Treceți la conținutul principal

Iniţiativa legislativă : legea legitimităţii apărării intereselor româneşti. Redactată de Ioan Roșca, în atenția parlamentarilor formațiunii politici AUR din România. 2021

 

Iniţiativa legislativă : legea legitimităţii apărării intereselor româneşti

Provocare pentru parlamentarii AUR-

Având în vedere :

— interesul vital al naţionalismului românesc de a îndepărta obstacolele din calea apărării neamului nostru,

— misiunea pretinsă de politicienii AUR, raportată la tradiţia farselor electorale, pe "culuarele politice",

se impune, ca test al bunei credinţe (autenticităţii) misiunii AUR, ca parlamentarii/senatorii acestei formaţiuni să avanseze imediat o iniţiativă legislativă de genul celei date mai jos ca exemplu :


Legea legitimităţii apărării intereselor româneşti :

1. Folosirea libertăţii de conştiinţă, exprimare, informare, asociere — întru apărarea intereselor neamului românesc este recunoscută ca fundamental legitimă şi nu poate fi restricţionată pe nici o cale.

2. Ca atare, se abrogă legile 107/2006 (şi O.U.G. nr. 31/2002), 217/ 2015 şi 157/02.07.2018, care :

— în plan individual, încalcă flagrant Constituţia (art. 1.3, 20, 23.1, 29, 30, 31, 40,53) şi îi surpă legitimitatea, căci neagă libertăţi naturale, fără de care acordul constituţional nu mai poate fi prezumat.

— în plan colectiv, încălcînd Constituţia (art 2, 3.4, 54.1, 55.1), stânjeneşte apărarea intereselor naţionale, provocând intimidarea anticorpilor neamului, deci corodînd suveranitatea României

— în plan istoric, reprezintă o trădare a strădaniilor înaintaşilor noştri, care au întărit ţara, faţă de orice tip de acţiuni păgubitoare (ceea ce încalcă art 33.2/3 din Constituţie)

— în planul echităţii, reprezintă o favorizare selectivă pe criteriu etnic, încălcând principiile de nediscriminare între cetăţenii de orice etnie, asumate constituţional (art. 4, 6.2, 16.1 din Constituţie)

— în plan justiţiar, prin formulări imprecise, oferă posibilităţi de interpretare arbitrară/ imprevizibilă/ abuzivă/ tendenţioasă- unui aparat administrativ şi juridic de notorie incorectitudine

— în plan logic, reprezintă o circularitate absurdă, căci protejarea exclusivă a intereselor evreieşti prin aceste legi denotă un exces de influenţă/putere… a cărui denunţare pare a putea fi incriminată pe baza lor.


Ioan Roşca, 28 ian 2021


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Liviu Vălenaș. Peștera Gruietului

Peștera Gruietului Liviu Valenaș 1 1 Speleological Club „Z“, Wanderer Str. 27, D-90431 Nürnberg, Germany e-mail: liviu.valenas@gmail com Anexă la articol Rezumat Pestera Gruietului din Muntii Padurea Craiului, cu o lungime totala de 620 m, este resurgenta marii pesteri Hartopul Bonchii (dezvoltare: 6,668 m). Pestera Gruietului este axata pe un rau subteran lung de 225.6 m, deasupra caruia, in sectorul final, se dezvolta un etaj superior ascendent. Pestera contine si cele mai variate concretiuni, fiind din acest punct de vedere una din cele mai frumoase din Muntii Padurea Craiului. Introducere Pestera Gruietului este situata in versantul stang al Văii Stezelor, la o inaltime relativa de 30 m. Paraul care iese din pestera formeaza mai multe mici cascade pe depuneri de travertin, inainte de a se varsa in Valea Stezelor. Istoricul explorarilor In etajul superior a fost identificata de autor in anul 2019 o semnatura din anul 1936!...

05 Apr 2018 Comunicat

Comunicat Comunicate    05 Apr 2018 Comunicat Ieri, 04.04.2018, Judecătoria Sectorului 1 a respins o nouă cerere a dlor. Cipariu și Șoitu de a se anula alegerile pentru funcția de Președinte USR din anul 2009 și din anul 2013 și de a se anula Statutele USR adoptate în anul 2009 și în anul 2013. Acesta – spre deosebire de alte dosare – este un dosar de fond, în care s-a stabilit – din nou –legalitatea alegerilor. Mai mult decât atât, instanța a stabilit – din nou – că dl. Nicolae Manolescu are calitatea de reprezentant legal al USR, în timp ce dl. Cristian Teodorescu nu are această calitate. Instanța a dispus „admite excepția lipsei calității de reprezentant legal a dlui Teodorescu George Cristian, invocată de pârâ...

Dan Culcer. Reconstruction of the Transylvanian Hungarian nobility in Romania. A social and national heresy in the 21st century

  https://tekdeeps.com/the-story-of-kemeni-janos-and-the-restitutions-in-full/ Home » News » The story of Kemeni Janos and the restitutions in full The story of KemenyJanos and the restitutions in full August 10, 2020 Magyar Tavirati Iroda, ie the Hungarian Telegraph Office / Agency, mixes the truth with the lie, in an important news, broadcast in Romanian on July 28, 2020, under the title “Kemény János’ heirs won in court, for the second time, a forest from the Romanian state “. We quote: «The heirs of Count Kemény János won in court, for the second time, a part of the property right over the land with forest vegetation from the Romanian state. After five postponements, the Prahova County Court, in its irrevocable judgment on Tuesday, upheld in part the request for a summons and ordered the reconstitution in favor of the plaintiffs of the ownership of the land of 57 hectares[…[JánosKemény’spropertywasconfiscatedbythecommunistpowerthecountwasplacedinanapartmentwithminimumconditions...