară.
În 1956, U.S.R. număra 445 de membri titulari şi 144 de stagiari, ceea ce permitea organizarea de adunări generale ale Uniunii. Ulterior, s-au organizat conferinţe cu o anumită normă de reprezentare.
Ultima Conferinţă a U.S.R. din perioada comunistă a avut loc în 1981. După această dată, nu s-a mai organizat niciuna, ceea ce arată clar că în epocă existau temeri ale puterii legate de o asemenea manifestare.
Între 1982 şi 1989 nu au mai fost primiţi noi membri. După 1990, a urmat o creştere bruscă a numărului de scriitori admişi în U.S.R., Comisiile de Validare acţionând cu multă îngăduinţă. După anul 2000, s-a revenit la o exigenţă firească, întărită prin condițiile pentru admiterea în U.S.R., prevăzute prin Statutul din 2013.

Principalele obiective
În conformitate cu statutul său, Uniunea Scriitorilor din România este o asociaţie profesională de creatori, fără scop lucrativ sau patrimonial, de utilitate publică, având ca scop sprijinirea şi apărarea literaturii, a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor. Ea înfiinţează şi susţine edituri şi publicaţii, încurajează traduceri din şi în limba română, premiază creaţiile literare valoroase, pregăteşte şi promovează acte normative privind profesiunea de scriitor.
De asemenea, U.S.R. înfiinţează şi administrează case de creaţie şi odihnă pentru scriitori, organizează muzee şi case memoriale, organizează schimburi culturale cu străinătatea, colocvii naţionale şi internaţionale.
U.S.R. se preocupă de protecţia socială a membrilor săi, acordându-le la nevoie ajutoare băneşti sau în natură.

Structura Uniunii Scriitorilor din România
În prezent, U.S.R. cuprinde 2600 de membri care activează în 19 Filiale organizate în România şi în Filiala Chişinău din Republica Moldova.
În Bucureşti, în martie 1972, a fost înfiinţată Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, în cadrul căreia funcţionau şase secţii, după genurile literare. Începând cu anul 2013, conform cu noul statut al U.S.R., cele șase secții au devenit Filiale independente, clasificate tot după genurile literare: Filiala București – Critică, Eseistică și Istorie Literară, Filiala București – Dramaturgie, Filiala București – Literatură pentru Copii și Tineret, Filiala București – Poezie, Filiala București – Proză și Filiala București – Traduceri Literare.
În U.S.R. pot fi admişi ca membri cetăţeni români şi cetăţeni străini care publică în limba română. Condiţiile de admitere presupun întocmirea unui dosar relevant ce conține:

• câte un exemplar din cărţile publicate, în număr de cel puţin trei (poezie, proză, teatru, inclusiv reprezentat, literatură pentru copii şi tineret, eseu, istorie, critică sau teorie literară şi traduceri în şi din limba română). În cazul autorilor deţinători ai premiului U.S.R., admiterea se poate face cu o singură carte;
• copii după cel puţin două cronici / recenzii pentru fiecare volum publicat, apărute în reviste literare importante (de preferinţă, revistele editate de U.S.R.), sub semnătura unor critici literari de valoare;
  documente privind activitatea literară a solicitantului.

Primirea se face de către Comisia de Validare la propunerea Comitetelor de Filială şi se confirmă de către Consiliul U.S.R. Îndeplinirea condiţiilor privind calitatea cărţilor publicate cade în sarcina Comitetului Filialei şi apoi a Comisiei de Validare.
O Filială a U.S.R. poate fi înfiinţată dacă are cel puţin 50 de membri. În prezent, Filialele U.S.R. sunt: Alba-Hunedoara, Arad, Bacău, Braşov, Filialele Bucureşti, Chişinău, Cluj, Craiova, Dobrogea, Iaşi, Piteşti, Sibiu, Sud-Est, Târgu-Mureş, Timişoara.
U.S.R. editează nouă reviste literare: un săptămânal (România literară, la București), un bilunar (Helikon – publicație în limba maghiară, la Cluj) și șapte lunare (Viața Românească, Luceafărul de dimineață – la București, Apostrof, Steaua – la Cluj, Convorbiri Literare – la Iași, Ramuri – la Craiova, Orizont – la Timișoara). De asemenea, există alte publicații importante care au egida U.S.R.
Din anul 2015, revistele U.S.R. sunt finanțate printr-o lege specială, Legea 136 / 8 iunie 2015.
Organele de conducere
Adunarea Generală a U.S.R. (AG) reprezintă organul suprem de conducere al U.S.R. AG se convoacă în sesiune ordinară o dată la 5 ani, la solicitarea Preşedintelui. AG este compusă din membrii U.S.R. care îşi exprimă votul în cadrul adunărilor generale ale Filialelor din ţară şi din Bucureşti (AGF).
AG dezbate activitatea U.S.R., a Preşedintelui, a Prim-vicepreşedintelui şi a Vicepreşedintelui, precum şi a
Comitetului Director (CD) şi a Consiliului U.S.R. (CUSR) din perioada scursă de la AG precedentă. AG alege Preşedintele pentru un mandat de 5 ani, dar și poate revoca Preşedintele.

Între ședințele de AG, U.S.R. este condusă de un Consiliu format din reprezentanţii Filialelor din București și din țară, la care se adaugă, ca membri ai CUSR cu drept de vot, Preşedintele, Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R. Consiliul alege comisiile de lucru ale U.S.R., şi anume: Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere, Comisia Socială, Comisia de Onoare și Demnități, Comisia Minorităților, Comisia pentru Relații Externe, Comisia de Cenzori, Comisia de Monitorizare a Alegerilor. Consiliul U.S.R. are un mandat de 5 ani.
Organul de conducere operativă, cu atribuţii mai restrânse decât Consiliul, este Comitetul Director format din Preşedintele, Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R. De asemenea, din CD face parte câte un reprezentant al Filialelor cu peste 150 de membri. CD îi numeşte, la propunerea Preşedintelui U.S.R., pe Directorul de Programe, Directorul de Imagine, Directorul Economic, Directorul Administrativ. CD alege membrii Comisiei de Validare. CD are un mandat de 5 ani.
Organele de conducere ale Filialei sunt următoarele: Adunarea Generală a Filialei (AGF), Comitetul Filialei şi Preşedintele Filialei.

Preşedinţi de la fondare
De la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români, au fost preşedinţi următorii scriitori: Cincinat Pavelescu (1908-1909), Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Mihail Dragomirescu, G. Diamandy, Duiliu Zamfirescu, Corneliu Moldoveanu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, N.M. Condiescu şi N.I. Herescu (1939-1944).
Ultimul preşedinte al S.S.R., predecesoarea U.S.R., a fost Victor Eftimiu ales în 1944, vicepreşedinte fiind N.D. Cocea.
U.S.R. a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici, preşedinte de onoare fiind ales Mihail Sadoveanu, iar preşedinte activ Zaharia Stancu.
În perioada 1949-1989, sub noua denumire de U.S.R., Uniunea i-a avut ca preşedinţi, succesiv, pe Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, Demostene Botez, Zaharia Stancu, Virgil Teodorescu, George Macovescu, Dumitru Radu Popescu.
Între 1962 şi 1967, U.S.R. a avut şi un preşedinte de onoare ales în persoana lui Tudor Arghezi, iar în 1972 pe Victor Eftimiu.
În 1990, după revoluţie, conducerea U.S.R. a demisionat. A fost ales preşedinte Mircea Dinescu, iar ca preşedinte de onoare Ştefan Augustin Doinaş.
Între 1996 şi 2000, U.S.R. l-a avut ca preşedinte pe Laurenţiu Ulici, iar între 2000 şi 2005 pe Eugen Uricaru. La Conferinţa Naţională din iunie 2005 a fost ales ca preşedinte Nicolae Manolescu, mandat reînnoit în noiembrie 2009 și în octombrie 2013.

