Proiecte eșuate. O revistă editată de Nicolae Breban la Paris

Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog

Proiecte eșuate. O revistă editată de Nicolae Breban la Paris

În 2018 prozatorul Nicolae Breban a împlinit 85 de ani. Întrucât am avut plăcerea să-l cunosc mai bine la Paris, unde am petrecut împreună adesea, în perioada de început a desțărării mele, adică între 1988 și 1992, momente foarte interesante și prietenești, în conversații și deambulări, uneori și în compania scriitorului Alexandru Sincu, universitar expatriat și el, am folosit prilejul, chiar dacă cu o «mică» întârziere de șase luni, să-l omagiez pe scriitor prin publicarea formei inițiale, necenzurate, a unui mai amplu dialog realizat de Maria Mailat pentru revista Vatra în 1984.

Adaug acestui text important, publicat într-un număr din 2019 al Vetrei, la rubrica De la Vatra adunate …, câteva pagini din dosarul de urmărire informativă deschis de Securitate pe numele lui Nicolae Breban, (DUI „BALTAG” în arhiva CNSAS) din care extrag paginile cu descrierea unui proiect de presă românească, nefinalizat, în care aș fi putu fi angrenat dacă nu interveneau evenimentele din decembrie 1989, dacă Ambasada dispunea de fonduri pentru așa ceva și dacă Securitatea sau Secția de Propagandă a CC al PCR ar fi considerta acțiunea efecientă, oportună. Nu așa s-a întâmplat. De altfel nu știu ce s-a întâmplar cu adevărat, fiindc dosarul din care extrag documentele nu dă nici o informație despre rezultatul demersurilor brebaniene.

De ce integrez aceste documente devenite accesibile cercetătorilor, în Jurnalul unui vulcanolog, scriere în principiu restitutivă, autobiografică, strict personală?

Dintr-un motiv clar pentru mine. Dacă proiectul de presă prezentat de Nicolae Breban Ambasadei României din Paris, despre care aceasta a informat, pe filiera ei ierarhică, Securitatea din România, se întrupa, toată viața mea s-ar fi pus sub alt semn.

Aș fi putut să fiu declarat, după 1990, colaborator al Securității, să fiu suspectat că aș fi fost chiar mai mult, agent de influență. Dacă opera și luarea de poziție radicală din 1971, prin respingerea Tezelor din iulie, nu au fost suficiente pentru a-l scuti pe Nicolae Breban de atacuri și acuze grele în ultimii ani, spinarea mea, mai puțin lată, și statura mea, mai puțin impozantă, nu mi-ar fi permis să mă scutur de răpciugă.

Includerea în Jurnalul meu a acestor documente străine are și o altă rațiune. Îmi permite să-mi expun nedumerirea și stupoarea chiar, de a mă fi trezit într-o combinație politică despre care nu aveam nici o informație prealabilă, scriitorul și amicul Nicolae Breban (dacă pot folosi aici termenul) nu mi-a vorbit niciodată de faptul că ar fi contat pe colaborarea mea cu el la un astfel de proiect. Trebuie să-mi exprim deci stupoarea reactivă și retroactivă față de argumentația folosită de Nicolae Breban în ceea ce mă privește, pentru a convinge Ambasada și deci Securitatea că aș accepta să colaborez, fiindcă o duc greu și deci mă voi lăsa integrat în această acțiune.

Menționez, în fine, că Nicolae Breban m-a invitat în aceiași perioadă să scriu articole pentru un periodic românesc de exil în Germania, la care urma să colaboreze și el. Era vorba de Curentul, fosta gazetă relansată în exil de Pamfil Șeicaru, preluată mai târziu de un alt exilat, în Germania, Vasile C. Dumitrescum care era redactor în 1987. Nicolae Breban a avut o rubrică intitulată Bloc notes, unde a publicat cel puțin trei texteⁱ. Eu am relansat rubrica mea din Vatra, Pietre de râu. Reproduc în notele finale textele amintite aiciⁱⁱ.

Documentele ce urmează sunt redactate de Securitate și de Ambasada României la Paris. Ele fac parte din Dosarul de urmărire informativă a scriitorului Nicolae Breban.

Ar merită să fie scrisă istoria atâtor proiecte blocate, eșuate sau de scurtă durată, fie din pricina unor accidente eventual suspecte, incendii (Fundația Regală Carol I din Paris), sau a lipsei de fonduri, revista Cahiers de l'Est – Sanda Stolojan și Dumitru Țepeneag, fie ca efect al boicotului spontan sau organizat al unor cercuri din emigrația veche, a suspiciunii întemeiate sau neîntemeiate față de orice inițiativă care nu venea de la cei „împuterniciți” de legăturile lor politice cu serviciile de propagandă străine (cazurile cunoscute de mine : Biblioteca Românească, fondată de un medic român, Societatea Scriitorilor Români, Asociația Ziariștilor Români-Vest).

Nici publicațiile celor „împuterniciți” nu au rezistat mult timp. Caiete de dor, Limite, Luceafărul, realizate de Virgil Ierunca, au fost reviste bune dar efemere.

Nu voi face speculații poeticești despre destin și efemeritate. Explicațiile mele se vor menține în zona lipsei solidarității comunitare și a a lipsei fundamentului economic. Când acest sprijin economic a existat, o revistă ca Lupta, editată de Mihail Korne, cu un singur redactor, Antonia Constantinescu, a putut fi tipărită și difuzată, până și în România, trecând de cenzura poștală, câțiva ani buni. Buletinul Informativ al Românilor din Exil (BIRE), un lunar realizată de un ziarist evreu, René Théo, care miza mult pe senzațional, într-o publicistică de tip Sărindar, apoi abandonată, probabil și din motive de senectute de fondator, preluată de Radu Câmpeanu și de soția sa, la Paris.

P. S. Autorii articolului dedicat lui Nicolae Breban în enciclopedia Wikipedia cred că încercările de a organiza Societatea Scriitorilor Români la Paris ar aparține celor doi scriitori citați în paragraful ce urmează «Un exil provizoriu, 1986-1989. Fără să se exileze propriu-zis, locuiește mai mult timp în reședința sa parisiană, alături de soția sa, Cristina, psiholog și expert în cartea de artă. Încercările sale de a organiza, împreună cu Dumitru Țepeneag, formarea unei Uniuni a Scriitorilor Români din exil eșuează, fiind privite cu suspiciune.»

Precizările mele documentate dovedesc că ideea mi-a aparținut și că am expus-o, în 1988, într-o emisiune a BBC înregistrată la Paris de Matei Vișniec, în care se vorbea despre acțiunile de protest ale lui Dan Petrescu, Mircea Dinescu, Deșliu et comp.

O dată lansată ideea, care nu era proprietate privată, a găsit un ecou favorabil la Nicolae Breban, Bujor Nedelcovici, Dumitru Țepeneag. Organizatorul convocărilor pentru lansarea proiectului a fost D. Țepeneag. Presimțind efectele negative ale implicării sale vizibile, Breban a preferat să rămână în plan secund, nefiind prezent la nici una din întâlnirile pregătitoare, boicotate, sub influența Monicăi Lovinescu, totuși de Paul Goma, prin zvonurile colportate de dânsa despre implicare lui Breban, personaj pe care, de altfel, nici radicalul Goma nu-l putea agreea.

Dan Culcer, 15 iunie 2019

[DOCUMENTE CNSAS DIN DUI „BALTAG” nr. 6625/1. fost 226892]

MINISTERUL DE INTERNE Strict Secret

DEPARTAMENTUL SECURITĂŢII STATULUI Exemplar unic

DIRECŢIA I-a

Nr.151/DI/001603/6 august 1988

08.08.1988

APROB

Col.ss/indescifrabil

RAPORT privind pe NICOLAE BREBAN

NICOLAE BREBAN, în vîrstă de 54 de ani, se află de mai mulţi ani în Franţa, prelungindu-şi periodic viza română de şedere în străinătate. În prezent are încheiat un contract cu Editura „Flammarion” pentru publicarea a cinci volume din creaţia sa.

