Situaţia político-militară şi de securitate din Balcanii de Vest
La începutul anului 2019, cele mai multe din statele Balcanilor de Vest[1]
se confruntă cu problemele din anul precedent. O excepţie notabilă o
reprezintă Republica Macedonia de Nord, care a reuşit să-şi deblocheze
parcursul euroatlantic şi parcursul european şi acţionează pentru
reconcilierea internă. Din punct de vedere al securităţii, o situaţie
stabilă se înregistrează şi în Croaţia, Muntenegru şi Slovenia.
„Dialogul” dintre Belgrad şi Pristina este blocat oficial şi ambele
părţi se confruntă cu dificultăţi şi întârzieri în parcursul lor
european. Bosnia şi Herţegovina funcţionează cu dificultate şi
reprezintă principalul motiv de îngrijorare pentru regiune. Muntenegru
avansează pe calea integrării depline în Alianţa Nord-Atlantică şi
progresează în procesul de aderare la N.A.T.O., dar se confruntă cu
sechelele unor acţiuni din trecut ale conducerii politice şi de stat. În
Albania populaţia este nemulţumită de corupţia endemică şi de
legăturile politicienilor cu crima organizată şi protestează violent în
stradă. Croaţia se confruntă cu fenomenul „relativizării" crimelor
comise de fasciştii croaţi în cel de-Al Doilea Război Mondial şi nu
poate ajunge la un acord cu noii săi vecini în privinţa unor dispute de
frontieră. Singura problemă acută a Sloveniei se referă la eşecul de a
ajunge la un acord cu Croaţia privind graniţa maritimă în Golful Piran.
Republica Serbia
În acest context, subliniem că taxele au fost utilizate în lupta politică internă din Kosovo, responsabilitatea pentru refuzul anulării acestora revenind premierului, în timp ce preşedintele Hashim Thaqi susţine că taxele trebuie suspendate, pentru a nu periclita parteneriatul strategic cu S.U.A.
Pe scena politică din Serbia Centrală şi Vojvodina în 2018 s-au desfăşurat în paralel două procese oarecum contradictorii. Pe de-o parte, coaliţia de guvernare în ansamblu, dar mai ales principalul partid, Partidul Progresist Sârb (S.N.S.) şi liderul acestuia, A.Vucic, şi-au reconfirmat supremaţia (inclusiv prin câştigarea unor alegeri locale anticipate). De cealaltă parte, însă, eforturile fără succes ale opoziţiei de a se coaliza împotriva regimului şi-au găsit alternativa în apariţia şi consolidarea unei nemulţumiri populare generale. În acest context, partidele din opoziţie s-au repliat rapid şi acţionează pentru fructificarea acestor proteste, pentru obţinerea de alegeri parlamentare anticipate şi chiar a demisiei preşedintelui A.Vucic. Începute la sfârşitul lunii noiembrie 2018 sub sloganul „Stop cămăşilor însângerate”, protestele au continuat să se desfăşoare apoi sub sloganul general „1 din 5 milioane” (aluzie la o declaraţie a lui A.Vucic, că nu îşi va da demisia nici dacă în stradă vor ieşi 5 milioane de protestatari), dar în diverse localităţi există şi sloganuri secundare. O caracteristică a protestelor este exprimarea nu doar a revendicărilor generale, ci şi a unora particularizate pentru fiecare localitate. Oricum, preşedintele A.Vucic reprezintă pentru protestatari întruchiparea tuturor relelor şi abuzurilor coaliţiei conduse de S.N.S.