Premii acordate
Uniunea Scriitorilor din România acordă anual premii membrilor, nemembrilor şi debutanţilor pentru volume apărute în anul calendaristic anterior.
Premiile U.S.R. sunt acordate de un juriu, ales de CUSR la propunerea CD, în ultima sa reuniune din an. Juriul este compus din 7 membri şi este ales pentru un mandat de un an. Juriile pot fi realese, în totalitate sau în parte, ori schimbate la încheierea mandatului.
Categoriile de premii U.S.R. sunt următoarele: Premiul Naţional, Cartea de poezie, Cartea de proză, Cartea de critică, eseu şi istorie literară, Cartea de dramaturgie, Cartea de literatură pentru copii şi tineret, Cartea de traduceri și Cartea de debut. Juriul are la dispoziţie două premii speciale. Există, de asemenea, două premii pentru literatură în limbi ale minorităţilor naţionale, acordate la propunerea Comisiei Minorităţilor.
Filialele U.S.R. acordă, de asemenea, în fiecare an, premii membrilor şi autorilor aflaţi la debut. Premiile Filialelor se acordă de către jurii compuse din 5 membri U.S.R, aleşi pentru un mandat de un an de către Comitetele de Filială. Pentru Filialele din Bucureşti, premiile se decernează într-o gală comună.
Majoritatea scriitorilor de valoare, membri ai U.S.R., au primit în cariera lor unul sau mai multe premii ale U.S.R.
De asemenea, U.S.R. acordă anual următoarele premii importante:

• Premiul Tudor Arghezi, acordat la Târgu Jiu;
• Premiul acordat la Turnirul de Poezie;
• Marele Premiu la Festivalul Național de Literatură FestLit de la Cluj;
• Premiul „Cartea Anului” acordat de revista România literară;
• Premiul „Cartea de proză a anului” de la Colocviul Național de Proză de la Alba Iulia;
• Titlul de Scriitorul Anului, la Iași.

Uniunea Scriitorilor din România © 2018

Realizat de

O modalitate de salvare a unor documente de arhivă

Articolele reproduse pe acest blog, extrase din presa actuală, din situl Uniunii Scritorilor sau din alte surse publice, în legătură cu alegerile iminente pentru preșidenția Uniunii scriitorilor, fac parte dintr-o culegere de documente pentru istoria acestei instituții și prezența lor în paginile revistei OBIECTIV nu înseamnă  altceva decât o modalitate de salvare a unor documente de arhivă. Nu dorim să facem propagandă pentru unul sau alul dintre candidați. 
Amintesc acelor colegi din conducerea Uniunii, cărora le-am cerut, în ultimul deceniu de mai multe ori, să-mi acorde accesul la arhiva Uniunii Scriitorilor, în calitate de cercetător, doctorand la Universitatea Petru Maior din Tg. Mureș, că păstrarea unei arhive face parte din obligațiile oricărei instituții, mai ales a uneia care se declară și este, cred, de interes public. 
Iar distrugerea arhivelor Uniunii Scriitorilor, care este deci o «persoană juridică de utilitate publică», așa cum reise din Comunicatul Casei de Avocatură „Corina Popescu Law Office”, sau tratarea lor neglijență, este pedepsită de Legea Arhivelor.
Cu toate acestea, mi s-a refuzat răspunsul oficial, mi s-au comunicat zvonuri despre distrugerea arhivei, făcându-se aluzii că ar fi fost opera unui coleg bețiv, însărcinat tocami cu păstrarea ei, sau prin neglijența directă a conducerilro succesive din 1989 încoace, fără excepție. Acest zvon, niciodată probat prin documente emise de Uniune, este probabil o legendă prin care se blochează accesul la documente sensibile, eventual amenințătoare prin conținutul lor, pentru diferitele conduceri ale Uniunii, pentru unii dintre membrii privilegiați (chiar dacă decedați), pentru funcționarii ei care au avut relații prea strânse cu Securitatea, de pildă, unii fiind poate chiar ofițeri acoperiți, de pildă Traian Iancu, directorul Fondului Literar, sau cei care lucrau la sectorul de relații externe și de care depinde tratarea unor cereri de pașaport, trimiterea unor scriitori în diferite delegații în străinătatea vestică sau chiar estică.
Un caz special, a cărui lămurire este imperios necesară, se referă la situația financiară a Fondului literar la 30 decembrie 1989, la o decizie luată, după câte sunt informat, cu ocazia primului Consiliu de după căderea lui Ceaușescu, prin care se ștergeau integral datoriile scriitorilor (act ilegal, implicând un tratament privilegiat al celor care aveau datorii mari) într-o instituție care era de fapt o cooperativă de credit, de administrare a drepturilor de autor, proprietate colectivă a tuturor scriitorilor, membri și nemembri ai Uniunii, fiindcă o cotizație la Fond se culegea automat, de la prima colaborare a cuiva la presa literară. În cazul meu, de pildă, începând cu debutul în revista Luceafărul din 1961.
Nu știu dacă această informație despre decizia ilegală de ștergere, anulare globală și integrală a datoriilor noastre de la Fond este exactă. Când am părăsit România în 1987 eu a trebuit să-mi achit toate datoriile, care spre norocul meu, nu erau prea mari. 

Am cerut oficial, prin mail, procesul verbal al ședinței respective de Consiliu. Mi s-a spus, de către Eugen Uricaru, ca și de alții, că așa ceva nu există. Dar dispariția unor sume de importanța celor existente ca debite în decembrie 1989 nu poate fi trecută cu vederea și nu voi accepta niciodată ideea că astfel de fapte penale ar fi prescrise. Măcar moral cineva trebuie să răspundă pentru devalizarea scriitorimii române (și maghiare, germane, sârbe, căci membrii Uniunii nu erau doar români).

În caz că autorii sau administratorii siturilor de unde am colecționat și salvgardat texte o vor solicita, vom bloca accesul public la aceste documente, care vor fi desigur accesibile în sursele primare. La finele acestei săptămâni, adică începând cu 9 aprilie 2018, oricum, accesul public va fi blocat de mine.
Dan Culcer
5 aprilie 2018

Spitalizarea în regim de urgență a unui scriitor 17 martie 2018

Spitalizarea în regim de urgență a unui scriitor

17 martie 2018 Ioan Vieru Actualitate 4

Exclus din Uniunea Scriitorilor de persoane fără calitate și obligat de aceasta pentru a returna indemnizația acordată de către stat, poetul Valeriu Mircea Popa ( 71 de ani) , se află în stare critică la Spitalul “Elias”, în urma unui grav accident cerebral. Acesta este conștient, însă nu poate să vobească.
Scriitorul a fost exclus din Uniunea Scriitorilor în urma participării la o Adunare generală pentru clarificarea bazei de funcționare a organizației, conform legii 21/1924 sau OG 26/2000, uniunea fiind în prezent o asociație fără constituire legală.
O serie de procese costisitoare și de maximă uzură, pentru câștigarea drepturilor coferite de legea 8/2006, și dramatica situație financiară generată, se pare că l-au răpus, așa cum declară unii dintre membrii Grupului pentru Reforma USR, apropiați ai scriitorului.

