Dan Culcer. Reconstruction of the Transylvanian Hungarian nobility in Romania. A social and national heresy in the 21st century

 https://tekdeeps.com/the-story-of-kemeni-janos-and-the-restitutions-in-full/
Home » News » The story of Kemeni Janos and the restitutions in full
The story of KemenyJanos and the restitutions in full
August 10, 2020


Magyar Tavirati Iroda, ie the Hungarian Telegraph Office / Agency, mixes the truth with the lie, in an important news, broadcast in Romanian on July 28, 2020, under the title “Kemény János’ heirs won in court, for the second time, a forest from the Romanian state “.
We quote: «The heirs of Count Kemény János won in court, for the second time, a part of the property right over the land with forest vegetation from the Romanian state. After five postponements, the Prahova County Court, in its irrevocable judgment on Tuesday, upheld in part the request for a summons and ordered the reconstitution in favor of the plaintiffs of the ownership of the land of 57 hectares[…[JánosKemény’spropertywasconfiscatedbythecommunistpowerthecountwasplacedinanapartmentwithminimumconditionsandworkedtopreparethelimeThepatronofTransylvanianculturediedinpovertyin1971inTârguMureş[…[ProprietatealuiJánosKeményafostconfiscatădeputereacomunistăconteleafostplasatîntr-unapartamentcucondiţiiminimeşialucratlapreparareavaruluiMecenaculturiitransilvăneneamuritînsărăcieîn1971laTârguMureş (MTI)»
The news contains some accurate information, some intentional inaccuracies and a lie. It is a lie that the former baron Kemény János died in poverty in 1971. I met him, I was a colleague at the Theater Institute in Tg. Mureș with a member of his family, the scenographer Kemény Arpád. The whole family lived after 1945, as all the privileged exes lived, in a long period of misery, but it was helped very quickly, precisely because of its human and moral qualities, by those it had helped and who had then become the ones privileged, to find a fair job. He was the editor of Muvelödés magazine, which became Új Élet (The New Life) under the direction of Sütő András. But he did not die in poverty but was only deprived of the opulence that some consider normal in the existence of noble families. This is not my case, I do not consider opulence a right of the privileged, I do not admit hereditary privileges and in general other privileges than those obtained through manual or intellectual work. Not through trade, politics or theft. I do not accept the reconstitution of a stratified society on the basis of hereditary titles. I do not think that a society should be reconstituted in Eastern Europe to grant the former nobles of any nation the privileges they had enjoyed before 1945.
In the case of the Kemény János family trial, it was a mistake to use the incompetent and abusive accusation, false, of leaving Romania after 1944. The confiscation of property based on the CASBI regulation could not be applied to him. Kemény János was a patriotic Hungarian intellectual, for which he had to be respected. And he should have been granted the right to use part of his property, inherited, in continuation of his cultural effort, in favor of the minority to which he belonged. But the Jewish, Hungarian or Romanian politicians who, immediately after 1945, justified and applied his complete dispossession in accordance with the principles of the class struggle, are the ones to be held accountable, they and their descendants. Not the Romanian state, not the Romanians in general, not the current citizens.
If the forests already awarded to the Kemény family are well managed, we will have nothing to complain about. If they are violently exploited, sold to other beneficiaries such as Austrian forest enterprises that destroy forests in Romania, those responsible will have to be held accountable and punished. But the former nobles should not stretch more than the duvet allows.
In this country, there are not only private interests but also collective interests. I will always repeat: what collective interests serves restitutio in integrum of the properties of such former privileged. Neither Romanians nor underprivileged Hungarians have any interest in tolerating such extensions of possession, which have clearly abusive origins. History does not begin in 1944, nor in 1920, but long before. Romanian judges need history lessons to be taught by Romanian specialists. And if they do not have a good memory, the basic principles can be tattooed, the tattoo is fashionable. Instead of Chinese calligraphy, one of their ignored professional duties can be tattooed.
In all cases, without exception, can be found the abusive source of privileges, so the properties that these “nobles” had received, for acts of military burr, as an effect of political opportunism or through well-arranged marriages. Apricot lands and forests of such dimensions, belonging to a single owner were not bought with honest money, ie obtained through labor, but were confiscated from co-owners (free peasants) by local princes and donated (illegally, you can not donate what is not belongs to you) to the nemesis who have thus become privileged. Or abusively monopolized by other means specific to historical epochs known as feudalism, capitalism.1
Such court decisions are by their nature illegal, because they are based on property deeds that were originally obtained in all cases in the form of privileges, donations, as acts of power. The TV show is interesting Castles forbiddenis where one of Kemény’s heirs notices with some wonder or even indignation the large number of cars in Romania that fly the Romanian tricolor (in Romania !!).
It seems to him a sign of growth, of activating nationalism among Romanians. He does not know, he does not see that since 1990 the colors of Hungary have been stirred everywhere in Transylvania (under the pretext that they are ethnic symbols and not state symbols!) And a flag was invented with the “symbols” of the Szekler Land, the Sun and the Moon. The act of provocation belongs to some Hungarians. The tricolor flyers for Romanians, now, are still the signs of a parade nationalism, without a basis in the concrete acts of a positive patriotism. Something like signatures without effect on some petitions broadcast on the Internet, which does not involve any change of mentality, legal or social. A constructive affirmation of the Romanianness of Transylvania was not imposed.
The “Reconquest” of Transylvania, by the former privileged Hungarians, cannot be accepted by the so-called acts of restitution in full. Transylvania has been an integral part of Romania not since 1918 but always. And the Hungarian colonial past in Transylvania, that is, the domination of an invasive minority over a local population, does not give rise to any continuity or state reconstruction.
Dan Culcer

