Raportul Institutului „Elie Wiesel” din 2025 – între monitorizare sociologică și activism ideologic
Publicarea, în iulie 2025, a noului Raport de monitorizare al Institutului „Elie Wiesel” din România a stârnit reacții intense, nu doar în mediul academic, ci și în zona publică și politică. Întrebarea de fond, repetată în diverse forme, este dacă acest document reprezintă un denunț, o pledoarie pro domo, o analiză științifică, o unealtă propagandistică sau chiar un instrument de obținere a unor beneficii materiale și privilegii comunitare.
O lectură atentă, cu instrumentele criticii istorice și sociologice, sugerează că raportul nu se reduce la niciuna dintre aceste etichete, dar împrumută elemente din mai multe: este redactat în ton tehnico-juridic, susținut de o documentare extinsă, însă dominat de un filtru ideologic constant.
1. Structura și metoda – între documentare și stigmatizare
Raportul este organizat tematic și folosește studii de caz, surse din presă, monitorizări de rețele sociale și materiale foto-video. Metoda este compatibilă cu o lucrare de monitorizare sociologică aplicată, însă neutralitatea științifică lipsește: analiza este sistematic însoțită de etichete normative precum extremist, neo-legionar, negaționist sau antisemit, aplicate fără o diferențiere strictă între infracțiuni, opinii ideologice controversate și simple asocieri simbolice (ex.: un citat din Codreanu sau o fotografie cu Țuțea).
Cauzalitatea fenomenelor nu este explorată în profunzime. Absența contextualizării istorice sau antropologice transformă fenomenul radicalizării într-o „recurență a răului”, fără a analiza motivele sociale sau economice care o alimentează.
2. De la dialog academic la retorică militantă
Raportul nu propune ipoteze de lucru, nu discută paradigme istoriografice și nu intră în comparații sistematice cu alte forme de radicalism (de stânga sau religios). Sursele folosite – de la HotNews și PressOne până la documente oficiale – sunt reale și verificabile, dar interpretarea lor este livrată într-un limbaj specific ONG-urilor de advocacy: faptele sunt prezentate ca având deja o valoare morală și juridică fixată, fără loc pentru dezbatere contradictorie.
3. Teze comunitare și definiții extinse
În locul unei analize conceptuale riguroase, raportul lucrează cu teze comunitare prestabilite:
-
orice referire la legionarism = crimă simbolică,
-
orice menționare a lui Soros = antisemitism,
-
orice ezitare în schimbarea toponimiei = complicitate cu extremismul.
Termeni precum „discurs al urii” sau „antisemitism online” sunt folosiți într-un sens larg, elasticizat, ceea ce ridică întrebări privind aplicabilitatea juridică a acestor clasificări.
4. Denunț sau avertizare instituțională?
În sens juridic strict, raportul nu este un denunț.
În sens moral și politic, funcționează însă ca denunț public instituțional: nume de persoane, partide, publicații și canale media sunt asociate explicit cu infracțiuni sau cu stigmat moral, uneori anterior unei hotărâri judecătorești.
Această practică sporește vizibilitatea și presiunea publică asupra fenomenului, dar ridică probleme legate de prezumția de nevinovăție și de echilibrul discursului public.
5. Probleme de definire și metodologie istorică
Raportul amestecă antisemitismul teologic, politic, economic sau cultural fără distincții clare, iar criticile politice legitime (ex. față de miliardari influenți, lobby israelian sau politicile statului Israel) sunt uneori încadrate automat la ură etnică.
Conceptul de „extremism de dreapta” este extins arbitrar până la a include simpatii conservatoare, atitudini religioase tradiționaliste sau poziții eurosceptice moderate. Distincțiile fundamentale între patriotism civic, naționalism cultural, naționalism etnic și șovinism lipsesc, iar contextul istoric al perioadei interbelice este folosit mai degrabă ca metaforă alarmistă decât ca instrument analitic.
6. Concluzie – un raport cu funcție politică, nu academică
Raportul Institutului „Elie Wiesel” îmbină documentarea factică cu activismul moral și presiunea publică. Este insuficient ca instrument de cercetare științifică, dar eficient ca instrument de avertizare și mobilizare instituțională. În contextul strategiei guvernamentale 2024–2027, funcția sa principală pare a fi aceea de a influența cadrul legislativ și climatul de opinie, mai degrabă decât de a oferi o analiză academică neutră.
Pentru a fi și credibilă o asemenea monitorizare ar avea nevoie de:
-
definiții precise și neextensive ale termenilor,
-
distincții conceptuale clare,
-
contextualizare istorică și sociologică reală,
-
criterii operaționale verificabile.
Altfel, riscul este ca eticheta să ia locul argumentului, iar activismul să fie perceput ca instrument politic mai degrabă decât ca exercițiu de cercetare și prevenție.
Analiză Chat GPT.