Afacerea Casa Vernescu

20 ianuarie 2018 (R.C.) Actualitate 13

Cei care s-au aflat după 1990 în fruntea Uniunii Scriitorilor, folosindu-se de traficul de influenţă politic, au eludat legea, dând impresia că situaţia juridică este perfect legală

Pe Calea Victoriei din București, o impozantă clădire, Casa Vernescu – Casino Palace, înconjurată de inscripții înalte cât pietonii nedumeriți, este anunțată tam-nisam de pancarte cu înscris în nuanțe mortuare: „PROPRIETATE PRIVATĂ“. O întrebare îți vine în minte instant: cine este proprietarul? Cum cine? Statul, statul român, binefăcătorul duhnind a mir și corupție. Casa Vernescu, clădire de patrimoniu din secolul al XIX-lea, pe al cărei frontispiciu astăzi tronează degradant efigia unor figuri intens tabloidizate, cu decolteul provocator, stă mărturie unui derapaj revărsat împotriva beneficiarilor de drept. Biserici, școli, grădinițe nu pot fi descurajante pentru asimilarea în proximitate a ruletei în mișcare nestânjenită.

Guvernul României, în condițiile tulburi ale anilor ‘90, a pus la dispoziția fostei Uniuni a Scriitorilor din Republica Socialistă România, prin popularitatea revoluționarului poet Mircea Dinescu, această clădire. Uniunea nu era constituită, nici nu intenționa să facă demersuri reale în acest sens, cu toate că avea un patrimoniu extins care ar fi trebuit atunci rechiziționat de către stat pentru a fi redistribuit asociațiilor în formare, în principal acelora de scriitori și nu numai. O astfel de măsură și încurajare obligatorie spre constituire, ca ieșire necesară din formulele comuniste dispărute, ar fi scutit România și pe scriitorii români de-a fi ultimii-ultimii în Europa în promovarea mediului asociativ, aflat dramatic în stadiu primitiv și absurd.
În timp ce pe străzile Capitalei tinerii erau secerați de gloanțe, la propriu, la Uniunea Scriitorilor se dorea ca președinte un fost și vechi politruc comunist, George Macovescu, personaj cândva carismatic, însă expirat moral în totalitate la ora aceea, parcă spre a arăta identitatea de neclintit a organizației înființate de comuniști cu pistolul pe masă în 1949. Noul cadru legal de organizare administrativă și instituțională a statului democratic, prin legea 27/1990, impunea în consecință dobândirea personalității juridice, prin proceduri speciale, desigur, privatizarea sau revenirea în patrimoniul public a fondului imobiliar deținut de fostele organizații obștești. Cei care s-au aflat după 1990 în fruntea Uniunii Scriitorilor, folosindu-se de traficul de influență politic, au încercat să eludeze legea, dând impresia membrilor cotizanți că situația juridică a acesteia este perfect legală, încercând să plaseze tot felul de adrese la judecătorie, care, în fapt și drept, nu pot fi substituite acordării personalității juridice. Astăzi, membrii Uniunii sunt convinși pe toate căile, cu disperare, că aceasta este legală, deși un decret, 267/1949, le este vânturat drept act de funcționare, și nu actele de constituire conform normelor, cum ar fi corect.

Reactivarea legilor statului totalitar

Mai mult, scriitori cu oarece ștaif, evident expirați, legați prin fire invizibile, mentalități și probabil tainice complicități unii de alții în trecutul lor de membri ai Uniunii, trecuți de mult de prima tinerețe, în apusul unor cariere de care nu mai știe nimeni, s-au întrecut în a-și pune semnătura pe un fel de adeziune prin care se revendică de la decretul 267/1949, de parcă ar fi în puterea lor să reactiveze legile statului totalitar în interes personal. În numele acestui decret caduc și neconstituțional, scriitorii vor să obțină beneficii de la statul democratic. Cu asemenea combatanți, care primesc retribuții de la fondul public prin susținerea unor decizii ale totalitarismului, comunismul nu ar fi căzut nici într-o mie de ani în România.
Însă Legea 8/2006 afirmă limpede în dispozițiile ei că indemnizațiile se acordă „membrilor uniunilor legal constituite, de drept privat“, spulberând opțiunile nostalgice ale amatorilor de avantaje de la stat în condiții ilegale. Uniunea Scriitorilor din comunism a fost o organizație obștească constituită la ordinul și în interesul Partidului Comunist, trasă pe linie moartă de prin anii ’80, când a fost blocată, iar scriitorii nu au ridicat atunci un deget vizibil împotrivă să o reanime. Însuși un pretins și eternizat președinte, fost candidat la președinția României, din partea partidului Alianța Civică, care se prezenta drept unica alternativă democratică, și-a pus semnificativ la butonieră decretul caduc și neconstituțional stalinist 267/1949 ca pe o bijuterie de preț a senectuții sale, chiar făcându-și o cauză din a-l apăra prin avocat, spre perplexitatea generală.

Povestea unei subînchirieri ilegale

Casa Vernescu, pentru care Uniunea Scriitorilor a primit zeci de ani exorbitanta chirie lunară de 40.000 euro, iar în prezent 22.000 euro lunar, printr-o subînchiriere moral incorectă, a fost subiectul multor litigii cu Ministerul Culturii, fiecare revendicându-și dreptul de proprietate asupra clădirii. Aceste litigii s-au stins în mod suspect, cu atât mai mult cu cât Guvernul României, în anul 2006, a emis un act de constatare prin care se arată că Uniunea Scriitorilor nu este o instituție de utilitate publică și nu poate primi în administrare gratuită clădiri. Desigur, fără a avea constituire legală, Uniunea Scriitorilor nu poate fi parte contractuală și, dacă am trăi într-o țară cât de cât normală, nu ar putea să aibă contract nici cu furnizorul de electricitate, darămite cu Guvernul României.
În cazul Uniunii Scriitorilor s-a produs o gravă încălcare a legii tocmai de către instituțiile statului, fapt destul de simplu de constat prin însăși funcționarea acesteia în condițiile legislației și a Constituției, bazându-se, în special, pe autoprezentarea prin avocat, care ține loc de acte de constituire. La noi, ca la nimenea! Oare de ce refuză cei care se află în fruntea Uniunii să o constituie legal, respectiv să permită filialelor să obțină personalitate juridică, pentru că uniune asta ar însemna? Un motiv ar fi că toți membrii Uniunii ar deveni acționari la Cazinoul Vernescu și ar putea să-și ceară, la o adică, drepturile, cum ar fi normal, sau, de ce nu, ar cere să iasă din indiviziune, văzând cum sunt administrate câștigurile. Sau, în orice caz, scriitorii nu și-ar alege reprezentanți pe viață. Așa, în condițiile de acum, calitatea de membru al Uniunii este supusă arbitrarului absolut și nimeni, cu excepția unui grup minuscul, nu poate revendica nimic pentru sine sau colectivitatea din care face parte, fără a suporta consecința excluderii și marginalizării brutale.

Uniunea Scriitorilor se prezintă uneori „de drept public”

Sursa finanțării șmecherilor

Casa Vernescu, pusă la dispoziție pentru acțiuni culturale, respectiv în directă legătură cu activitatea scriitorilor, nu pentru ruletă și dame de companie, a ajuns cazinou, devenind sursa financiară a unui grup restrâns care vorbește în numele neconstituitei legal Uniuni. Veniturile încasate anual reprezintă sume halucinante pentru o organizație nonprofit, administrate fără cadru procedural sau prin neparticiparea decizională în avantajul direct al tuturor scriitorilor și în ignorarea acestora. Uniunea Scriitorilor nu a avut niciodată o adunare generală conform legii, iar scriitorii care au decis stoparea acestei situații au fost excluși pe bandă rulantă și supuși denigrării. Lipsa de transparență în administrarea fondurilor, precum și utilizarea acestora în scopuri de promovare a câtorva membri, ­adăugate unui cadru de desfășurare în totalitate viciat, fie numai și prin schimbarea ilegală a statutului (și acela ilegal) în anul 2013, au dat nota unor abuzuri în corespondență cu înalta corupție din instituțiile statului prin interpușii aflați în echipă. Cazul scriitorilor excluși din Uniune este unul fără ­precedent într-o organizație de scriitori din România și din ­străinătate, de azi și de oricând, într-o țară democratică.
Casa Vernescu, clădire de patrimoniu a statului, a devenit elementul de finanțare a unui grup care s-a poziționat, pentru a nu pierde incredibila afacere, împotriva celor care au denunțat ilegalitatea de funcționare a Uniunii. În loc să susțină libertatea de expresie și demnitatea scriitorilor în societate, solidaritatea de breaslă, presupusa conducere a Uniunii, prin falsificarea statutului de către un consiliu substituit ilegal adunării generale, s-a ales pe viață, manifestându-se peste nivelul asimilabil perioadei staliniste. Nu atât ilegala uniune, cât Ministerul Culturii este vinovat de faptul că permite un asemenea mod de funcționare în afara legii unei foste organizații comuniste, cu consecințe extrem de grave, legitimând prin afiliere abuzul în formă maximă. Ministerul Culturii și Identității Naționale este chemat să constate nulitatea contractelor cu Uniunea Scriitorilor.