Protestatarii critică şi Occidentul pentru că tolerează abuzurile „regimului Vucic” (abuzuri, corupţie, nepotism, încălcarea drepturilor omului, suprimarea libertăţii de expresie personală şi a mass-mediei etc.) doar pentru a-l avea pe acesta ca partener în soluţionarea „dosarului Kosovo”. Normalizarea relaţiilor cu Kosovo reprezintă pentru Serbia conţinutul unui capitol distinct de negociere pentru aderarea la U.E., care rămâne principalul obiectiv de politică externă al ţării. Acestuia i se adaugă prezervarea şi promovarea principiului neutralităţii militare faţă de blocurile militare existente. În practică, această neutralitate militară se traduce prin promovarea colaborării atât cu principalele două blocuri militare din lume, N.A.T.O. şi Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (O.T.S.C.), cu state membre ale celor două blocuri cât şi cu alte state, care au implementate standarde superioare în domeniile apărării şi securităţii.
Colaborarea cu N.A.T.O. se desfăşoară în cadrul dat de Pf.P. şi prin Comisia Comună de Implementare (a Acordului Tehnico-Militar de la Kumanovo, din iunie 1999), JIC. Cea mai importantă colaborare militară a Serbiei cu un stat membru al N.A.T.O este cu S.U.A. şi îmbracă forme diverse, una prioritară fiind Parteneriatul de Stat cu Garda Naţională din Ohio. Pe lângă aceasta, Serbia este parte a numeroaselor programe ale S.U.A. de colaborare cu alte state, prin intermediul Oficiului pentru colaborarea în domeniul apărării, de pe lângă ambasada americană de la Belgrad. De asemenea, din 2013 Serbia are statut de observator pe lângă O.T.S.C., iar colaborarea constă în participarea la congrese şi conferinţe internaţionale organizate de organizaţie (inclusiv pe teritoriul Serbiei), ca şi prin asistarea la exerciţiile diferitelor structuri ale acesteia.
Principala colaborare militară a Serbiei cu un stat membru al O.T.S.C. este cu F. Rusă. Această colaborare este deosebit de variată, de la cea militară propriu-zisă (executarea de exerciţii), la cea tehnico-militară sau ajutor tehnic. În ultimii ani ambele forme de colaborarea militară iau şi formă trilaterală, prin participarea R. Belarus. Cele tei state execută anual în comun un exerciţiu de forţe speciale sub numele de cod „răţia Slavă” (cel din 2019 urmând să se desfăşoare pe teritoriul Serbiei).
La intervenţia directă a preşedintelui Vladimir Putin şi a ministrului apărării, Serghei Şoigu, în decembrie 2016 Moscova a donat Belgradului şase avioane MiG-29, care au ajuns în Serbia în octombrie 2017. Cinci dintre avioane au fost reparate şi operaţionalizate la Uzina de Aviaţie „Moma Stanojlovic” din Batajnica (Belgrad), în comun de către experţi sârbi şi ruşi, cel de-al şaselea fiind reparat şi operaţionalizat în F. Rusă. Odată cu cele şase avioane au fost reparate şi operaţionalizate alte patru avioane MiG-29, moştenite de Armata Serbiei de la fosta armată iugoslavă. Donaţia rusă (din decembrie 2016) de 30 de tancuri T-72 şi 30 de vehicule blindate de cercetare B.R.D.M.-2 se aşteaptă să ajungă în Serbia în cursul anului 2019. Serbia a primit cele şase avioane gratuit, plătind doar lucrările de reparaţii şi de prelungire a resurselor. Părţile negociază distinct pe marginea modernizării acestor aparate (modernizarea sau chiar înlocuirea radarului, înnoirea sistemului de navigaţie, echiparea cu rachete performante aer-aer şi aer-sol etc.). La un moment dat în acest „pachet” era inclusă şi achiziţia de către Serbia de sisteme de rachete de apărare antiaeriană („B.U.K.” modernizat sau „Panţir”).
În februarie 2019, „modelul rusesc al donaţiei” a fost preluat de Belarus, care a donat Serbiei patru avioane MiG-29, acestea urmând să fie reparate şi aduse la acelaşi nivel cu celelalte 10 avioane MiG-29 din înzestrarea armatei sârbe, lucrările urmând să fie executate în Uzina 558 de Reparaţii de Aviaţie din Baranovici (Belarus). Lucrările sunt planificate să dureze între 6 şi 12 luni.
