EUROPA UNITĂ ? DA, DAR ALTFEL !
O propunere de Horia Giurgiuman din Valea Uraganului
Când mă gândesc la Europa, mie ca iubitor de pictură, îmi vine în minte „cazul Picasso“, un caz trist, pe care o Europa normală, ar fi trebuit să îl împiedice. Un pictor obscur, netalentat şi fără scrupule, a fost cu siguranţă angajat să introducă urâţenia în pictură. Urâţenia produce teamă, teama produce nesiguranţă şi obedienţă Și uite că a reuşit, prin marketingul de care a beneficiat. A spus-o chiar el însuşi !
Dacă pui alături trei pictori nonfigurativi din aceeaşi perioada, Juan Gris, Braque şi Picasso, îl vei identifica imediat pe acesta din urmă prin lipsa de lumină, de armonie cromatică, de profunzime şi mai ales prin lipsa de mesaj umanist, adică tot ce găseşti la primii doi, care au pictat şi cu „sufletul“. În faţa unei „lucrări“ de Picasso, îmi vine să mângâi capul copilului care mă însoţeşte şi să-i spun, „Asta a fost cel mai urât lucru, din tot ce ai văzut până acum, de acum înainte totul îţi va părea mai frumos ! “. Unde dragoste nu e, nimic nu e, dar poate fi mercenariat nociv ! De aceea, Europa da, dar fără nici un fel de „Picasso“!
Eu doresc arzător o reuşită cât mai mare unei organizaţii europene, dar clopotele de alarmă mi se declanşează automat. Și vreau să spun tuturor, de la început, părerea mea : UE în formă actuală nu poate şi nu trebuie să mai existe. Nu e un dezastru, dar nici un succes. Edison a făcut 1 000 de invenţii şi a vândut una singură, becul incandescent, la care a ajuns prin cele 999 de etape premergătoare.
Actuala UE poate fi o etapă, de la care se pot trage învăţăminte, dar nimic mai mult ! Reuşita unei organizaţii europene de anvergură va fi un proces lung şi anevoios, sper să nu fie realizat de „femeile de la ruine“, aşa cum a fost în Germania după război.
O mărturisire, am învăţat să gândesc corect abia la 60 de ani ! Preocupările mele profesionale mi-au dat prilejul să mă iniţiez în gândirea structurată şi în sisteme de generare ale ideilor. Am învăţat de la iluştrii gânditori contemporani, precum fizicianul Gerd Binnig, că noi trăim în ecosistemul numit natură, care este guvernat de legi imuabile, pe care trebuie să ne străduim să le cunoaştem, dar pe care nu avem voie să le contrazicem. Lanţul logic al noţiunilor, Creativitate, Inovare, Inteligenţă, Tehnologie trebuie să fie prezent în orice eveniment. Creativitatea, ca dat natural al oricărei entităţi active (caz particular, omul), face posibilă INOVAREA, activitate conştientă necesară relaţionării optime cu celelalte entităţi active. Inteligenţă, un instrument cu mii de faţete conjuncturale, conduce la apariţia tehnologiei, un ansamblu de tranzacţii materiale şi energetice, prin care producem cele trebuincioase pentru trup şi pentru suflet.
În actuala organizarea a UE nu regăsesc decât frânturi din aceste elemente şi acelea utilizate nepotrivit, mercantil, subordonate unor interese sectare, meschine, de grup sau chiar personale. Și dacă în toate deciziile luate la UE, interesul colectiv, armonia, ar fi pietre de temelie, tot ar rămâne imensa problema a ignoranţei UE nu poate funcţiona fără cunoaşterea şi aplicarea corectă a noţiunii de INOVARE, care se utilizează lozincard şi confuzional în cele mai nepotrivite situaţii INOVAREA apare ca urmare a identificării unei necesităţi, este o ştiinţă, există literatură, experienţă, proiecte de referinţă, de la care se poate învăţa.
Un caz de inovare de imens succes este apariţia şi autoperfecţionarea seculară, continuă a catolicismului. Apărut ca o necesitate, s-a răspândit fulgerător, deoarece răspundea la stringente nevoi ale omenirii. Secole de-a rândul catolicismul s-a adaptat, uneori mai încet, alteori mai repede, dar a evoluat ascendent. Ultima declaraţie a Papei Francisc arată clar că religia a apărut ca o necesitate, că este creată de om şi că are ca scop ameliorarea existenței umane.
Iniţial, prin identificarea necesităţii de a reglementa unele tranzacţii materiale (cărbune, oţel), UE a pornit pe baze corecte, dar undeva, pe parcurs a fost confiscată şi aservită unor interese străine. S-a tot „diworsificat“ (Peter Lynch), prin legi, regulamente, comitete şi comisii, până când a ajuns Golemul birocratic de astăzi. Cel mai nepotrivit lucru este politizarea UE. Ce caută acolo politica, partidele politice, care prin definiţie sunt specific naţionale ? Am văzut cu stupoare cum un reprezentant al unui minuscul partid din ţara sa, ajunge să dea „ordine“ arogant, peste umăr, în UE, reprezentanţilor unor partide importante din alte ţări Nici chiar ameninţările nu lipsesc. Unde e INOVAREA ?