Recent a venit în ţară în scopul efectuării unui consult medical pentru mama sa, care l-a însoţit în această vizită.

Cu acest prilej, a contactat unii scriitori aflaţi anterior în cercul său de relaţii, precum şi tineri creatori pe care i-a sprijinit cînd era în ţară, pentru a se afirma în viaţa literară.

În discuţiile purtate cu aceştia a avut o atitudine normală, neangrenîndu-se în comentarii de natură politică.

Din măsurile specifice intreprinse a mai rezultat că Nicolae Breban intenţionează să scoată în Franţa o revistă literară, ca replică la „AGORA” editată în SUA de Dorin Tudoran.

Va reveni în ţară în luna noiembrie a.c., cînd va sta o perioadă mai lungă.

Pînă în anul 1984 s-a aflat în contactul unităţii noastre pentru influenţare pozitivă, iar cu prilejul prezenţei sale în ţară s-a convenit reluarea dialogului pentru toamna acestui an.

Avînd în vedere atitudinea actuală a lui Nicolae Breban, preocupările şi posibilităţile de care dispune, se impune organizarea unor măsuri concrete asupra acestuia, vizînd cunoaşterea activităţii, influenţarea pozitivă şi folosirea sa pe linia unor acţiuni de propagandă în exterior favorabile RS România, inclusiv în cooperare cu UM 0544/225, sens în care propunem luarea lui în lucru prin supraveghere informativă.

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Strict secret

MINISTERUL DE INTERNE Ex.nr.1

INSPECTORATUL JUDEŢEAN CLUJ

150/HI/0038898/28.07.1988

Către

MINISTERUL DE INTERNE

DEPARTAMENTUL SECURITĂŢII STATULUI-

Direcţia I-a BUCUREŞTI

Înaintăm alăturat copiile a două note informative privind pe scriitorul NICOLAE BREBAN aflat în atenţia dvs.

ŞEFUL SECURITĂŢII ŞEFUL SERVICIULUI I/A

Col.ss/indescifrabil Lt.col. Ţinca Ovidiu

Conceptat H.I. Dact.M.G. 2 ex. 002631/1058

MINISTERUL DE INTERNE Strict secret

DEPARTAMENTUL SECURITĂŢII STATULUI Ex.nr.2

UNITATEA MILITARĂ 0610 BUCUREŞTI

Nr.151/DI/0067232 din 8 august 1988

Către UNITATEA MILITARĂ 0544/225

Vă comunicăm că în cursul lunii iulie a.c. a venit în ţară scriitorul Nicolae Breban care se află de mai mulţi ani în Franţa.

Din măsurile specifice întreprinse, s-a stabilit că scopul vizitei în ţară l-a constituit efectuarea unui consult medical pentru mama sa, care l-a însoţit în această deplasare.

S-a reîntors la Paris unde are de definitivat o lucrare ce îi va apărea la Editura „Flamarion” în toamna acestui an, urmînd să revină în ţară în noiembrie a.c. cînd va sta o perioadă mai lungă.

Din controlul informativ efectuat asupra acestuia au rezultat următoarele:

A luat legătura cu unii scriitori aflaţi anterior în cercul său de relaţii, necunoscuţi cu probleme deosebite pe linie de securitate cum sînt: Alexandru Balaci, Constantin Ţoiu, Constantin Crişan, Dinu Săraru, Marin Mincu, Ioana Crăciunescu, Ştefan Augustin Doinaş, precum şi cu cîteva persoane din mediu, aflaţi în atenţia aparatului de informaţii interne: Eugen Simion, Fănuş Neagu, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu.

De asemenea s-a întîlnit şi cu creatori tineri, din aşa-zisa „generaţie 80”, pe care i-a sprijinit cînd era în ţară, pentru a se afirma în viaţa literară, printre ei aflîndu-se Ioan Buduca, Ion Groşan, Mircea Cărtărescu şi Dan Ciachir, elemente elogiate frecvent de postul de radio Europa Liberă.

În discuţiile purtate cu aceste persoane, Nicolae Breban s-a referit la situaţia şi la preocupările sale din Franţa, la problemele culturale în general, nesemnalîndu-se încercări de a le influenţa negativ sau incita la acţiuni neavenite.

Nu s-a stabilit să fi făcut comentarii duşmănoase la adresa sistemului social-politic din ţara noastră, evitînd de fiecare cînd era interpelat pe această temă, să abordeze probleme de natură politică.

De altfel, această poziţie pe care Nicolae Breban se situează în exterior, unde nu s-a lăsat angrenat în acţiuni ostile RS România, deranjează emigraţia reacţionară, care îl etichetează drept „colaboraţionist al regimului de la Bucureşti”. Această afirmaţie se regăseşte şi în cartea lui Paul Goma intitulată „Tremblemment des Hommes.”, în care cel în cauză este apreciat ca fiind „vîndut Bucureştiului”.

Nicolae Breban a afirmat că asemenea etichetări nu-l afectează, apreciind că prin conduita lor, aceşti pretinşi intelectuali nu aduc decît deservicii culturii româneşti”.

A mai rezultat că vizitează frecvent Biblioteca română din Paris.

Faţă de relaţiile apropiate, Nicolae Breban şi-a exprimat intenţia de a scoate la Paris o revistă în care să fie publicate în exclusivitate materiale cu caracter literar, aparţinînd unor scriitori din Europa de Est, ca replică la revista „Agora”, editată în SUA de Dorin Tudoran, ce are un pronunţat caracter politic. Preconizează să-l coopteze în conducerea publicaţiei pe Dan Culcer, fost redactor la revista Vatra din Tg.Mureş, plecat definitiv în Franţa în anul 1987, apreciind că acesta, datorită situaţiei materiale precare poate fi angrenat într-o activitate utilă pentru popularizarea culturii române în exterior. [s.n. Dan Culcer]

În legătură cu fondurile necesare editării revistei, Nicolae Breban a precizat, fără a intra în detalii, că acestea vor proveni „din răsărit”.

Şi-a manifestat satisfacţia pentru faptul că, în ultimul timp, în ţară i s-a publicat în revista „Viaţa Românească” un articol privind Epistolarul lui Gabriel Liiceanu, iar în „România literară” a apărut un material semnat de Nicolae Manolescu despre creaţia sa.

Avînd în vedere datele rezultate din controlul informativ efectuat asupra lui Nicolae Breban, atitudinea sa actuală şi posibilităţile de care dispune, apreciem că acesta poate prezenta interes pe linia folosirii lui în acţiuni de propagandă în exterior favorabile RS România.

Întrucît cel în cauză constituie obiectul preocupărilor noastre, rugăm ca prin posibilităţile dumneavoastră, să se obţină şi să ne fie transmise date privind conduita şi activităţile acestuia, legăturile sale în rîndul emigraţiei din Franţa şi ale autohtonilor, în ce măsură se verifică informaţia privind intenţiile de a scoate o revistă literară.

Notă mss. Daţi informaţia la UM 0544, Strict secret

analizaţi împreună cazul şi Ex. nr.2

gîndiţi bine şi în comun măsurile. 100/0051167/28.VIII.1988

SS I Vlad

28.VIII.1988

NOTĂ

În cursul lunii iulie a.c. scriitorul NICOLAE BREBAN a venit în ţară, în scopul efectuării unui consult medical pentru mama sa, care l-a însoţit în această deplasare.

Nicolae Breban se află de mai mulţi ani în Franţa, prelungindu-şi periodic viza română de şedere în străinătate. Mama sa s-a stabilit definitiv R.F. Germania în anul 1976 la celălalt fiu Alexandru Breban, rămas ilegal în această ţară în 1971.