Potrivit datelor disponibile, Serbia a plătit F. Ruse pentru achiziţia a patru elicoptere de asalt Mi-35 şi trei elicoptere de transport Mi-17. Belgradul şi Moscova (prin compania „Elicopterele Rusiei”) nu au abandonat nici ideea transformării unei părţi a Uzinei „Moma Stanojlovic” într-un „centru regional” pentru reparaţii la elicopterele Mi-8/Mi-17, militare şi civile, dar iniţiativa este dificil de concretizat.
Parcă „în oglindă”, fidelă politicii de neutralitate militară, Serbia a achiziţionat (decembrie 2017) şi nouă elicoptere H-145M „Airbus”, cinci pentru armată şi patru pentru poliţia sârbă. Elicopterele trebuie livrate până la sfârşitul anului 2019. Câteva dintre elicopterele armatei vor fi configurate pentru asalt (H-Force). Noutatea în domeniu este că Belgradul (prin compania naţională de stat de comerţ şi producţie de armament, muniţii şi tehnologie duală, Jugoimport-S.D.P.R.-J.P.) a obţinut particularizarea elicopterelor sale, prin montarea pe acestea de armament produs de industria sârbă de apărare (mitraliere, proiectile reactive nedirijate).
Este posibil ca „Airbus” să fie partenerul Belgradului pentru modernizarea cel puţin a unuia dintre cele două tipuri de avioane sârbe aflate în proces de modernizare: „Orao” („IAR-93” şi „Super Galeb” G-4). Numărul de aparate din fiecare tip care vor fi modernizate va depinde de complexitatea modernizărilor. Se acordă prioritate modernizării avioanelor „Orao”.
În plan economic, Serbia atrage investiţii semnificative din partea Chinei, dar continuă şi colaborarea cu F. Rusă şi eforturile de a încheia un acord cu Uniunea Economică Eurasiatică (fără intenţia de a adera la aceasta). În 2019 vor continua eforturile Belgradului de a construi pe teritoriul său o deviaţie a gazoductului „TurkStream”, de la graniţa cu Bulgaria, la graniţa cu Ungaria. Primele reacţii ale Uniunii Energetice la acest dosar depus de Serbia în acest sens sunt promiţătoare (construcţia gazoductului este oportună, dar trebuie îndeplinite câteva condiţii pentru a asigura o piaţă concurenţială). Deocamdată Serbia şi Bulgaria nu au primit acordul clar al UE pentru acest proiect.
Bosnia şi Herţegovina
Desfăşurarea fără probleme a alegerilor generale din Bosnia şi Herţegovina (BiH), la 7 octombrie 2018, a dat speranţe cetăţenilor şi comunităţii internaţionale că relaţiile dintre cele trei popoare constitutive (boşniac, sârb şi croat) şi cele două entităţi (Republica Srpska/R. Srpska şi Federaţia Bosnia şi Herţegovina (F. BiH) se pot îmbunătăţi, iar ţara să facă progrese pe calea integrării în U.E. şi N.A.T.O. Evoluţiile de după alegeri au reliefat nu doar persistenţa aceloraşi probleme între popoarele constitutive, entităţi şi nivelul central al statului, dar şi exacerbarea unora (între cele mai periculoase numărându-se iniţiativele de schimbare a numelui R. Srpska). Pe acest fond, nu s-au constituit deplin autorităţile din F. BiH şi nici Consiliul de Miniştri al BiH, ceea ce grevează nu numai realizarea de progrese pe calea integrării europene şi euroatlantice, dar şi însăşi funcţionarea BiH.