Source: Cotidianul RO by www.cotidianul.ro.

*The article has been translated based on the content of Cotidianul RO by www.cotidianul.ro. If there is any problem regarding the content, copyright, please leave a report below the article. We will try to process as quickly as possible to protect the rights of the author. Thank you very much!

*We just want readers to access information more quickly and easily with other multilingual content, instead of information only available in a certain language.

*We always respect the copyright of the content of the author and always include the original link of the source article.If the author disagrees, just leave the report below the article, the article will be edited or deleted at the request of the author. Thanks very much! Best regards!

Dan Culcer. Reconstituirea nobilimii maghiare ardelene în România. O erezie socială și națională în secolul XXI

 Magyar Tavirati Iroda, adică Biroul/Agenția Telegrafică Maghiară, amestecă adevărul cu minciuna, într-o știre importantă, difuzată în limba română la 28 iulie 2020, sub  titlul  „Moştenitorii lui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o pădure de la statul român“.

 Cităm: «Moștenitorii contelui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o parte din dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră de la statul român. După cinci amânări, Tribunalul Judeţean Prahova, în hotărârea irevocabilă de marţi, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 57 hectare […[ Proprietatea lui János Kemény a fost confiscată de puterea comunistă, contele a fost plasat într-un apartament cu condiţii minime şi a lucrat la prepararea varului. Mecena culturii transilvănene a murit în sărăcie în 1971, la Târgu Mureş. (MTI)»

Știrea  conține câteva informații exacte, câteva impreciziuni intenționate și o minciună. Minciună este afirmația că fostul baron Kemény János ar fi murit în sărăcie în 1971. L-am cunoscut, am fost coleg la Institul de teatru din Tg. Mureș cu un membru al familie sale, scenograful Kemény Arpád. Toată familia a trăit după 1945, așa cum trăiau toți foștii privilegiați, într-o lungă perioadă de mizerie, dar a fost ajutat foarte repede, tocmai datorită calităților sale umane și morale, de către cei pe care îi ajutase și care deveniseră apoi ei cei privilegiați, să-și găsească o slujbă corectă. A fost redactor la revista Muvelödés, devenită Új Élet (Viața nouă) sub directoratul lui Sütő András. Dar nu a murit în sărăcie ci a fost doar lipsit de opulența pe care unii o consideră normală în existența unor familii nobiliare. Nu e cazul meu, nu consider opulența un drept al privilegiaților, nu admit privilegii ereditare și în general alte privilegii decât cele obținute prin muncă manuală sau intelectuală. Nu prin comerț, prin politică sau prin furt. Nu accept reconstituirea unei societăți stratificate pe bază de titluri nobiliare ereditare. Nu cred că trebuie reconstituită în Europa de Est o societate care să acorde foștilor nobili de orice nație privilegiile de care beneficiaseră înainte de 1945.