Din măsurile specifice întreprinse pe timpul prezenţei în ţară a lui Nicolae Breban, au rezultat următoarele aspecte de interes operativ:

1.A luat legătura cu unii scriitori aflaţi anterior în cercul său de cunoştinţe, necunoscuţi cu probleme deosebite pe linie de securitate, cum sînt: Alexandru Balaci, Constantin Ţoiu, Constantin Crişan, Dinu Săraru,Marin Mincu, Ioana Crăciunescu, Ştefan Augustin Doinaş, precum şi cu cîteva persoane din mediu, aflaţi în atenţia aparatului de informaţii interne: Eugen Simion, Fănuş Neagu, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu.

De asemenea s-a întîlnit şi cu creatori tineri, din aşa-zisa „generaţie 80”, pe care i-a sprijinit cînd era în ţară, pentru a se afirma în viaţa literară, printre ei aflîndu-se Ioan Buduca, Ion Groşan, Mircea Cărtărescu şi Dan Ciachir, elemente elogiate frecvent de postul de radio Europa Liberă.

În discuţiile purtate cu aceste persoane, Nicolae Breban s-a referit la situaţia şi la preocupările sale din Franţa, la problemele culturale în general, nesemnalîndu-se încercări de a le influenţa negativ sau incita la acţiuni neavenite.

Nu s-a stabilit să fi făcut comentarii duşmănoase la adresa sistemului social-politic din ţara noastră, evitînd de fiecare cînd era interpelat pe această temă, să abordeze probleme de natură politică. De altfel, această poziţie pe care Nicolae Breban se situează în exterior, unde nu s-a lăsat angrenat în acţiuni ostile RS România, deranjează emigraţia reacţionară, care îl etichetează drept „colaboraţionist al regimului de la Bucureşti”. Această afirmaţie se regăseşte şi în cartea lui Paul Goma intitulată „Tremblemment des Hommes”, în care cel în cauză este apreciat ca fiind „vîndut Bucureştiului”.

Nicolae Breban a afirmat că asemenea etichetări nu-l afectează, apreciind că prin conduita lor, aceşti pretinşi intelectuali nu aduc decît deservicii culturii româneşti”.

A mai rezultat că vizitează frecvent Biblioteca română din Paris.

Faţă de relaţiile apropiate, Nicolae Breban şi-a exprimat intenţia de a scoate la Paris o revistă în care să fie publicate în exclusivitate materiale cu caracter literar, aparţinînd unor scriitori din Europa de Est, ca replică la revista „Agora” editată în SUA de Dorin Tudoran, ce are un pronunţat caracter politic. Preconizează să-l coopteze în conducerea publicaţiei pe Dan Culcer, fost redactor la revista Vatra din Tg.Mureş, plecat definitiv în Franţa în anul 1987, apreciind că acesta, datorită situaţiei materiale precare poate fi angrenat într-o activitate utilă pentru popularizarea culturii române în exterior.ⁱⁱⁱ

În legătură cu fondurile necesare editării revistei, Nicolae Breban a precizat, fără a intra în detalii, că acestea vor proveni „din răsărit”.

Şi-a manifestat satisfacţia pentru faptul că, în ultimul timp, în ţară i s-a publicat în revista „Viaţa Românească” un articol privind Epistolarul lui Gabriel Liiceanu, iar în „România literară” a apărut un material semnat de Nicolae Manolescu despre creaţia sa.

Avînd în vedere datele rezultate din controlul informativ efectuat asupra lui NICOLAE BREBAN, precum şi faptul că pînă în 1984, s-a mai aflat în contactul organelor de securitate, cu prilejul viitoarei deplasări în ţară, preconizată pentru toamna acestui an, cînd va sta o perioadă mai mare de timp, se va trece la contactarea lui, în scopul exploatării informative, influienţării pozitive şi angrenării lui în acţiuni de propagandă în exterior favorabile RS România, sens în care va fi consultată şi UM 0544.

NOTĂ [1988]

În perioada 17 – 24 octombrie a.c. s-a desfăşurat la Belgrad a XXV-a ediţie a „Întîlnirilor din octombrie”, consfătuire organizată de Uniunea Scriitorilor din Serbia, în colaborare cu secţia sîrbă a „PEN-clubului”. La manifestare, care a avut ca temă „Literatura emigraţiei” au luat parte cca 60 de scriitori din 31 de ţări. Din R. S. România au participat poeţii Dumitru M. Ion, invitat oficial şi trecut în programul acţiunii, precum şi Titus Vîjeu, aflat în R .S. F. Iugoslavia la invitaţia Universităţii din Skoplije.

La consfătuire au luat parte şi scriitori originari din ţările socialiste care trăiesc în Occident, între care şi Nicolae Breban, căruia urmează să-i apară la Belgrad romanul „Golgota”, în curs de pregătire.

Desfăşurată sub lozinca „necesităţii libertăţii de expresie”, manifestarea a vizat în mai multe rînduri, tendenţios, R.S. România, singura ţară la adresa căreia s-au făcut referiri concrete. Acţiunile provocatoare au fost deschise de scriitorul iugoslav R. Djurici, care a prezentat cu vizibilă reavoinţă situaţia din ţara noastră, luarea sa de cuvînt fiind consemnată în numărul din 20 octombrie al ziarului „Politika”. Referiri necorespunzătoare la adresa RS România au mai făcut şi alţi scriitori iugoslavi precum şi din RD Germania.

Astfel, un scriitor iugoslav, al cărui nume nu s-a putut stabili, a cerut schimbarea denumirii străzii Gheorghe Gheorghiu-Dej din Belgrad, făcînd totodată referiri denigratoare cu privire la situaţia minorităţii sîrbe din RS România.

În acest context, Edgar Reichman – cronicar la ziarul francez „Le Monde”, plecat din România în urmă cu 30 de ani, a cerut lansarea unui apel de condamnare publică a „tragediei poporului român”, care ar fi exilat în propria sa ţară, supus unui regim intens opresiv. El a făcut referiri la politica „de distrugere deliberată a satelor, a spiritualităţii autohtone române, maghiare şi germane.”

Acţiunea a fost stopată de Titus Vîjeu, care solicitînd cuvîntul, a luat atitudine fermă, arătînd că „tragedia” poate fi a unor emigranţi, dar nu a scriitorilor români care, indiferent de ademenirile care li se prezintă, refuză să-şi abandoneze patria. El a evocat paginile de jurnal a lui Mircea Eliade, scrierile lui Panait Istrati, care denotă „drama desprinderii” de un pămînt care le-a alimentat creaţia cu generozitate. Urmare a acestei intervenţii, nu s-a mai trecut la votarea propunerii făcute de Edgar Reichman.

Nicolae Breban, care nu a fost înscris în programul manifestării s-a rezumat numai la scurte intervenţii în care a omagiat „deplina libertate de idei şi de exprimare existentă în Iugoslavia”. (100/0051189/25 octombrie 1988)

TOVARĂŞE MINISTRU SECRETAR DE STAT

Vă prezint nota alăturată cu propunerea de a aprecia oportunitatea informării la nivel corespunzător.

Dumitru M. Ion şi Titus Vîjeu nu sînt cunoscuţi cu probleme şi au acţionat în baza pregătirii contrainformative făcute la plecare.

Întrucît Nicolae Breban se află în ţară timp de o lună de zile, asupra sa se va acţiona pentru cunoaşterea atitudinii şi preocupărilor.

Datele din notă vor fi exploatate şi pe linia UM 0544, împreună cu care vom reanaliza şi oportunitatea contactării lui Nicolae Breban.

ŞEFUL DIRECŢIEI

Colonel Raţiu Gheorghe

ss/indescifrabil

Notă mss.