Adriana Szatmary

---

O afacere prosperă prin inducerea în eroare a statului

Casa Vernescu este o afacere prosperă, cu acumulări financiare imense în avantajul unui grup de persoane care au reușit să inducă în eroare statul, justiția și propriii membri, ale căror cotizații se ridică la peste 80.000 euro, sumă importantă obținută într-un cadru vădit ilegal. Implicat direct, Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, va trebui să pună punct acestei afaceri cu răsfrângeri în sfera criminalității economice și încălcării drepturilor omului. Uniunea Scriitorilor se prezintă uneori de drept public (!?) (conform declarațiilor avocatului Uniunii apărute în ziarul Cotidianul), alteori ONG, așa cum este înregistrată incorect la ANAF, în fapt nefiind nici una, nici alta prin lipsa constituirii.
După expertiza Guvernului României din 2006, Uniunea Scriitorilor nu poate deține clădiri în folosință gratuită, nicidecum să aibă acces la clădiri cu destinație în alte scopuri, devenind astfel un actor fraudulos pe piața imobiliară și a câștigurilor financiare în buzunarele unor simpli cetățeni. Afacerea Uniunea Scriitorilor este vădit până la urmă împotriva scriitorilor, împotriva legilor în vigoare, a Constituției și mediului asociativ, toți și toate fiind victimele organizației comuniste dizolvate de drept prin decretul-lege 27/1990. Un scriitor, Radu Aldulescu, care începuse să se exprime asupra unor matrapazlâcuri și care își găsise adăpost într-un fel de gheretă sub acoperișul unui așezământ al Uniunii, a fost dat fără drept de apel în stradă în plină iarnă, așa cum nu se procedează nici cu un câine.
Ajunsă veritabilă casă a stafiilor comunismului, cu ruletă și afaceri uriașe în numele și pe seama scriitorilor tot mai expuși și vulnerabilizați, atrași ilegal prin tribunale în numele legilor unei epoci criminale, Casa Vernescu este ficțiunea rentabilă a Uniunii, pe care nu o mai poate controla decât DNA. O afacere de milioane de euro în beneficiul unui club mafiot, care pentru a supraviețui la cârma afacerii a ajuns să compromită democrația și legislația în numele unei găști, terfelind scriitorii aşa cum nu s-a mai întâmplat.
„Casa Vernescu am reușit să o pun la picioarele scriitorilor români pe vremea când eram președinte, pentru că vechiul sediu al Uniunii Scriitorilor a fost desființat de Ceaușescu. Acesta era pe Şoseaua Kiseleff. După cutremurul din 1977 a trebuit reparată și nu a mai fost redată scriitorilor, ci unei ambasade. În 1990, eu m-am dus la Guvern și am spus că vrem să ne reluăm vechiul sediu. Mi s-a spus că nu se poate, că este Ambasada Siriei sau nu știu ce ambasadă, și am cerut ceva în loc, un alt sediu. Am descoperit că pe Calea Victoriei este o casă foarte frumoasă, pe care o pregătea Elena Ceaușescu pentru Academia de Chimie. M-am dus la Petre Roman și i-am spus ca în locul acelui sediu care a fost timp de 20-30 de ani al scriitorilor să luăm această clădire. S-a făcut o hârtie și am luat Casa Vernescu. Ea nu a fost închiriată pe vremea când eram eu președinte, pentru că eu am refuzat acest lucru. Eu mi-am dat demisia de la USR în 1993, cred. După plecarea mea am aflat că s-a închiriat, era Laurențiu Ulici președinte, unor tipi care voiau să facă un cazino. Casa a fost chiar subînchiriată. Cred că nu au avut bani să plătească salariile și au subînchiriat-o. Nici nu știu dacă era posibilă subînchirierea, dacă legea permite. Casa a fost dată în folosința USR. Nu știu cu cât a fost închiriată, dar eu am refuzat. Ăștia au venit și la mine să le-o închiriez, dar eu voiam să fac acolo o galerie de artă. Pe urmă se dădeau mari că au reușit să facă rost de bani. Au închiriat cadoul pe care îl făcusem eu USR pentru scriitori, că eram mare în CPUN. După aia, s-au dat mari că au pus Uniunea la punct, închiriind sediul pe care îl luasem pentru scriitori. Eu nu am mai colaborat cu USR după ce mi-am dat demisia. Eu cred că o mânărie a fost acolo, pentru că o închiriere trebuie făcută prin licitație și nu s-a făcut așa ceva. Încă din 1993-1994 a fost închiriată, iar banii au fost pentru revistele literare. Ăsta a fost pretextul.“ – Mircea Dinescu
Denunț adresat Președinției României, Guvernului, Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii
În numele unui grup de scriitori grav prejudiciați și în baza Art. 8, alin. 1, al Constituției României, privind pluralismul pe care se bazează statul român actual, denunț înscrisul denumit decret 267/1949, emis de statul criminal comunist, prin care s-a recunoscut organizația unică a scriitorilor din Republica Populară Română și, în fapt, a fost naționalizată viața literară postbelică.
Cer ministrului Justiției, prin departamentul de resort, respectiv Parchetul General, să se pronunțe de îndată pentru scoaterea expres în afara legii a acestui înscris abrogat în drept prin decret-lege 27/1990, pct. 1 și 9, dar care încă în mod contrar este păstrat în circuitul civil, așa cum se poate vedea indubitabil și în dosar nr. 3223/299/2017 de la Judecătoria Sectorului 1 București, prin statuările judecătorului Georgiana Unghianu.
Solicit Ministerului Justiției luarea măsurilor care se impun cu celeritate, în acest caz intolerabil după 28 de ani de la căderea comunismului, care probabil nu este unic și produce efectele unor litigii de natura criminalității politice.
Totodată, solicit excluderea din magistratură a acestui judecător iresponsabil, cât și a tuturor celor susținând legi abrogate, care prin pronunțarea respectivă atentează cu bună știință, tendențios la ordinea constituțională a României și la Regulamentul de aplicare a normelor mediului asociativ ONG, deși i-au fost oferite absolut toate elementele jurisprudențiale în dosarul menționat.
Nu este exclus ca asemenea judecători să faciliteze în instanțe introducerea unei legislații paralele și pentru alte foste instituții totalitare, în susținerea unor interese financiare de grup, care ar pune iminent în pericol ordinea și stabilitatea publică actuală, prin sfidarea fățișă arătată actualei legislații.
Prin acest decret caduc și neconstituțional, 267/1949, în dispozitivul căruia se stabilesc unicitatea organizației și funcționarea în baza Conferinței scriitorilor din 1949, un grup de persoane neconstituite legal se revendică a fi vocea tuturor scriitorilor din România, fapt de o gravitate excepțională, pe deasupra, emițând acte de dispoziție și diverse pretenții la instanțe, fără a avea calitatea de reprezentare conform legii.
Cer Guvernului, Parlamentului și Ministerului Culturii și Identității Naționale să retragă de îndată orice sprijin financiar, moral și de reprezentare acordat în baza acestui înscris 267/1949, abrogat de către statul democratic prin Revoluția din 1989.
În caz contrar, ne vedem obligați să ne adresăm instituțiilor internaționale spre a denunța fenomenul reclamat și a solicita daune morale reparatorii celor implicați în acest abuz asistat prin evident trafic de influență la nivelul organismelor statului.