Un caz relevant pentru mine, de ratare a a principiului inovării este acţiunea Dlui Profesor Tudorel Toader. Un ilustru profesor şi practician a extirpat cu cărturărească măiestrie un corp străin dintr-un mecanism suferind. „Uite că se poate“, mi-am zis eu. „Acum Dl Profesor Toader o să primească o înaltă demnitate la UE din care să răspândească corectitudinea şi demnitatea în Justiţie ! “ Dar ce s-a întâmplat ştie toată lumea. Cu ce a fost înlocuită INOVAREA ? Cu contra INOVARE !
Pendularea UE între dictatură şi pseudo-democraţie e o situaţie care o va duce la implozie. O REFORMA este iluzorie, Europa trebuie să se reclădească pe baze noi, sănătoase, conform legilor naturii ! Este ca un Soft nou dezvoltat, care dacă nu atinge parametri doriţi în timpul planificat, trebuie abandonat, regândit şi înlocuit cu altul nou. Reclădirea Europei este o INOVARE pentru care necesitatea a fost clar identificată : dacă Europa nu se reclădeşte singură, atunci o vor face alţii ! Confucianiştii, deghizaţi în „comunişti“, înarmaţi cu învăţăturile dinastiei Ming, operatori dinamici care pot să facă o „casă“ cu 50 de etaje mai repede decât europenii termină ceartă de atribuire a contractului, sunt deja în poziţie de start. Reclădirea Europei trebuie să aibă loc cu viteză astrală şi nu REE PEE DEE !
În lumea germanică se spune : „Die Erfahrung ist die Summe der Misserfolge ! “, („Experienţa este suma insucceselor“). Altfel spus, fiecare trebuie să treacă prin purgatoriul propriilor greşeli, până ajunge la scopul propus. Poate însă, că e mai inteligent să se profite de experienţă altora, că să se scurteze ciclul proiectului.
Un model de mare succes poate fi naşterea şi devenirea Confederaţiei Elveţiene, dar nu trebuie uitat că această devenire a durat secole întregi, cu atacuri din exterior, cu războaie fratricide, cu multă suferinţă, până s-a ajuns, în fine, la 1848, la forma aproape perfectă de organizare de astăzi. Confederaţia Elveţiană, care se naşte cu adevărat la 1848, îşi elaborează o Constituţie, are o armată unică. „Uniunea este reală, puternică, în măsura în care autonomiile îşi aduc contribuţia la ea, iar ele îşi aduc contribuţia numai dacă au garanţia existenţei lor distincte.“
Prima din necesităţile care au dus la INOVAREA elveţiană a fost asigurarea securităţii. Viaţă grea, într-o climă neprietenoasă, a dus la mai multe conflicte între comunităţi, mai târziu cantoane. În cartea „La Suisse, ou reistorisire d`un peuple heureux“, Denis de Rougemont, face o descriere veridică a modului în care Elveţia a ajuns statul federal prosper, pacific, tradiţional neutru de astăzi. Dar, „a fost nevoie de mai bine de şase secole pentru a federaliză cantoanele elveţiene“! Legenda spune că nucleul federalizării elveţiene datează din 1291, prin Jurământul de ajutorare a trei „Văi“ (de fapt, cantoane) : Schwyz, Uri şi Unterwald. Baza „ideologică“ a acestei pre-federalizări o constituie asigurarea indepedenței fiecărui partener, egal în drepturi şi obligaţii „…fiecare din numitele comunităţi, făgăduieşte celeilalte de a-i sări în ajutor în caz de nevoie…“. Asta înseamnă că, dacă unul din cei trei tovarăşi de jurământ („Eidgenossen“) este atacat ce celălalt, al treilea trebuie să ia partea celui mai slab. „Procedura arbitrajului, considerată sacră, …, îi favorizează pe cei mai mici şi descurajează orice tentativă de hegemonie.“ „...puterea unuia singur nu respectă diversităţile, obiceiurile.“
De atunci şi până acum Elveţia şi-a dezvoltat propria armată, cu caracter absolut defensiv, cu armament care protejează automat toată suprafaţa ţării Unele comunităţi au cazemate mari, care la mare necaz pot adăposti toată populaţia, autorităţi, şcoli, spitale şi chiar… o închisoare. Că nu se ştie ce vine, e lecţia pe care au primit-o elveţienii de la istorie.
Cine protejează acum UE ? Dacă prin „extrapolare“ ar ataca-o cineva ? Elveţia, cu 6 milioane de băştinaşi şi 2 milioane de „oaspeţi“ poate să-şi permită unul dintre cele mai bune sisteme de apărare din lume şi UE nu ?