Dar să se facă aşa cum trebuie, cu competenţă şi calificare. Să se pregătească o notă şi pentru tov. I. Olteanu, în care să se precizeze dacă cineva de la vreun for din ţară s-a ocupat de pregătirea cît de cît a celor doi poeţi înainte de a pleca la Belgrad.

ss/indescifrabil

NOTĂ

Din măsurile specifice întreprinse asupra scriitorului NICOLAE BREBAN, care a efectuat recent o nouă deplasare în ţară. a doua în cursul acestui an, au rezultat următoarele:

1. A reluat legătura cu scriitorii tineri aflaţi în cercul său de relaţii, contactînd, spre deosebire de perioada anterioară, un număr mai mare de persoane din această categorie.

S-a constatat tendinţa de cristalizare a unor relaţii apropiate cu Traian Coşovei, Ioan Buduca şi Ioan Groşan, cei în cauză constituind de altfel, grupul tinerilor creatori sprijiniţi activ de Nicolae Breban pentru a se lansa.

În acelaşi timp a realizat contacte cu Andrei Pleşu şi Marin Mincu, elemente implicate recent în activităţi vizînd iniţierea unor acţiuni cu caracter protestatar, cu care s-a întîlnit şi în luna iulie a.c. Din datele obţinute nu a rezultat că Nicolae Breban să se fi angrenat în comentarii sau să formuleze aprecieri asupra preocupărilor acestora.

De reţinut interesul manifestat de Nicolae Breban faţă de persoana poetului Adrian Păunescu cu care a avut o întrevedere, la insistenţele sale. S-a stabilit că scopul contactării lui Adrian Păunescu l-a constituit solicitarea sprijinului acestuia în a perfecta cu Valeriu Popa un consult medical pentru mama sa, care s-a aflat în ţară în această perioadă. Cu acest prilej, Adrian Păunescu s-a oferit să-i faciliteze lui Nicolae Breban publicarea unor lucrări la Editura „Albatros”, unde i-au apărut şi lui cîteva volume de poezii.

2. Nu a fost semnalat cu manifestări ori comentarii cu conţinut tendenţios la adresa sistemului social-politic din ţara noastră.

În cadrul unei discuţii purtate cu Florica Mitroi, care a făcut unele afirmaţii denigratoare privind condiţia creatorului de literatură, Nicolae Breban a temperat-o, sugerîndu-i să-şi revizuiască poziţia.

În cercuri apropiate a apreciat că fiecare deplasare în ţară are asupra lui un efect tonifiant, afirmînd: „în Bucureşti mă simt bine, mă întîlnesc cu prieteni, pe cînd la Paris sînt mereu singur.”

3. Avînd în vedere datele rezultate din controlul informativ efectuat asupra lui Nicolae Breban, cu prilejul celor două deplasări efectuate în ţară în cursul acestui an, precum şi faptul că pînă în 1984 s-a mai aflat în contactul organelor de securitate, s-a trecut la contactarea sa în scopul exploatării informative şi influenţării lui pozitive.

În cadrul întîlnirii realizate, care a fost acceptată fără rezerve, au rezultat următoarele aspecte de interes operativ:

- Este mulţumit că autorităţile din ţară au manifestat înţelegere faţă de situaţia sa, prelungindu-i-se ori de cîte ori a solicitat, viza de şedere în Franţa, exprimîndu-şi dorinţa de a-şi menţine actualul statut care îi permite să se deplaseze anual în R.S. România

- Dispune de o situaţie materială modestă, mijloacele de subzistenţă fiind asigurate aproape în totalitate din veniturile soţiei sale, care lucrează la o librărie din Paris. Activitatea sa publicistică este relativ redusă în Franţa, limitîndu-se la două romane apărute la Editura „Flammarion”.

- A precizat că activitatea sa în Franţa va avea şi pe viitor un caracter pur literar şi nu se angrena în acţiuni de nuanţă politică, adăugînd: „sînt român şi voi rămîne un bun român”. A respins în mai multe rînduri propunerile lui Virgil Iernunca, Monica Lovinescu şi ale altor elemente duşmănoase de a publica materiale cu conţinut denigrator la adresa R.S. România sau de a participa la unele manifestări antiromâneşti organizate în emigraţie.

Menţionînd că este conştient de faptul că „neutralitatea” sa îi creează probleme, atît sub aspectul atmosferei care i se face în emigraţie, cît şi din punct de vedere material, a relatat că îşi va menţine această conduită şi se va dedica exclusiv activităţii literare.

În context, şi-a manifestat dezacordul faţă de atitudinea unor oameni de cultură români aflaţi în Occident care „din dorinţa de a se afirma mai repede pe plan literar şi de a obţine foloase materiale imediate, acceptă să scrie şi să publice lucrări cu conţinut politic tendenţios privind ţara”, aspect ce nu este de natură de a aduce servicii culturii noastre.

Plecînd de la convingerea că o asemenea literatură „de senzaţie” nu rezistă, avînd doar un ecou de moment, Nicolae Breban a arătat că este adeptul creaţiei literare serioase, de substanţă, care se concretizează de-a lungul unei mari perioade de timp, uneori şi cu sacrificii materiale.

I s-a propus recent de către Ministerul Culturii din Franţa să scoată o revistă în limba franceză, finanţată de instituţia respectivă, care să promoveze creaţiile literare aparţinînd unor autori din zona Europei Centrale şi de Est, inclusiv din ţările socialiste.

A menţionat că ideea se află în fază de proiect, care nu se va concretiza într-un viitor apropiat, întrucît există o serie de probleme greu de rezolvat cum ar fi cea a corespondenţilor din ţările respective şi a traducătorilor din aceste limbi în franceză.

Şi-a exprimat admiraţia faţă de creaţia poeţilor tineri din ţara noastră, apreciind că aceştia dispun de posibilităţi de afirmare în România unde li se publică poeziile la edituri şi în presa literară.

A adăugat că în sistemul editorial din ţările occidentale poezia pătrunde cu dificultate, acest gen de creaţie literară neavînd audienţă la cititori, care în cea mai mare parte sînt atraşi de proză.

Cu prilejul contactării, Nicolae Breban a avut o atitudine normală, s-a manifestat deschis în abordarea problemelor puse în discuţie, creîndu-se condiţii pentru continuarea contactelor cu el cu ocazia revenirii în ţară.

Apreciem că reluarea dialogului cu Nicolae Breban prezintă utilitate din punct de vedere operativ, oferind posibilitatea cunoaşterii situaţiei şi preocupărilor lui, apropierii, influenţării pozitive şi cultivării sale în sensul realizării unor activităţi de popularizare a culturii române în exterior, scop în care se va coopera cu UM 0544/225.

Totodată, se vor intensifica măsurile informativ-operative asupra sa pentru descifrarea substratului operativ al interesului crescînd al acestuia, atît faţă de scriitorii tineri din ţara noastră, cît şi faţă de alte persoane din mediul creatorilor de literatură şi artă cunoscute cu probleme pe linie de securitate, cum sînt Andrei Pleşu, Adrian Păunescu, Gabriel Liiceanu şi Marin Mincu.

MINISTERUL DE INTERNE Strict secret

Departamentul Securităţii Statului Ex.nr.1

UM 0544

Nr.225/a-15/0080650 din 27.05.1989

Către U.M. 0610 BUCUREŞTI

Personal Şefului unităţii

Din datele ce le deţinem rezultă că recent scriitorul NICOLAE BREBAN a trimis ambasadorului ţării noastre la Paris o scrisoare în care menţionează că în urmă cu cca două luni de zile redacţia revistei franceze „Les Temps Modernes” i-a propus lui şi scriitorului Dumitru Ţepeneag să colaboreze la editarea unui număr întreg al publicaţiei, consacrat problemelor culturii româneşti.

Nicolae Breban a comunicat revistei că după opinia sa „adevărata cultură profesionistă şi reprezentativă se face în ţară” angajîndu-se ca împreună cu Dumitru Ţepeneag să întocmească un dosar care să conţină convorbiri cu cei mai importanţi scriitori români contemporani. În acest sens, a trimis colegilor săi din ţară cca zece scrisori ce conţineau întrebări despre starea literaturii noastre de azi, posibilităţile de a se face cunoscută în lume, genurile cu adevărat competitive „pe piaţa ideilor şi a cărţilor”.