În cazul procesului familiei Kemény János, a fost o greșeală utilizarea incompetentă și abuzivă a argumentului acuzator, fals, de părăsire a României după 1944. Nu i se putea aplica confiscarea averii pe baza regulamentuluiu CASBI. Kemény János a fost un intelectual maghiar patriot, Pentru asta trebuia respectat. Și ar fi trebuit să i se acorde dreptul de a utiliza o parte din proprietățile sale, obținute prin moștenire, în continuarea efortului său cultural, în favoarea minorității căreia îi apaținea. Dar politrucii evrei, maghiari sau români care, imediat după 1945, au justificat și aplicat deposedarea sa integrală în conformitate cu principiile luptei de clasă, sunt cei de tras la răspundere, ei și descendenții lor. Nu statul român, nu românii în general, nu cetățenii actuali.

Dacă pădurile deja adjudecate familiei Kemény vor fi  bine administrate, nu vom avea de ce să ne plângem. Dacă vor fi exploatate violent, vândute altor beneficiari de genul întreprinderilor forestiere austriece care distrug pădurile din România, responsabilii vor trebui trași la răaspundere și pedepsiți. Dar foștii nobili să nu se întindă mai mult decât le permite plapuma.

În această țară, există nu doar interese particulare ci și interese colective. Voi repeta mereu: ce interese colective servește restitutio in integrum a proprietăților unor astfel de foști privilegiați. Nici românii, dar nici maghiarii neprivilegiați nu au vreun interes să tolereze astfel de extensii de posesie, care au origini clar abuzive. Istoria nu începe la 1944, nici la 1920, ci mult înainte. Judecătorii din România au nevoie de lecții de istorie care să le fie predate de specialiști români. Și dacă nu au memorie bună, principiile de bază pot fi tatuate, tatuajeul e la modă. În loc de caligrame chinezești li se poate tatua una din datoriile profesionale ignorate.

În toate cazurile, fără excepție, poate fi regăsită sursa abuzivă a privilegiilor, deci a proprietăților pe care le primiseră acești «nobili», pentru acte de bavură militară, ca efect al unui oportunism politic sau prin căsătorii bine aranjate. Terenurile apricole și pădurile cu asemenea dimensiuni, aparținând unui singur proprietar nu au fost cumpărate cu bani cinstiți, adică obținuți prin muncă, ci au fost confiscate unor coproprietari (țărani liberi) de către principi localnici și donate (ilegal, nu poți dona ceeace nu-ți aparține) nemurilor devenite astfel privilegiate. Sau acaparate abuziv prin alte mijloace specifice epocilor istorice cunoscut sub numele de feudalism, capitalism.1

Deciziile de justiție de acest gen sunt prin natura lor ilegale, fiindcă se bazează pe acte de proprietate care au fost obținute, la origine, în toate  cazurile, sub formă de privilegii, donații, ca acte de putere. Este interesantă emisiunea de televiziune Castele interzise în care unul din moștenitorii Kemény remarcă cu oarecare mirare sau chiar indignare numărul mare de mașini din România care arborează tricolorul românesc (în România!!).

I se  pare un semn al creșterii, activării naționalismului la români. Nu știe, nu vede că din 1990 încoace se agită peste tot în Ardeal culorile Ungariei (sub pretextul că ar fi simboluri etnice și nu de stat!) și s-a inventat un drapel cu «simbolurile» Ținutului Secuiesc, Soarele și Luna. Actul de provocare aparține unor maghiari. Fluturașii tricolori la români, acum, sunt încă semnele unui naționalism de paradă, fără temei în actele concrete ale unui patriotism pozitiv.  Ceva în genul semnăturilor fără efect pe niște petiții difuzate pe Internet, care nu incumbă nici o schimbare de mentalitate, legală sau socială. Nu s-a impus o afirmare constructivă a românității Ardealului.

Nu poate fi acceptată «Recucerirea/Reconquista» Ardealului, de către foștii privilegiați maghiari, prin așa-zisele acte de restituire in integrum. Ardealul este parte integrantă a Romaniei nu de la 1918 ci de todeauna. Iar trecutul colonial maghiar în Ardeal, adică stăpânirea unei minorități invazive asupra unei populații localnice, nu dă temei vreunei continuități sau unei reconstrcuții statale.

Dan Culcer

Israël détruit Beyrouth-Est avec une arme nouvelle par Thierry Meyssan

https://www.voltairenet.org/article210672.html

Le premier Premier ministre israélien a ordonné la destruction d’un entrepôt d’armes du Hezbollah à Beyrouth au moyen d’une arme nouvelle. Celle-ci étant mal connue a provoqué des dégâts considérables dans la ville tuant plus de 100 personnes, en blessant 5 000 et détruisant de nombreux immeubles. Cette fois, il sera difficile à Benjamin Netanyahu de nier.