Ioan Vieru, membru Pen Club

Astfel se prăbușește o breaslă captivă totalitarismului 15 martie 2018

Astfel se prăbușește o breaslă captivă totalitarismului

15 martie 2018 Ioan Vieru Editorial 5

Valeriu Mircea Popa (foto) este un poet care a beneficiat până recent de drepturile legii 8/2006, prin care statul acordă un supliment de 50% din cuantumul pensiei scriitorilor, artiștilor, muzicienilor din „uniunile legal constituite“. „Uniunile de creație“ au colapsat odată cu prăbușirea regimului comunist, fiind  opera acestora. 1990 a fost anul în care uniunile au dispărut prin dispozițiile decretului-lege 27/1990, organizațiile de scriitorii fiind libere să se constituie autonom prin dobândirea personalității juridice.

Scriitorul V.M. Popa s-a regăsit printre participanții la o adunare care și-a propus legalizarea organizației, implicit fără reprezentare legală, care l-a propus pentru indemnizație. Acesta este motivul pentru care și-a văzut amenințată la propriu situația de supraviețuitor, cu ajutorul unor instituții publice. Asociația din care face parte, care își spune pompos uniune, ca pe vremea dictaturii, i-a retras calitatea de membru printr-un fel de atentat. V. M. Popa este indiscutabil o victimă, pentru că nu este ușor la 70 de ani, când ești singur, bolnav și nu ai unde să pui capul pe o pernă, să te trezești hărțuit de o organizație căreia i-ai plătit cotizație și ai susținut-o și prin prezența ta. În situația sărmanului scriitor mai sunt și alți confrați ai săi, de parcă drepturile dobândite în urma unei legi – care încalcă principiile unui stat democratic  în aplicare ei – ar fi fost delegate pentru deciziile subiectiv-abuzive ale unor persoane private. Această lege nr. 8/2006 trebuie regândită pentru toți scriitorii din România, indiferent că sunt sau nu membri ai unor asociații, sau trebuie retrasă de urgență și ca luare-aminte că legislația trebuie să modereze societatea, nu să o discrimineze. Scriitorii nu sunt sub nicio formă asimilabili politrucilor, membrilor de partid spre a fi legitimați exclusiv prin afilieri. V. M. Popa și pe de altă parte ceilalți, aplaudând situația, unii treziți peste noapte rentieri ai statului, se află indiscutabil într-un conflict pe care statul român l-a înscenat printr-o gravă neglijență juridică, în dorința de-a recompensa în fapt câțiva dinozauri ai fostei propagande. Acei alții, beneficiari din umbră ai legii, n-au ridicat un deget să își apare confratele în fața unui abuz de teama pierderii drepturilor, acestea fiind un fapt relevat ca asimilabil unui  favor oricând posibil a fi retras prin anularea calității de membru al asociației.
Respectiva asociație, fostă cândva un controversat stâlp al regimului pentru scriitori – azi funcționează în afara legii în mod programatic – a trecut la represiuni. Situația poetului V. M. Popa ar putea deveni a unei majorități și din motiv că aproape nimeni nu s-a solidarizat cu acesta. Legea 8/2006 este una nedreaptă, lovită de nulitate constituțională. Instituțiile statului, înainte de a clarifica legalitatea celor care au retras drepturile, s-au conformat cererii de anulare a indemnizației fără a fi stabilit subiectul de drept al celui care a acordat-o și a retras-o. În România sunt peste 20.000 de persoane, membre a tot felul de asociații, care beneficiază de aceste drepturi prin care pensiile fabuloase devin și mai mari. Sume cutremurătoare sunt virate de la fondul de pensii în buzunarele unor persoane care în fapt se poziționează împotriva statului democratic, în numele sărăciei artiștilor pe care nu o rezolvă. Dacă un scriitor merită drepturi speciale în condițiile în care acestea pot încălca Constituția, aș spune că nu.
V.M. Popa a pierdut totuși un drept, care prin această uzurpare a demnității celui în cauză a fost expus unui cadru de terorism instituțional. Situația în discuție, prin ea însăși, lasă cale liberă pentru anularea unei legi aflate la dispoziția bunului plac. Scriitorul a primit o indemnizație pentru activitatea sa literară, însă legiuitorul și administrația publică l-au transformat într-o caricatură a nenorocirii pe care i-au înscenat-o sub privirile complice ale celor care își spun confrați. Oricum, în mod practic aceștia nu pot face nimic, iar o persoană astfel recompensată are o altă percepție a stării de fapt. În consecință, nimeni dintre beneficiarii în plată ai indemnizației nu a spus un cuvânt spre a sancționa abuzul. Nu se poate lămuri sub nicio formă cum o asociație neconstituită legal poate acorda indemnizații de la fondul public printr-un arbitrariu, chiar dacă acesta este afirmat drept statutar.
Această indemnizație pentru unele categorii profesionale este în fapt o rotunjire a pensiei, semnificativă doar în cazul pensiilor consistente, care nu au nici o legătură cu calitatea de scriitor, dimpotrivă. Este de mirare cum comisiile de specialitate ale Parlamentului nu au sesizat inechitatea legii 8/2006, care amenință bugetul public iar scriitorii se văd expuși unei manevre prin care sunt recompensați foștii responsabili ai comunismului din viața culturală. Aceasta a fost miza, caracterul discriminatoriu este evident și s-a manifestat în forță. Legea 8/ 2006 este neconstituțională și antieuropeană, încălcând principiile de bază ale statului democratic. Legea 8/ 2006 a ajuns o indiscutabilă și prosperă afacere a unor presupuse asociații.
Poetul V. M. Popa a pierdut un drept pe care alții îl dețin în continuare în mod nelegitim, chiar în consecința situației sale de paria. Acest scriitor este pus în dublă dificultate prin abuzul care vrea să mascheze legalitatea de funcționare a celor care l-au sancționat, producându-i o uriașă suferință inclusiv de natură morală. Calitatea de scriitor nu poate fi asimilată decât libertății, iar aceasta nu are pensionari de lux decât în România. Dacă asociația care i-a retras scriitorului indemnizația ar fi fost legală, s-ar fi putut cere scoaterea ei în afara legii pentru tratamentul aplicat chiar unui singur membru. Astăzi nu mai putem accepta asemenea abuzuri și din simplul motiv că Securitatea și Partidul, redutabili adversari ai solidarității, se refac prin tertipuri în fapt inacceptabile exclusiv pe meleagurile noastre. Scriitorul V. M. Popa a fost abuzat în timp ce confrații săi exultă aplicând lecții de bună purtare, unui om lovit. Acest experiment nu are legătură cu arta și cultura decât în România, discreditează exponențial, de altfel România este unica țară din Europa unde există asemenea legislație.
Personal, mă delimitez de această lege nepermis de  discriminatorie, care nu reprezintă decât încă o toxicitate în viață publică. Astfel, prin aceste irelevante recompense – care legal nu ar trebui să fie decât un ajutor social în cazuri justificate-, și în asemenea condiții asistate, se prăbușește o breaslă de la care deocamdată nu se mai poate aștepta nimic.