Nicolae Breban îşi motivează gestul prin dorinţa ca literatura română să fie reprezentată în Franţa de „voci autorizate şi nu de interpuşi şi veleitari care maschează adesea lupta politică prin cea literară sau invers”.

Scrisori de felul celor menţionate au fost trimise de Nicolae Breban şi tinerilor scriitori Ioan Buduca şi Ioan Groşan, în urma cărora cei doi pretind că ar fi fost anchetaţi de organele de securitate. În scrisoarea adresată ambasadorului, cel în cauză afirmă că „însuşi faptul că a depus o sumă modestă la bancă şi că a trimis invitaţii lui Ioan Buduca şi Ioan Groşan pentru a veni în Franţa ar fi constituit obiect de anchetă.”

Despre Dumitru Ţepeneag a precizat că i s-ar fi retras cetăţenia română în urmă cu aproape zece ani „într-un mod surprinzător şi inexplicabil”, mai ales că acesta nu a avut legături directe cu România, abţinîndu-se de la luarea oricărei poziţii faţă de realizările ţării noastre.

Nicolae Breban îşi exprimă teama că „tracasarea unor tineri de talent, confuziile şi enervările inutile vor duce la amînarea apariţiei acestui număr, ce trebuia să fie dedicat literaturii române contemporane sau dacă totuşi va apare va fi întocmit de elemente duşmănoase, care vor folosi prilejul pentru afirmarea unor idei politice potrivnice României”.

În final, Nicolae Breban arată că „un dialog este încă posibil şi necesar, că literatura trebuie să vorbească, în numele ei şi prin reprezentanţii ei cei mai calificaţi, despre adevăratele probleme ale culturii româneşti”, menţionînd în acest sens numele scriitorilor Ştefan Augustin Doinaş, M. Şora, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Ileana Mălăncioiu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Şt. Agopian, Mircea Cărtărescu, Ion Buduca şi Ion Groşan.

ŞEFUL UNITĂŢII

Col.ss/indescifrabil

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE SECRET

TELEGRAMĂ

PARIS Nr.053037 26.05.1989/12,00

Tovarăşului Aurel Duma

Tovarăşei Olimpia Solomonescu

Tovarăşului Constantin Vasiliu

Tovarăşului Axinte Frăsincar ^iv

Vă informăm următoarele:

1. Scriitorul Nicolae Breban aflat în Franţa cu aprobarea autorităţilor române s-a adresat ambasadei cu rugămintea de a fi sprijinit în materializarea iniţiativei sale de a edita un număr al revistei „Les temps modernes” dedicat problemelor de cultură românească.

La propunerea conducerii revistei respective şi pornind de la faptul că după opinia sa „adevărata cultură profesionistă şi reprezentativă se face în ţară”, Nicolae Breban, împreună cu un alt scriitor de origine română, Dumitru Ţepeneag, au trimis un chestionar cu mai multe întrebări unor scriitori din ţară pentru a stabili detalii cu privire la „starea literaturii româneşti, posibilităţile ei de a se face auzită în lume, geniile cu adevărat competitive pe piaţa ideilor şi a cărţilor, precum şi eventuale note critice”.

Totodată a făcut invitaţie tinerilor scriitori Ioan Buduca şi Ioan Groşan să vină temporar în Franţa.

2. Întrucît pretinde că ar întîmpina unele dificultăţi în materializarea iniţiativei sale, Nicolae Breban insistă să fie sprijinit pentru a obţine la timp răspunsul la întrebările respective, pentru a nu da posibilitatea altor cetăţeni din emigraţie, care folosesc cultura în scopuri politice sau invers, politică mascată sub farduri literare, să realizeze numărul dedicat României al revistei „Les temps modernes”.

De asemenea solicită să se intervină pentru ca cererile de viză depuse de Ioan Buduca şi Ioan Groşan să fie soluţionate favorabil.

3. În analizarea intervenţiilor lui Nicolae Breban vă rugăm să se aibă în vedere şi faptul că acesta adoptă pînă în prezent o poziţie corectă faţă de ţară, participă la acţiunile cultural-patriotice care se organizează la ambasadă sau la bibliotecă şi întreţine, în general, relaţii corespunzătoare cu reprezentanţii oficiali ai statului nostru.

Petre Gigea

NOTĂ

I. La data de 13 aprilie a.c. IOAN BUDUCA, redactor de rubrică la revistele „Amfiteatru” şi „Viaţa Studenţească” şi IOAN GROŞAN, referent de specialitate în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici, membrii de partid, amîndoi cunoscuţi cu preocupări literare, s-au prezentat, separat, la conducerile lor profesionale şi au informat în scris despre primirea prin intermediul unei persoane necunoscute de ei a unei scrisori din partea lui Nicolae Breban, stabilit la Paris.

Cele două conduceri au sesizat organele de securitate, punînd la dispoziţie textul scrisorii şi informările celor în cauză.

Din conţinutul acestora şi verificările ulterioare au rezultat următoarele:

1. La începutul lunii aprilie a.c. IOAN GROŞAN a fost căutat telefonic de o femeie care i-a solicitat o întîlnire, precizînd că are să-i dea ceva din partea lui Nicolae Breban, stabilind să se vadă a doua zi într-un parc din apropierea locuinţei lui Groşan, ocazie cu care i-a dat un plic destinat lui Ioan Buduca şi Ioan Groşan, despre care a afirmat că „a intrat greu în ţară”.

În cuprinsul scrisorii Nicolae Breban le-a comunicat celor doi propunerea ce i s-a făcut la Paris ca, împreună cu Dumitru Ţepeneag să pregătească un număr special al revistei „Les temps modernes”, dedicat integral României şi culturii româneşti contemporane, ofertă pe care doreşte să o folosească pentru a întocmi „un dosar al culturii române de azi” şi a etala opiniile, revoltele şi, de ce nu, textele literare” ale scriitorilor români din ţară.

În acest sens a solicitat destinatarilor să adreseze cinci întrebări unui număr de zece scriitori, toţi cunoscuţi, cu poziţie ostilă politicii partidului şi statului nostru (anexele 1 şi 2).

Intenţiile lui Nicolae Breban rezultă cu claritate din nominalizarea scriitorilor vizaţi, din menţiunea că nu doreşte să fie angrenat nici unul dintre scriitorii „oficiali”, deoarece prin atitudinea lor, „mult prea laşă”, nu pot fi consideraţi „lideri ai culturii de azi”, precum şi din precizarea făcută în finalul scrisorii de „a-i scoate din inerţie pe cei încă nehotărîţi”.

Apreciind că obiectul întrebărilor depăşeşte „cadrul strict literar şi cultural”, Ioan Buduca şi Ioan Groşan nu le-au transmis scriitorilor recomandaţi de Nicolae Breban, informînd doar pe şefii lor profesionali.

Informativ, s-a stabilit că la data de 11 aprilie a.c. Nicolae Breban a avut o convorbire telefonică cu numitul Florin Sicoe din Ploieşti, fizician la Institutul de Inginerie Tehnologică şi Proiectări Rafinării, cunoscut şi cu preocupări literare, pe care l-a îndemnat să se deplaseze la Bucureşti şi să ia legătura cu Ioan Buduca, pe care să-l sprijine la difuzarea celor cinci întrebări formulate de el.

La data de 18 aprilie a.c. Florin Sicoe a venit la redacţia revistei „Viaţa studenţească” pentru a-l întîlni pe Ioan Buduca şi a lua întrebările, dar acesta i-a spus că nu le mai are, întrucît „le-a dat unui prieten din provincie”.