Ioan ROȘCA. O perspectivă privind adevărata poveste a lui Eminescu …

O perspectivă privind adevărata poveste a lui Eminescu …

1. Desigur, tot ceea ce scrie Mihai Eminescu, ca ziarist, se constituie ca un adevărat compendiu politic, rod al meditaţiei sale monumentale privind destinul si perspectivele României, o contribuţie de o oportunitate/profunzime extraordinară. E deci, de la distanţă, cel mai mare om politic român, doctrinarul temelie.

2. Dar, dacă ar fi încercat să exprime viziunea sa, şocantă pentru acele vremuri şi foarte supărătoare pentru mulţi, ca independent, nu avea nici o şansă să se facă auzit, să aibă vreun efect asupra conştiinţelor timpului (şi poate nici celor viitoare — avînd în vedere cenzura oarbă a „istoriei”). Nu s-a mulţumit cu o exhibare sterilă, neputincioasă, a ideilor trofice, ci a avut virilitatea de a căuta o cale operaţională de influenţare a realităţii. Ca atare, s-a pus la dispoziţia uneia din taberele de pe terenul luptei pentru putere — Partidul Conservator (avînd rezonanţe cu perspectiva „organicistă” a acestuia) operînd ca vîrf de lance împotriva partidului liberal — aflat la putere, pe toată perioada în care a fost folosit ca gazetar conducînd atacul, dinspre opoziţie. Partizanat intens, eludat de admiratorii săi, pentru a nu-i ştirbi imaginea de analist obiectiv.

3. Lectura articolelor sale nu lasă loc de dubii. Şarjele sale vizează, explicit, numai politicianismul liberal, putînd deci pare azi ca partizane. Politicianul liberal e personajul dezbrăcat, expus în toată mişelia sa perfidă, în tot patriotismul lui de paradă. Și desigur, publicistica lui a apărut şi atunci ca militantă/părtinitoare — ceea ce a făcut ca partida conservatoare să-i dea sprijin (inclusiv în documentare — pentru sinteze de autoritate în numeroase domenii), sperînd că agresivitatea lui miezoasă va reuşi să disloce electoratul şi să forţeze răsturnarea ocupanţilor puterii — acolo unde garnitura tînjitoare dorea să se cocoaţe ca să poată profita de oportunităţile din care se înfruptau liberalii, exasperant. Deci, propaganda justiţiară dusă prin Eminescu era, din partea lor, clasica demagogie a opoziţiei lătrînd de jos. Ceea ce Eminescu trebuie să fi ştiut. Iar cînd, în sfîrşit „revoltaţii” au ajuns sus… Eminescu a devenit un mare obstacol.

4. De altfel, într-un articol cheie, chiar el îşi expune clar poziţia:

,,[…]E adevărat că în nici o parte a lumii presa nu este întemeiată spre a spune adevărul. După experienţele făcute de zeci de ani încoace s-a putut vedea că presa politică din toată lumea e mai mult un organ al patimilor politice decât al adevărului. [] Nu există întreprindere cât de hazardată, cât de calculată pe uşurinţa publicului şi pe voinţa de a-i esploata nerozia care să nu fi fost susţinută adesea de presa de toate culorile [] putem constata lesne că numai în rare cazuri este chip de-a prezerva acest instrument de acţiune politică, de venalitate. Nu vorbim aci de personalităţi. Desigur există personalităţi oneste în această breaslă, dar ele sunt aşa pentru că aşa le-a făcut Dumnezeu. Industria gazetăriei în sine e expusă unor primejdii morale de cari publicistul cutare ori cutare scapă, de cari publicistica nu poate scăpa. Cu toate acestea există o garanţie în contra acestor neajunsuri şi o garanţie puternică. Aceasta consistă în faptul că îndărătul unei întreprinderi ziaristice stă un grup de personalităţi politice cari au până la un grad oarecare responsabilitatea întreprinderei. În acest grup se vor afla totdeauna oameni de un caracter cu desăvârşire corect, cari vor şti să împiedece ca în numele lor să se debiteze cutare reclamă ori cutare insinuaţiune. De aceea e şi practic de-a nu ţinea seamă decât de opiniile acele ale publicisticei cari sunt acoperite de o responsabilitate certă şi e cu totul infructuos de-a discuta cu oameni ori cu ziare cari nu au absolut nici o responsabilitate. […] [23 decembrie 1881]”

Poate fi mai clar asumată condiţia de vector ideologic al unei grupări politice, care ar trebui să-şi angajeaze şi o răspundere, atunci recurge la propagandă? Eminescu se pronunţă aici împotriva independentului care otrăveşte liber spaţiul public cu opiniile sale, încercînd să pună pe umerii conservatorilor angajamentele ce decurg din textele „purtătorului de cuvînt”. Cine pe cine foloseşte/deturnează aici ? Probabil că Eminescu s-a lăsat legănat de iluzia că şi-ar putea manipula pînă la capăt manipulatorii, în interesul naţiei — ceea ce i-a reuşit un timp; dar nu fără plată.