Un grup de scriitori din București și provincie (?) Scrisoare deschisă Solicitare președintelui României, ministrului Justiției și președintelui CSM

Scrisoare deschisă

Solicitare președintelui României, ministrului Justiției și președintelui CSM

5 aprilie 2018, 15:21 (R.C.) Actualitate 0

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 12 decembrie 2017, din dosarul 34975/299/2017, de la Judecătoria Sectorului 1 București, într-o cauză în  care Editura Nemira a fost  chemată în judecată de către Uniunea Scriitorilor din România, având obiect pretenții financiare, instanța de judecată a stabilit:

”Prin cererea completatoare și precizatoare depusă la dosar în data de 27 11 2017,(  reclamanta Uniunea Scriitorilor din România n. red. ), nu și-a îndeplinit obligația de a de a depune extras actual din Registrul asociațiilor și fundațiilor sau copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității reprezentantului legal din care să rezulte persoana care avea calitatea de reprezentant legal al uniunii la data formulării cererii de chemare în judecată, conform art. 194 lit.b) raportat la art. 151 alin. 3 și alin. 4 Cod de procedură civilă.
Reținând că persoana înscrisă în registrul public în calitate de președinte al Uniunii este decedat, precum și faptul că nu s-a finalizat procedura de înregistrare cu privire la alegerile desfășurate în anul 2013, instanța consideră întemeiate mențiunile din cererea precizatoare în sensul că dovada calității de reprezentant se poate realiza și prin depunerea înscrisului doveditor al acestei calități.
Însă, procesul-verbal din 7 octombrie 2013 nu a fost depus în formă autentică prevăzută de art. 151 alin. 3 Cod procedură civilă, deși această obligație a fost adusă la cunoștința reclamantei, prin Rezoluția din 10 11 2017, fiind atașată o copie certificată pentru conformitate cu originalul a acestui înscris, care nu este apt să facă dovada calității de reprezentant legal”.
Judecătorul Marius Stancu și-a făcut datoria să clarifice un lucru elementar privind legalitatea reprezentării Uniunii Scriitorilor din România, constatând  inclusiv nelegalitatea Statului din 2013 și faptul că această organizație aparține unei persoane decedate.
Cerem Președintelui României, Ministrului Justiției și Președintelui CSM să dispună urgent o anchetă cu absolut toate dosarele vizând Uniunea Scriitorilor din România, să le declare lovite e nulitate absolută,  prin care această entitate ilegală a stat în instanțe, a făcut executări silite și a practicat un evident trafic de influență, torpilând actul de justiție, împotriva tuturor dispozițiilor legale.
Solicităm excluderea din magistratură a tuturor judecătorilor care împotriva tuturor documentelor care atestau neconstituirea legală a Uniunii, s-au poziționat în mod organizat ( ordin pe unitate!) împotriva celor hărțuiți în instanțe de această fantomă juridică implicată pe cale de consecință în fapte de o gravitate extremă.
În ce ne privește, nu avem nici o îndoială că această entitate ilegală a făcut parte din spectrul “ câmpului tactic” iar judecătorii care au dat sentințe după sentințe, absolut bizare, au servit o comandă , producând grave prejudicii.
Solicităm să dispuneți Parchetului General dizolvarea de drept a Uniunii Scriitorilor din România, organizație neconstituită conform legilor actuale, înscrisă ilegal în Registrul persoanelor juridice de Judecătoria Sectorului 1, în fapt o afacere pe bani publici coordonată și interesul câtorva  persoane.

Un grup de scriitori din București și provincie

Nicolae Manolescu se pregătește pentru al patrulea mandat în fruntea USR Autor: Florin Saiu | miercuri, 24 ianuarie 2018

Nicolae Manolescu se pregătește pentru al patrulea mandat în fruntea USR

Autor: Florin Saiu | miercuri, 24 ianuarie 2018 | 0 Comentarii | 1692 Vizualizari

După trei mandate consecutive în fruntea Uniunii Scriitorilor din România (USR), câștigate de fiecare dată lejer, Nicolae Manolescu (78 de ani) are un rival tânăr - scriitorul Dan Lungu (48 de ani) - care și-a depus deja candidatura în vederea alegerilor de anul acesta.

Lumea noastră intelectuală este în fierbere nu doar pentru că în aprilie vor avea loc alegeri la Academia Română, unde va fi învestit un nou președinte după decesul inginerului Ionel-Valentin Vlad, ci și pentru că unda schimbării ar putea atinge și Uniunea Scriitorilor.
La începutul anului, mai precis din data de 10 ianuarie, s-a dat startul la depunerea candidaturilor pentru conducerea USR (însoțite obligatoriu de un proiect), singurul amator de până acum fiind scriitorul Dan Lungu, conf. univ. dr. la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi și director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași (2013-2017).
Nu vom scrie aici despre războaiele interminabile dintre scriitori (unii îl contestă pe Manolescu, alții îl susțin), despre procesele și injuriile revărsate în spațiul public în ultimii ani sau despre premii acordate pe sub mână. Nici despre demisiile de onoare depuse de anumiți literați nemulțumiți de domnia parcă interminabilă a reputatului critic literar, și nici despre presupuse excluderi abuzive.
Nu vom vorbi nici măcar despre șansele lui Dan Lungu de a răsturna aparatul bine uns al lui Nicolae Monolescu. Oricum, e limpede că anul acesta, mai mult ca niciodată, lupii tineri au adulmecat rănile căscate în trupul USR și pașii împleticiți ai masculului alfa.
Ceea ce vă propunem astăzi este o privire discretă, strecurată pe crăpătura ușii în spatele căreia tronează adevăratele mize ale conducerii unei uniuni în România, fie ea și cea a scriitorilor. Așadar, dincolo de prestigiu și orgoliu, conducerea USR înseamnă și bani, mulți bani, influență teribilă, deci putere. Dar să vedem mai bine care sunt combinațiile financiare care-i amețesc pe cei 2.500 de membri (există date, neoficiale, care susțin că, în prezent, ar fi vorba de puțin peste 2.700 de membri!), care-i fac, pe cei mai mulți dintre ei, obedienți sistemului.
Suplimentul de pensie și indemnizația de merit
Ce înseamnă aceste două noțiuni? Fiecare scriitor, membru al Uniunii, cotizează, anual, cu o sumă modică (150 de lei) la „bugetul” comun, timp de cinci ani (sau șapte, pentru cei care nu și-au făcut încă un nume solid în branșă). După această perioadă, în care scriitorul a achitat 750 de lei (1.050 de lei pentru cei care ucenicesc încă doi ani) Uniunii, aceasta îi eliberează o adeverință, care, depusă la Casa de Pensii, îi asigură creșterea pensiei cu 50% din valoarea inițială! La o pensie de 2.000 de lei, de exemplu, legitimația de membru al USR îi mai aduce norocosului încă 1.000 de lei.
Cu alte cuvinte, o bună afacere. De menționat că pentru a deveni membru USR mai sunt de îndeplinit câteva condiții specifice: cel puțin trei cărți publicate, câteva recenzii în revistele literare importante, recomandări ale altor scriitori, deja consacrați, traducerea cărților scrise în cât mai multe limbi etc. Practic, este vorba despre un mecanism financiar ușor de controlat de factorii decizionali, care fac ca aceste beneficii să meargă doar către scriitorii agreați de conducerea USR.