2. Încă din toamna anului 1988, Ioan Groşan şi Ioan Buduca l-au rugat pe Nicolae Breban să le trimită în Banca Română de Comerţ Exterior o sumă valutară necesară unei excursii în Franţa. În plicul primit, pe lîngă scrisoare se afla şi confirmarea trimiterii sumei de cîte 700 de franci pentru fiecare. Faptul că expeditorul sumei pentru Ioan Buduca era Dumitru Ţepeneag a fost calificat de Ioan Groşan drept „ o naivitate sau inconştienţă” din partea lui Nicolae Breban, iar Ioan Buduca a afirmat că acţiunea de cuplare a lui Nicolae Breban cu Dumitru Ţepeneag ar avea scopul de a-l compromite pe autorul scrisorii, plasîndu-l în rîndul scriitorilor dizidenţi de la Paris şi, personal, nu va face demersuri pentru efectuarea călătoriei.

Ioan Groşan a solicitat conducerii Uniunii Artiştilor Plastici aprobarea plecării ca turist în Franţa pentru 15 zile (15-30 septembrie a.c.), urmînd să depună actele la serviciul paşapoarte.

II. Pe linia muncii de securitate, Ioan Buduca şi Ioan Groşan sînt cunoscuţi astfel:

- Ioan Buduca, avertizat în 1976 pentru trimiterea mai multor scrisori cu conţinut tendenţios la postul de radio „Europa Liberă”. Este cunoscut că întreţine relaţii de corespondenţă cu Nicolae Breban şi se află în anturajul unor elemente ostile din domeniul artei şi culturii, fapt pentru care este lucrat activ de Securitatea Municipiului Bucureşti.

- Ioan Groşan, a fost component al „Cenaclului de luni” condus de Nicolae Manolescu, legătură apropiată a lui Nicolae Breban, nu este cunoscut cu probleme pe linia muncii de securitate. A fost luat în contact în vederea atragerii la colaborare.^v

Analizînd conţinutul scrisorii lui Nicolae Breban, modul ilegal de transmitere şi atitudinea persoanelor cărora le-a fost adresată, rezultă că acţiunea lui Nicolae Breban şi Dumitru Ţepeneag urmăreşte să aducă atingere politicii statului nostru în domeniul literaturii, fapt pentru care opinăm să nu se dea curs unei asemenea activităţi.

ANEXA 1 [Întrebările trimise de Nicolae Breban unor tineri scriitori]

1. Din compartimentele culturii vii, româneşti, care credeţi că ar fi cea cu adevărat competitivă în planul culturii europene?

2. Credeţi că e vina noastră că literatura română e prost sau deloc cunoscută (sau fals cunoscută!) în străinătate, în Occident şi dacă da: din vina cui, în primul rînd a noastră, a creatorilor din ţară, a emigraţiei noastre care a încercat poate o exagerată politizare a literaturii sau, pur şi simplu, a Occidentului?

3. Faţă de literaturile socialiste din jurul nostru, literatura română a pierdut cel puţin o dată ocazia de a se afirma: cînd credeţi că a fost acel moment: în timpul stalinismului, în august 68 (şi anii liberalizării) sau azi?

4. Ce legătură credeţi că există între literatură şi politică? Există în România ultimelor două decenii creatori de primă mînă, şcoala onirică, suprarealistă, „estetizantă”, textualistă etc, care nu conţin un mesaj social-politic direct, explicit; credeţi că într-o ţară din Europa Centrală, comunistă, aceşti creatori, în ciuda nivelului înalt al operei lor, sînt simpli evazionişti?

5. În ce perioade de criză (sau dacă doriţi, de ananghie, de catastrofă!) credeţi că un cetăţean oarecare, chiar şi un specialist de înaltă clasă, poate să se refugieze, să se „îngroape” în etica propriului său profesionalism?! E acesta, ca în cazul lui Noica, un semn al supravieţuirii profunde şi universale a culturii sau doar o fugă, o imaturitate, o absenţă a experienţei şi identităţii civice?

Dan Culcer. Comentariu.

Absent din România lungi perioade, Nicolae Breban, în această acțiune semi-clandestină, pare să mizeze prea mult pe curajul și calificarea pentru o minimă conspirativitatea a scriitorilor cărora vrea să le ofere o șansă de a ieși din anonimatul local, lui Ioan Groșan și Ioan Buduca. E adevărat că existau atunci legi care impuneau declararea contactelor cu străinii. Dar întrebările trimise de Nicolae Breban, chiar dacă nu veneau prin poșta controlată, nu aveau nimic malign. Se poate deci presupune că ori frica, ori relația cu Securitatea i-a făcut pe cei doi tineri scriito să fie așa de promți în a se auto-denunța, pentru a evita să-i denunțe alții.

Tabelul de mai jos cu persoanele vizate de Nicolae Breban este foarte interesant. Ori intuiția politică a lui Nicolae Breban atinsese cote foarte înalte, ori informațiile sale privitoare la scriitorii tabelați erau suficiente pentru a-i considera dispuși să se angajeze într-o acțiune de oarecare anvergură civică. Dar, cu excepția lui Mircea Dinescu care a jucat un rol de prim-plan în aventura loviturii de stat securi-comuniste din decembrie 1989, nici un alt scriitor «vizat» nu a făcut vreun gest de ieșire din rând atunci.

ANEXA 2. TABEL CU PERSOANELE VIZATE DE NICOLAE BREBAN

Nr.crt.	Numele şi prenumele	Locul de muncă	Cum este cunoscut
1	Nicolae Manolescu	Critic literar, lector la Facultatea de filologie din cadrul Universităţii Bucureşti	-este lucrat prin DUI de SMB -are manifestări politice deosebit de ostile -întreţine legături cu elemente din emigraţia reacţionară şi cu angajaţi sau colaboratori ai posturilor de radio ostile RS România -contactează fără aprobările necesare diplomaţi străini în ţara noastră -este prieten cu Dorin Tudoran şi Mihai Botez -a încercat să iniţieze acţiuni de protest colective
2	Ileana Mălăncioiu	Redactor la revista „Viaţa Românească”	-este lucrată prin DUI de SMB -are manifestări politice ostile -întreţine relaţii cu fraţi români stabiliţi în străinătate şi care au o atitudine duşmănoasă faţă de ţara noastră -element protestatar
3	Mircea Dinescu	poet	-este lucrat prin DUI de SMB -element protestatar -are manifestări politice deosebit de ostile -întreţine relaţii fără aprobare cu diplomaţi şi ziarişti străini cărora le furnizează informaţii denaturate, tendenţioase, despre diferite aspecte ale vieţii economico-sociale din ţara noastră -a dat interviuri cu conţinut duşmănos unor organe de presă şi posturi de radio străine, ostile RSR -a iniţiat mai multe acţiuni de protest colectiv -a fost exclus din partid şi i s-a desfăcut contractul de muncă de la „România literară”
4	Ştefan Agopian	Scriitor, tehnoredactor la „Viaţa literară”	-are rude în RFG -întreţine relaţii cu persoane din Franţa
5	Mircea Cărtărescu	poet	-fost membru al „Cenaclului de luni” condus de N. Manolescu
6	Ioan Buduca	Poet, redactor la revista „Viaţa studenţească”	-fost membru al „Cenaclului de luni” condus de N. Manolescu -în timpul liceului a trimis o scrisoare la „Europa liberă”, motiv pentru care a fost avertizat
7	Ioan Groşan	Referent de specialitate la Uniunea Artiştilor Plastici
8	Gabriel Liiceanu	Filozof la Institutul de istorie a Artei	- este lucrat prin DUI de SMBvi - are relaţii în rîndul emigraţiei reacţionare - întreţine legături fără aprobările necesare cu diplomaţi alţi cetăţeni străini - este prieten cu Andrei Pleşu şi alţi intelectuali cunoscuţi cu poziţie ostilă
9	Andrei Pleşu	Muzeograf la Casa memorială din Tescani - Bacău	- este lucrat prin DUI de Dir. I-a - are manifestări politice deosebit de ostile - întreţine fără aprobările necesare legături cu diplomaţi, alţi cetăţeni străini - element contestatar - a fost exclus din partid pentru participare la şedinţele „meditaţiei transcedentale” - a iniţiat mai multe memorii colective de protest intenţionînd să culeagă semnături ale mai multori scriitori şi apoi să le trimită în exterior - a dat interviuri cu caracter duşmănos unor ziarişti străini care l-au vizitat la domiciliu - recent i s-a desfăcut contractul de muncă de la Institutul de istorie al Artei
10	Ştefan Augustin Doinaş		- este lucrat prin DUI de Dir. I-a - are manifestări politice ostile - întreţine relaţii cu cetăţeni străini - are legături cu emigraţia reacţionară