Confederaţia Elveţiană a crescut în timp, nu prin cuceriri ci prin alipirea de noi cantoane, venite prin voinţă proprie. Fiecare canton, fie german, fie italian, fie francez a adus cu sine propria sa zestre culturală şi identitară. Fiecare canton are o administraţie proprie şi autonomă, există 4 limbi oficiale. „Rumantsch“ este o limba puţin răspândita, se vorbeşte doar în câteva mici comunităţi, dar se bucură de acelaşi respect şi drepturi depline ca şi celelalte mari trei. Există şcoli, ziare, cărţi, publicaţii, se face totul ca această limba, pe care un român o înţelege fără să o înveţe, să existe, să rămână şi să se dezvolte.
Principiul acesta, de „cointeresare spirituală“ se aplică tuturor cantoanelor. „Nur bloss kein Streit ! “, adică „Orice, numai ceartă să nu fie ! “. Orice divergenţă se aplanează prin o soluţie non-conflictuală. Un exemplu : dacă din cauza diversităţii dialectale, un elveţian din Berna nu se înţelege cu unul din Zürich, atunci folosesc amândoi limba germană („Hochdeutsch“), pe care ambii o învață la şcoală, ca limbă străină ! Principiul guvernant este catalizarea contribuţiei fiecăruia pentru binele colectiv, prin respectarea diversităţii şi identităţii tuturor ! Orice cetăţean cu care vorbeşti pe stradă în Ticino, în Lausanne sau în Bern, îţi va spune pe limba lui că este elvețian. Unirea prin diversitate este unul din principiile de bază ale Confederaţiei Elveţiene
Fiecare canton a adus cu sine puterea pe care i-au dat-o cultura proprie, tradiţiile, identitatea şi experienţa istorică. Autonomia este garantată, nimănui nu i-ar trece prin cap să se amestece în treburile celuilalt. Cantoanele şi comunităţile, au legile şi regulile lor, nu se primesc indicaţii preţioase de la „Centru“. Cetăţenia elveţiană este acordată de comunitatea în care trăieşti şi nu de Consiliul Federal. Desigur, există şi Legi Federale, dar acestea sunt adoptate numai dacă sunt convenabile tuturor, Camera Reprezentanţilor Cantoanelor are grijă de asta !
Există 7 Consilieri Federali, numărul lor este fix ! Dacă apar noi domenii de activitate, acestea sunt repartizate Consilierilor existenţi Propunerea de a se mari numărul de Consilieri de la 7 la 9, a fost respinsă de popor prin Referendum. Preşedintele Elveţiei este ales prin rotaţie dintre cei 7 Consilieri, pe timp de un an, timp în care el reprezintă statul, fără a fi absolvit de atribuţiile care îi revin că şi Consilier.
De ce nu ar îmbrăţişa şi Europa acest model de succes, pentru o federalizare a statelor Europei ? Ar fi un salt în timp care ar economisi multă trudă şi cheltuială. Desigur, preluarea modelului elvețian fără o analiză temeinică, ar fi o utopie. Dar o analiză a principiilor care stau şi astăzi la baza Confederaţiei Elveţiene, ar fi mai mult decât recomandabilă.
O încheiere uşor anecdotică.
Odată pe o stradă din Zürich mi-a sărit în ochi un personaj care se uita atent în jur, era echipat cu aparate de fotografiat, cu o prăjină de salvare şi cu o sacoşă mare în care, cum aflat mai târziu, avea hârtie igienică. Redau conversaţia : „Eu sunt activist social, vizitez oraşul şi dacă observ o neregulă, fac o poză şi o trimit la instituţia responsabilă. Cangea o pun pe malul Limattului (râul care străbate oraşul Zürich), dacă lipseşte una de la postul de salvare. Vizitez toaletele publice şi dacă lipseşte hârtia igienică, atunci completez din sacul meu.“ „Și se întâmplă des să observaţi nereguli ? “, am întrebat eu. „Foarte rar, dar eu vreau să fiu sigur că totul e în ordine“, a venit răspunsul.
Un Codex cu 12 propuneri, pe care l-am prezentat într-o publicaţie anterioară, ar putea constitui o bază realistă de discuţie pentru salvarea Europei, ameninţată de „diworsification“. Și nu ar lipsi nici executantul experimentat pentru realizarea acestui proiect grandios. Elveţia este, cu siguranţă, arzător cointeresată în realizarea unei federalizări europene de succes, un proiect prin care să fie sigură că „totul este în ordine în Europa“.
Nu lipseşte decât un mandat şi un caiet de sarcini cu o singură frază : „Statele Europei vor să trăiască împreună în armonie ! “
Horia Giurgiuman, ing. Dr Prof. Univ.
Referință : https://ziaristica-romania.blogspot.com/2021/03/ing-dr-horia-giurgiuman-din-valea.html