Apoi, de parcă legitimația care-ți mărește pensia n-ar fi de ajuns pentru a ține sub control membrii Uniunii, mai există o pârghie, una de lux, mai sofisticată: indemnizația de merit. Aceasta este puțin peste 1.000 de euro și este acordată, de cele mai multe ori, discreționar.
Hotelul care aduce 10.000 de euro pe lună

Uniunii De mai bine de un an, de când reprezentanții USR au câștigat în instanță un imobil, hotel aflat în zona centrală a Bucureștiului, veniturile scriitorilor, sau mai precis ale anumitor scriitori, s-au majorat. Cum? Decidenții USR au decis închirierea hotelului retrocedat pentru suma de 10.000 de euro lunar, bani din care, susțin conducătorii literaților, ar asigura existența pe piața de print a revistelor literare.
Casa Vernescu-Casino Palace este bijuteria coroanei
Cea mai mare sumă de bani care intră în vistieria sediului de pe strada Sfinții Voievozi este livrată de „învârteala” Casa Vernescu-Casino Palace - 22.000 de euro pe lună - în fapt o subînchiriere dubioasă, asupra căreia vom reveni. Cedată Uniunii Scriitorilor imediat după 1990, grație poetului Mircea Dinescu, pe atunci președinte USR (a cerut guvernului Roman un sediu, la schimb cu cel vechi, de pe Kiseleff, renovat după cutremurul din 1977 și transformat în ambasadă), impozantei clădiri construite în secolul XIX i s-a schimbat obiectul activității. În loc de expoziții, lansări de cărți sau birouri pentru scriitori, în Casa Vernescu se învârte ruleta și mișună damele de companie. Totul pe bani mulți. Poate prea mulți.

FOTO: Dan Lungu

Programul (pe scurt) al candidatului Dan Lungu

„(…) Principalele direcții de acțiune ale programului meu de candidatură sunt următoarele:
I. Prezervarea beneficiilor patrimoniale și financiare obținute de-a lungul timpului (suplimentul de pensie, indemnizațiile de merit, finanțarea revistelor) și multiplicarea surselor de finanțare a activităților și programelor uniunii. Stabilitatea financiară a organizației vine nu doar din cuantumul sumelor, ci și din pluralismul surselor. (…)
II. Căutarea soluțiilor pentru încetarea conflictului și începerea dialogului cu autorii excluși din Uniunea Scriitorilor, precum și cu cei care au demisionat din solidaritate cu aceștia. (…)
III. Măsuri de asistență și protecție socială pentru membrii USR (…)
IV. Continuarea marilor proiecte și programe culturale ale USR. (…)
V. Transparentizarea activității USR și profesionalizarea comunicării publice și interne. (…)
VI. Consolidarea memoriei culturale și a statutului scriitorului în România contemporană (…)
VII. Realizarea unei politici externe coerente a USR-ului (colaborări, schimburi, parteneriate, participarea cu stand de prezentare la târgurile internaționale de carte, înscrierea USR rețele internaționale de rezidențe literare). Întărirea legăturii cu ICR și Ministerul Culturii. Dezvoltarea de proiecte cu institutele culturale străine din România”.
„Să nu ia trei voturi, ca Agopian”
Alertați de candidatura scriitorului Dan Lungu, anunțată parcă din senin, scriitorii români sunt sceptici: „I-am văzut programul. Dar de unde va lua bani pentru implementarea lui? Sau va miza pe mecanismul pus la punct de actualul președinte? Oricum, tare mi-e că va lua doar trei voturi, cum a pățit și bietul Agopian (prozatorul Ștefan Agopian), în urmă cu nouă ani”.
 

Dan Lungu la Uniune. 4 aprilie 2018 Mihai Radu, în Cațavencii

Dan Lungu la Uniune

4 aprilie 2018 Mihai Radu

Zoom

Șeful Nicolae Manolescu seamănă foarte mult cu Răzvan Burleanu. Iar USR se aseamănă atât de mult cu FRF – două instituții netransparente, cu câte un arogant suit pe mușuroiul de rahat pe care l-au făcut ei și prietenii lor.
Bine că nu ne-am calificat la Campionatul Mondial al Scriitorilor, că și-ar fi umplut Manolescu amicii de prime.
Manolescu se comportă la alegeri exact ca un șef pesedist: împarte bani, promisiuni și seamănă spaimă: ”Bă, vin ăia, vă iau tot, se schimbă lumea!”.
Nu mă interesează deloc Uniunea Scriitorilor și nici o uniune, dar e nedrept și frustrant să-i vezi pe unii punând garduri și luând în proprietate abuziv ceva ce nu le aparține, comportându-se cu Uniunea de parcă stimatele lor mame le-ar fi lăsat-o prin testament. Tot ce citești despre USR e despre premii pe care și le dau între ei, despre bani cheltuiți aiurea și netransparent și, din timp în timp, ca pișatul boului, Manolescu își scutură înțelepciunea spre masa mare și netalentată a scriitorilor de azi.
Între timp, Manolescu nu are bunul-simț să-l țină legat pe acest Daniel Cristea-Enache, director de imagine la USR și, mai nou, candidat la USR-București. Probabil, ca să scape de lingușelile lui, Manolescu îi pune tableta în mână și îi dă drumul pe Internet: Hai, du-te și joacă-te cu alți copii!
Numai că nimeni nu vrea să se joace cu el, pentru că e fraier omul și murdar de slugăreală pe la bot. Ba mai are și perioade în care se aseamănă cu ciudații ăia care, și când îți dau „Bună ziua”, simți că, de fapt, ți-au spus: „Vii la mine în beci să luăm cina cu păpușile, apoi să te tranșez, să te bag în congelator?”.
Deci nu, nenea Manolescu, nu-l mai lăsați afară pe Daniel, că nu se joacă nimeni cu el. Are un comportament de securist harnic și replici de anchetator.
Dacă o să-i vedeți pe Mihai Eminescu și pe Arghezi pe listele de votanți, să nu vă mirați, înseamnă că Nichi și-a învățat cu totul lecția împuțiciunii politice.

05 Apr 2018 Comunicat al Casei de Avocatură „Corina Popescu Law Office”

Comunicat al Casei de Avocatură „Corina Popescu Law Office”

Comunicate   05 Apr 2018

Comunicat al Casei de Avocatură „Corina Popescu Law Office”

Uniunea Scriitorilor din România este o persoană juridică de utilitate publică.

Uniunea Scriitorilor din România este înființată de un organ al statului.

În aceste condiții, susținerile unor foști membri că Uniunea Scriitorilor din România ar trebui să se conducă după regulile simplelor asociații, care sunt persoane juridice private, înființate prin acord de persoane fizice, aduc atingere însăși esenței organizației.
Acceptând asemenea interpretare, se ajunge la concluzia că membrii Uniunii Scriitorilor din România nu sunt creatori, ci simpli asociați, care nu au drepturile prevăzute de lege pentru creatori, respectiv dreptul la indemnizația pentru pensionarii membri ai Uniunilor de Creatori.
Acest drept nu se acordă membrilor oricărei asociații de drept privat, ci numai „Uniunilor de Creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică”.
Or, Uniunea Scriitorilor din România, în accepțiunea foștilor membri, nu este o asemenea organizație, ci o asociație, care ar trebui să solicite adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru acordarea statutului de utilitate publică, abia după ce ar obține acest statut urmând ca membrii să beneficieze de suplimentul de pensie prevăzut de Legea nr. 8/2006.

Rezultă că foștii membri ai Uniunii Scriitorilor din România duc o luptă de distrugere a unei persoane juridice de drept public înființate acum aproape 70 de ani, dorind, pentru motive care scapă înțelegerii logice, să o înlocuiască cu o asociație simplă, pe care oricare dintre noi o putem înființa în 15 zile.
În această luptă, Conducerea Uniunii Scriitorilor din România nu face decât să apere existența și drepturile Uniunii Scriitorilor, ca persoană de drept public, și ale membrilor săi, ca membri ai unei organizații de creatori.

Această luptă nu este una ușoară, deoarece foștii membri beneficiază de o susținere obscură și acționează pe mai multe planuri.