Note finale

iNicolae BREBAN. Texte publicate în Curentul, Germania, 1989. BLOC NOTES. GÂNDURI LA ARESTAREA UNUI TÂNĂR SCRIITOR [Dan Petrescu]. «Deja, privarea de libertate a oricărui cetăţean. pentru un delict de opinie este o crimă, o samavolnicie; încarcerarea unui tânăr scriitor pentru delictul de a-şi fi spus părerea în public este mai mult decât atât : este un simptom al fricii! Dictaturile, toate dictaturile, arată faţă de scriitori o dublă faţă: cea dispretului şi cea a fricii! Dispreţul, arogant şi mimat, al oricărui funcţionar al despotismului, faţă de o profesiune incertă, ne-burgheză, ce nu intră cu uşurinţă, cu rapiditate în calapoadele meseriilor lucrative; un dispreţ ce nu face decât să ascundă prost frica faţă de o categorie socială ce nu acceptă prejudecata servilităţii, faţă de o categorie intelectuală pentru care revolta faţă de orice clişeu, faţă de orice idee împrumutată, faţă de orice prejudecată este în acelaşi timp şi revolta faţă de puterea în sine, faţă de puterea fără autoritate, fără legitimitate, faţă de orice arbitrariu, oricât ar fi el de înveşmântat în grăbite odăjdii, în fraze de o suspectă grandilocvenţă. Se pot spune multe lucruri rele şi răutăcioase despre scriitori; este nu numai o profesiune plină de riscuri, dar, e drept, scriitorii au şi vechiul obicei (nobilul obicei?!) de a face publică orice disensiune sau contrariere ce-i macină, de parcă confesiunea publică, uneori exagerată, adesea nepotrivită, ar fi o jumătate de expiere! Cine ştie, poate au dreptate! Dar se întâmplă uneori, la aceiaşi scriitori palavragii şi inconstanţi, histrioni şi veleitari, să apară centrul de demnitate şi orgoliu al persoanei, al ideii; atunci, în mod ciudat şi brusc, o naţiune întreagă se refugiază în jurul lor, se hrăneşte din această renaştere, din această inspiratie augustă, princiară. Cel ce a ordonat să fie arestat Dan Petrescu, un tânăr scriitor talentat, inteligent şi grav al Iaşului din care ne vine, ca un corn de aur, întreaga noastră clasicitate, a fost, cu siguranţă, un iresponsabil! Un uituc! Cum să uiţi când ai răspunderi în Stat că limba, spiritul şi logica poporului nostru, cel de azi, vine din gura unor asemenea tineri scribi ce, în epocă, se chemau Titu Maiorescu, Lucian. Blaga, Arghezi, Iorga, Mircea Vulcănescu, Nichita Stănescu? Cum să uiți că istoria este de partea lor şi nu numai istoria seculară, dar şi cea de mâine, cea de mâine dimineaţă?! Dispreţul acesta afişat, ce nu e decât o frică paroxistică, mimată, faţă de cei încă neblazaţi, necinizaţi de o lungă istorie contemporană, ascunde prost frica de viitor, frica de răspundere. Cum pot organisme atât de împopoţănate de putere, scrâşnind din lanţurile atâtor tan.curi şi din şuieratul atâtor elice, să se sperie, să se neliniştească de gândurile exprimate ale unui bibliotecar de la Iaşi?! Sărmanul, tânărul Eminescu, bibliotecar la rându-i, încerca, prin lungi excursii dificile prin noroiul secolului, să pună oarecare ordine raţională în haosul dezvoltării Moldovei de la sfârşitul secolului trecut. A fost curând pedepsit pentru candoarea şi vigilenţa sa naţională! La fel, Dan Petrescu îşi asumă problemele unei naţiuni aflate în descumpănire, în dezorientare, cu riscul propriei securităţi, face rapoarte publice despre relele ce s-au abătut peste naţiunea sa. Oare să aibă atât de multă dreptate, încât cuvântul lui trebuie încuiat, izolat, intimidat?!» (fragment)