5. Aici se află geniul viril al lui Eminescu, bastonul său de mareşal. Că a găsit calea de a face auzit un mesaj care nu avea şanse de a se ridica în spaţiul public, decît spijinit de o parte din cei surpaţi prin el! Prezentate ca atacuri contra liberalilor, şarjele sale, prin conţinutul lor, deconstruiau toată propaganda politicianistă, demascau fenomene generice de falsificare politică — întru parazitarea "populimii" de găştile ce pun mîna pe stat, marele instrument de gestiune a fermei umane. Sprijinit de conservatori întru dărîmarea sforarilor liberali, Eminescu demască şi ceea ce conservatorii urmau a face o dată ajunşi la putere —și pe toţi ceilalţi căţărăcioşi, pînă azi (de aceea articolele sale, de actualitate atemporală, pot fi publicate oricînd într-un ziar, lovind precis în puternicii zilei!). Cred că Eminescu a ştiut ce face slujind conservatorii într-un astfel de mod periculos (care le rănea adversarii dar le săpa subteran şi lor mişelia potenţială). De altfel, operau continuu în acest sens generalizant reacţiile celor provocaţi (de la „Românul” — oficiosul liberal), care arătau cu exemple că liberalii nu au monopolul manifestărilor degenerative revelate de Eminescu… Batjocorea Eminescu originea alogenă a vîrfurilor liberale, ridiculiza „tezele” găunoase liberale, denunţa miş-maşurile profitabile ale unor liberali ? Se răspundea, ca răspuns la provocare, cu demascări similare, înspre tabăra conservatoare. Ceea ce dădea jos cortina aparenţelor, împingea în sus prizonierii peşterii lui Platon. Iar în faţă… era perspectiva schimbării rolurilor, o dată cu rocada politică. Eminescu săpa rădăcinile făcăturii, înconjurat de o parte dintre profitorii ei.

6. Mi se pare uluitor că şi-a atins scopul, folosindu-i pe cei ce-l foloseau, ca să scoată la lumină adevăruri universale, care nu au mai putut fi estompate, o dată explicitate elocvent. A reuşit, dar nu avea cum să scape de nota de plată. Dacă nu-l rezolvau duşmanii atacaţi fără prudenţă, trebuiau să-l scoată din joc tovarăşii de drum (A se corela data încarcerărilor şi morţii lui cu datele ajungerii la putere a conservatorilor). Devenit incomod pentru cei ce au crezut că-l folosesc fără riscuri, uluitorul jucător politic Eminescu, apostolul prea singur, nu avea unde să caute sprijin, atunci cînd jocul său dublu nu a mai putut continua. Urît cumplit de liberali, el era prizonierul conservatorilor, aparent serviţi — pe termen scurt dar de fapt sabotaţi — pe termen lung şi aceasta cred că e adevărata explicaţie a modului pasiv în care s-a lăsat distrus de Maiorescu pe parcursul destrămării sale fizice.

Citind memoriile celor care l-au cunoscut, atît de bizare, prin această prismă, îţi dai seama de ce Eminescu nu a opus rezistenţă trimiterilor de ici colea, rătăcirii penibile între sanatorii şi sinecuri, între 1883 si 1889 — deşi au fost destule perioade în care avea suficient discernământ şi libertate, încît să protesteze public pentru modul în care era scos pe tuşă şi distrus, să facă dezvăluiri, să fugă etc.

Dar nu s-a întîmplat aşa. Eminescu NU a opus rezistenţă anihilării sale, aparent resemnat, dar nu pentru că devenise legumă de atîta „tratament”, ci pentru că, în realizarea menirii sale adînci, se plasase într-o poziţie de sacrificiu. Rolul lui Isus costă.

Crucificarea sa asumată a fost marele tribut plătit de el, pentru a sluji neamul și adevărul, la un nivel de tragism care ar trebui să fie în fine perceput în adevărata sa profunzime.

7 august 2020

Ioan Roşca