Totuși, până în prezent am contracarat cu succes această dorință de a înlătura tot ceea ce reprezintă esența Uniunii Scriitorilor din România și a activității creatoare a fiecărui membru al U.S.R.

Datorită acestui lucru, (și) în prezent membrii Uniunii Scriitorilor din România beneficiază de toate drepturile membrilor unei organizații de creatori – persoană juridică de utilitate publică.
Uniunea Scriitorilor din România este de aproape 70 de ani și rămâne o organizație de creatori, care își desfășoară activitatea conform propriului Statut.
Numai cu încălcarea acestui statut, foștii membri au înțeles să organizeze așa-zise adunări generale paralele și să se aleagă unii pe alții în funcții de conducere ale unei asociații private, despre care ei susțin că ar fi aceeași persoană cu Uniunea Scriitorilor din România.

Instanțele au suspendat definitiv efectele acestor pretinse hotărâri, care au fost deja constatate nule absolut.
Cu ignorarea acestor hotărâri judecătorești, foștii membri continuă să se prezinte ca fiind „adevărata conducere” a unei persoane juridice inexistente, motiv pentru care lupta cu aceștia s-a transferat în domeniul dreptului penal, Uniunea Scriitorilor din România formulând plângere penală pentru ilegalități comise de membrii acestui grupuscul.

05 Apr 2018 Comunicat

Comunicat

Comunicate   05 Apr 2018

Comunicat

Ieri, 04.04.2018, Judecătoria Sectorului 1 a respins o nouă cerere a dlor. Cipariu și Șoitu de a se anula alegerile pentru funcția de Președinte USR din anul 2009 și din anul 2013 și de a se anula Statutele USR adoptate în anul 2009 și în anul 2013. Acesta – spre deosebire de alte dosare – este un dosar de fond, în care s-a stabilit – din nou –legalitatea alegerilor.

Mai mult decât atât, instanța a stabilit – din nou – că dl. Nicolae Manolescu are calitatea de reprezentant legal al USR, în timp ce dl. Cristian Teodorescu nu are această calitate.

Instanța a dispus „admite excepția lipsei calității de reprezentant legal a dlui Teodorescu George Cristian, invocată de pârâta Uniunea Scriitorilor din România. Respinge excepția lipsei calității de reprezentant legal a dlui. Nicolae Manolescu. Respinge cererea formulată de reclamanții Cipariu Mircea Dan și Șoitu Grigore ca neîntemeiată”.

Prin acțiunea reclamanților s-a solicitat: anularea proceselor-verbale din 17.06.2009 și 12.03.2013, privind modificarea Statutului USR și anularea proceselor-verbale din 23.11.2009 și 07.10.2013, privind rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte USR. De asemenea, s-a solicitat și anularea deciziei din 31.07.2013, prin care au fost stabilite persoanele care reprezintă USR în relația cu BCR și au drept de semnătură în bancă.

Hotărârea instanței, prin care s-a verificat și s-a constatat – încă o dată (anterior s-a stabilit același lucru în dosarul nr. 32360/299/2016, câștigat definitiv de USR), se bucură de o prezumție relativă de autoritate de lucru judecat.

04 Apr 2018 Comunicat al Conducerii Uniunii Scriitorilor din România

Comunicat al Conducerii Uniunii Scriitorilor din România

Comunicate   04 Apr 2018

Comunicat al Conducerii Uniunii Scriitorilor din România

În ciuda angajamentului că va promova o campanie civilizată, așa cum au făcut până acum toți ceilalți competitori la președinția Uniunii Scriitorilor din România, dl Dan Lungu a adus în sânul breslei noastre tehnicile politicianiste din epoca „telefoanelor murdare”, dar și a fake news. Asemeni unei moriști, dl Lungu a postat, zi după zi, o serie de neadevăruri, manipulări și minciuni. În loc să-și promoveze programul (cu totul anemic, de altfel), a ales calea atacului la baionetă împotriva conducerii Uniunii, a aparatului administrativ, a Consiliului U.S.R. Stranie (dar previzibilă la un politician) metodă: să fragilizezi, atacând-o cu sălbăticie, o instituție a cărei conducere o vizezi echivalează cu tertipurile „investitorilor” care au lăsat în paragină fabricile, pentru a le putea cumpăra ieftin sau pe degeaba. 

Nu, domnule Lungu, Uniunea Scriitorilor din România nu este instituția neputincioasă pe care o descrieți. O asemenea imagine există doar în mintea dumneavoastră și a grupusculului de foști membri care au târât-o în peste o sută de procese. Procese pe care le pierd în serie, fiind obligați la plata daunelor. Nu, domnule Lungu, Uniunea nu e o instituție frauduloasă și slabă, ci e mai solidă ca oricând. După anii crizei, care au fost și pentru noi extrem de dificili, am reușit să facem din Uniune locul de unde pornesc și unde se desfășoară multe dintre proiectele culturale de anvergură ale României. Dumneavoastră cu ce vă puteți mândri? Cu câteva calomnii pe internet și cu câteva josnicii postate pe Facebook. Am obținut beneficii pentru scriitori, iar dumneavoastră ne acuzați că vrem să le desființăm.  Noi, domnule Lungu, noi, și nu dumneavoastră, am dus bătălia pentru Legea 8/2006, privind suplimentul de pensie. În schimb, dumneavoastră și partidul din care faceți parte (prin antifrază numit Uniunea Salvați România) ați pornit de un an o bătălie cinică pentru anularea acestui tip de drepturi. Nu ați avut nicio atitudine publică împotriva inițiativei legislative a partidului care v-a făcut senator, ba chiar sunteți unul dintre inițiatorii în Parlament ai acestui proiect legislativ. Există riscul ca, prin acest demers, colegii noștri aflați la vârsta pensiei să fie crunt loviți. Nu încercați acum să acoperiți infamia dând, preventiv, vina pe cei care s-au luptat din răsputeri pentru a îmbunătăți viața scriitorimii din România. Scriitorii nu sunt masa amorfă de votanți care v-a propulsat pe listă în Parlament. Scriitorii sunt oameni care gândesc cu propria minte și cărora diversiunile dumneavoastră le repugnă.

Departe de a fi instituția lipsită de credibilitate despre care vorbiți, care trebuie salvată de la pieire, iată, există cinci candidați la președinția ei. De ce ar dori ei să o „salveze”?

Ce calități de salvator ați dovedit până acum, domnule Lungu? Ce ați „salvat” prin organizarea sectară a festivalului de la Iași, cu care vă mândriți? Ce ați „salvat” din cei peste 500 000 de euro cheltuiți anual cu organizarea FILIT? Ce a rămas în urma chermezelor și descinderilor în mașini de lux, plătite din bani publici? Ce drepturi de autor ați „salvat”, tot din bani publici, și pentru cine? Ce lucruri „salvate” ați lăsat în urmă la Muzeul Literaturii Române din Iași? Curtea de Conturi e de altă părere: nu ați „salvat”, ci ați torpilat. Așa cum intenționați și cu Uniunea Scriitorilor, în numele unei elucubrante „reforme” ce se reduce la defăimare, denigrare și proces de intenție. La ce propuneri legislative, dintre cele care ar putea dăuna scriitorilor și oamenilor de cultură, v-ați împotrivit de când sunteți membru în Parlament? Nu ați salvat nimic și nu ați propus nimic constructiv. Aroganța și duplicitatea politicianistă pe care le-ați deprins foarte repede sunt insuficiente pentru a vă impune în fața colegilor scriitori. Vă comportați asemenea pompierului piroman, care, după ce pune focul, sosește țanțoș la locul faptei și se laudă că îl stinge. Cam puțin pentru un program managerial.
                    
Conducerea Uniunii Scriitorilor din România