iiDan CULCER. PIETRE DE RÎU (1) PENTRU CINE SCRIEM? Ziarişti de vocatie au existat mereu în România printre scriitori, de la N.D.Cocea sau Tudor Arghezi şi pînă la Dorin Tudoran sau Emil Hurezeanu. Vocație practicată în țară sau descoperită în exil, manifestată în condițiile unei prese libere sau în condițiile unei cenzuri prealabile castratoare. Expatriati, scriitorii români continuă să se manifeste ca jurnalişti, exprimîndu-şi opiniile, informînd pur şi simplu prin intermediul canalelor de comunicare care stau la dispozitie: Radio Europa Liberă, B. B. C., Vocea Americii, Radio France Internationale, Deutsche Welle (în radiofonie) sau în paginile presei româneşti din exil, uneori în paginile presei internationale. Întrebarea din titlu li se adresează. E, fireşte, o întrebare retorică. Se poate răspunde la această întrebare în felurite chipuri, funcție de publicul organului de presă la care colaborăm. Ne adresăm deci concetătenilor noștri rămaşi în tară, care suferă, murmurînd sau strigînd, efectele unei dictaturi, acelora care au părăsit tara, alungati de actualul regim. Unii încearcă acum să-şi găsească un rost în medii felurite, zbătîndu-se între dificultățile inserției, declasare profesională, şomaj, indiferentă, ostilitate, teamă pentru familiile rămase în tară, sperantă că vor putea să-şi aducă rudele apropiate alături de ei, dorința disperată de a vedea că şi în România se modifică ceva, în pofida imensei inertii care ne taie respiratia. [ ] Nu pentru a crea o nouă institutie, nu pentru a promova noi lideri, noi „şefi“, nu pentru noi privilegii, ci pentru a face dovada unui posibil dialog democratic între psihologii şi viziuni, firesc, diferite. Mai putin paralizați de „catastrofa prezentului“, ci gândind responsabil, activ, la „România viitoare“, cea care, chiar dacă incapabilă de a forma în grabă structuri apte de-a înlocui ruina instituțiilor din țară, va fi oricum aptă de a exprima fundalul şi principiile pe care va trebui să se sprijine societatea noastră viitoare. Într-un moment când extrem de putini dintre noi pot avea o opinie satisfăcută de sine, să facem acest minim efort de a ne întâlni, fără teama disproporționată a ceea ce ne separă, de a amâna pentru mai târziu diferendele oricât de drepte, prioritățile personale sau auctoriale oricât de „justificate“, în ciuda inexperienței unei munci colective ce vine dinăuntru, în mod autentic şi, de ce nu, preluând părerea unui participant de la [întrunirea grupului de inițiativă] ce pleda pentru continuarea traditiei şi spiritului Societătii Scriitorilor Români de dinainte de război - să ieşim „din noi înşine”, din reduta atâtor ticuri şi suspiciuni, din provincialitatea oricărui sentiment disproportionat al persoanei şi să încercăm să ne întelegem. Nu putem, evident, să oferim medicamente şi pâine celor din țară, dar cu siguranță pilda unei minime depăşiri-de-sine, a unei minime şi necesare coeziuni cu care suntem datori oricum talantului ce ni s-a dat, se pare, la naştere.“ […] Putem să încercăm a crea curente de opinie prezentînd faptele, oferind comentarii lămuritoare, dar nu putem să-i dăm [poporului român] lectii de comportament, aşezîndu-ne într-o pozitie de superioritate morală, mustrîndu-l pentru că e amorf, inert, supus sau prea adaptabil, pentru că are alte priorităti decît prioritătile politice pe care le-am defini noi. Cîtă vreme comunitatea din exil, în primul rînd liderii ei formali sau informali, nu pot să-i ofere altceva decît vorbe, cîtă vreme discursul politic rămîne să se zbată între pereții insonorizanți ai închisorii care se numeşte România ceaușistă sau între aceia, nu mai puțin absorbanți, ai comunităților din exil, eficienta oricărei analize ziaristi ce şi politice rămîne discutabilă, întrucît nu străpunge, nu străbate, nu se metamorfozează în acte, în actiune de mare anvergură. Nu ignor mulțimea de actiuni, punctuale sau sistem ati ce , din tară sau din exil, care ne definesc şi care demonstrează că există solidaritate, că inertiile pot fi c1intite, că uneori opinia publică internatională poate fi mobilizată în favoarea acelei Români pe care nimeni (sau aproape nimeni) nu o mai confundă cu "tagma jefuitorilor" sau profitorilor. Doar că, am impresia, raportul dintre eforturi şi rezultate este asimetric. Adevărat e, de asemenea, că guvernantii actuali nu se mai bucură de aura de nonconformism "comunist" cu care se împăunau încă acum cîtiva ani, că presa occidentală, ca şi presa unora dintre tările Europei de est (Ungaria, Iugoslavia, Polonia) a ajuns, în fine, să relateze obiectiv situatia din România, ba mai mult, să organizeze uneori adevărate campanii de presă împotriva regimului dictatorial, cu mai mare sau mai mică eficientă şi competentă. Nu ştiu dacă presa exilului este studiată cu tot atîta atentie cum e studiată presa din tară de către serviciile competente de pe lîngă ministerele de externe sau alte departamente ale guvernelor din tări1e cu care România are contacte. Cîtă vreme presa ~xilului se mărgineşte să se adreseze, în limba română, unui public potential relativ restrîns (restrîns în bună măsură şi datorită conditiei economice a exilatilor, dar şi, mai ales, calitătii medio cre a produsului jurnalistic care li se oferă şi, nu în ultimă instanţă, chiar izolării în care se complac sau sunt obligati să trăiască exilatii înşişi), şansa de a oferi, prin intermediul ei, un material documentar care să contribuie la formarea opiniei factorilor de decizie din tările în care trăiesc răspîndi ti românii este greu măsurabilă, dacă nu infimă. Asupra guvernantilor „comunişti“ care îşi întemeiază puterea nu pe o legitimitate reală, ci pe una măsluită, presiunea opiniei publice occidentale poate avea efect numai în măsura în care această opinie publică radicalizată poate influenta deciziile propriilor ei guvernanti. Or, deciziile acestora sunt influențate profund de factori electorali specifici, de grupuri de presiune, de lobyuri cu interese specifice. Prezența cîtorva pagini redactate în limbile locale nu compensează absenta unor organe de presă care să fie accesibile la nivel lingvistic specialiştilor în politologie din tările respective, documentariștilor, altor medii influente. Iar caracterul acestei prese de exil, reprezentînd un public fărămitat, grupuri uneori minuscule, nu o creditează ca reprezentativă, nu-i oferă o legitimitate politică care să o impună ca sursă demnă de încredere. Pentru Franta, puținele publicatii periodice francofone, care se ocupă cu prioritate de problematica socială, să nu mai vorbim de faptul că tirajul confidențial, periodicitatea trimestrială le reduce impactul. Problematica destinatarilor noştri este un domeniu de meditație care cere un efort analitic. O cercetare de sociologie a comunicării politice ar fi, desigur, necesară. Aşa cum, fără îndoială, un efort convergent de meditație culturală, politică, de analiză economică, desfăşurat în ansamblul presei româneşti din exil, implicînd colaborarea tuturor forțelor intelectuale de care dispunem, chiar şi a acelora, şi mai ales a acelora, a căror competenţă nu a fost pînă acum solicitată, ar putea să ducă la o mai limpede poziționare în raport cu problemele reale ale României. Dacă ne uităm în jur vedem că, după euforia politică provocată, la Est şi la Vest, de schimbările din structura puterii ca şi din ierarhia ei, multi dintre noii guvernanți din Est se află în fața unor probleme economice şi financiare dintre cele mai dificile, dacă nu cu adevărat insolubile. Din întîrzierea ei, provocată de imobilismul intern, de aparenta stabilitate a regimului, România poate trage nu numai ponoase, ci şi foloase. Are timp să-şi analizeze problemele înainte de a se afla în fața unor procese a căror viteză de propagare să facă dificilă analiza rece, lucidă, şi să oblige la adoptarea unor solutii inadecvate, pripite, poncife ale unei gîndiri reformiste standardizate şi a unor modele inaplicabile realităților românești. Nu doar rolul şi situația României în Est, ci şi reala sa poziție geopolitică în afara comunității statelor Europei de Est pot fi subiecte de gîndire creatoare, pentru a lăsa loc manifestării libere a unui imaginar social a cărui criză caracterizează global gîndirea actuală a Europei. Pentru toti este evident că România nu poate aştepta soluționarea problemelor ei din exterior. Criza de sistem nu se termină în momentul schimbării guvernanților comunişti cu altii, de orice nuanță politică ar fi şi oricît de bine ar fi coordonate, în unele capitale europene, aceste alunecări sau derapaje controlate. Spărturile din zidul Berlinului au fost un gaj oferit de Gorbaciov lui Bush, pentru a-l convinge, la cererea neliniştitului preşedinte al Statelor Unite, de bunele intenții ale Moscovei. Întîlnirea din Mediterană este un dialog între mari puteri, unde nu numai că nu participă o Românie care nu mai e reprezentată de nimeni pe scena internațională, dar nici măcar puterile mijlocii nu au cu adevărat un cuvînt de spus. Cel puțin pentru moment. În Est ca şi în Vest, se visează iarăşi cu naivitate la sisteme federale. Într-un secol al naționalismelor, care se termină aşa cum a început, într-o imensă şi discordantă vociferare, în pofida voinței utopice de unificare, România are a-şi analiza nu sistemele de alianțe de care are nevoie pentru a supraviețui, ci, mai ales, capacitatea internă de regenerare şi de rezistentă fată de eforturile îndelungate pe care populația ei va trebui să le facă într-o lungă etapă, ce va urma căderii, nu ştim cînd şi cum, a unui guvern şi a unui sistem care, în pofida eforturilor imense de a-şi cuceri o nouă legitimitate, nu a reuşit decît să scîrbească o țară şi să pună în pericol viitorul ei pe toate planurile. Pentru cine scriem, deci? Pentru toti aceia care sunt dispuşi să se întoarcă în țară atunci cînd se va putea, pentru a pune umărul să scoată carul înglodat de incompetenții care ne guvernează de aproape o jumătate de secol, pentru toți aceia care sunt sensibili la agonia poporului român. »

iiiEvident că puteam fi angrenat în realizarea unei publicații periodice românești, dar nu sub controlul Ambasadei. Dacă N. Breban, știind că am statut de refugiat politic, credea că pot să particip la proiectul lui, înseamnă că probabil socotea că mi poate ascunde proveniența fondurilor.

ivDestinatarii marcați în telegrama ambasadorului Petre Gigea sunt șefii săi, funcționari superiori la Ministerul Afacerilor Externe, Olimpia Solomonescu era adjunct al ministrului de externe, care la un moment dat era Totu.

vDupă 1990 au apărut unele informații din surse CNSAS, privitoare la recrutarea reușită a lui Ioan Groșan. Rămâne de studiat în ce a constat colaborarea sa efectivă cu Securitatea.

viSMB (Securitatea Municipiului București)