Situaţia de securitate la nivelul BiH şi al entităţilor este stabilă. Principalul risc la adresa securităţii (manifestat mai ales în F. BiH, la graniţa cu Croaţia) este dat de menţinerea şi chiar intensificarea fluxurilor de migranţi ilegali către statele europene occidentale. Problema migranţilor tensionează nu doar situaţia din localităţile unde sunt concentraţi aceştia (îndeosebi în zona Bihac), dar şi între entităţi şi între entităţi şi stat: între R. Srpska şi F. BiH, dar şi între F. BiH şi BiH şi R. Srpska şi BiH. Problemele sunt cauzate de faptul că migranţii nu pot trece în Croaţia şi fie rămân în zona de graniţă, fie se deplasează de-a lungul acesteia în încercarea de a găsi un loc propice de trecere. Din acest motiv ocazional se înregistrează tensiuni şi între Sarajevo şi Zagreb (poliţia croată returnând pe teritoriul bosniac migranţii găsiţi pe teritoriul croat, în zona de frontieră comună).
Alte riscuri şi provocări la adresa securităţii interne sunt rezultatele modeste în combaterea radicalismului islamic şi posibilitatea revenirii în BiH a „luptătorilor terorişti străini” de pe fronturile din Siria şi Irak, odată cu decimarea de către Forţele Democratice Siriene şi coaliţia internaţională a organizaţiei teroriste „Statul Islamic”. În acest context, O.N.G.-uri şi analişti apropiaţi de părţile sârbă şi croată îi acuză pe liderii politici şi religioşi boșniaci de ineficientă în combaterea radicalismului islamic si chiar de subminarea justiţiei în sancţionarea unor terorişti veniţi, cu precădere, din Siria şi Irak. Între argumentele acestor O.N.G.-uri se numără sancţiunile reduse la adresa foştilor „luptători terorişti străini” şi lipsa măsurilor de monitorizare după ce aceştia revin pe teritoriul BiH.
În planul securităţii externe, este şi va rămâne suspendat procesul de aderare a BiH la N.A.T.O., în pofida deciziei din 5 decembrie 2018 a Alianţei Nord-Atlantice de „activare” a Planului de acţiune pentru aderare (M.A.P.). R. Srpska şi reprezentantul R. Srpska în Preşedinţia BiH (Milorad Dodik) se opun întocmirii şi înaintării către N.A.T.O. a Primului program naţional anual (din M.A.P.).
Situaţia politică este, de asemenea, complexă şi tensionată.
Până la începutul lunii martie 2019, doar la nivelul R. Srpska s-au constituit toate organele legislative şi executive, după alegerile din octombrie 2018. La aceeaşi dată, în F. BiH mai rămânea de completat Camera Popoarelor a Parlamentului F. BiH, iar la nivelul BiH era aşteptată constituirea Consiliului de Miniştri al BiH[2]. La nivelul BiH s-a constituit rapid doar Preşedinţia BiH, formată din M. Dodik, Zeljko Komsic şi Sefik Dzaferovic. Elita bosniacă a condiţionat sprijinul său pentru formarea Consiliului de Miniştri al BiH de aprobarea de către R.Srpska a Primului program naţional anual pentru aderarea la N.A.T.O. Celelalte elemente principale ale noului executiv bosniac sunt clare: preşedintele Consiliului trebuie să fie etnic sârb, iar partea sârbă l-a propus în acest sens pe Zoran Tegeltija, din partea Alianţei Social Democraţilor Independenţi (S.N.S.D.).
Pe acest fond, analiştii au speculat că partea bosniacă încearcă să „forţeze” transmiterea către N.A.T.O. a Primului program naţional anual de către Consiliul de Miniştri în mandat tehnic, dar acest lucru nu s-a întâmplat, cel mai probabil din cauza opoziţiei ferme a actualei conduceri a R. Srpska şi a reprezentantului acesteia în Preşedinţia BiH. În acest context, tensiunile au escaladat şi ca urmare a celebrării Zilei R. Srpska (la 9 ianuarie), părţile sârbă şi boşniacă având opinii contradictorii în această problemă. Partea boşniacă este de părere că sentinţa Curţii Constituţionale a BiH a invalidat în întregime Ziua R. Srpska, în timp ce partea sârbă consideră că prin eliminarea legăturii dintre sărbătoarea laică a Zilei R. Srpska şi cea religioasă[3], precum şi prin eliminarea caracterului obligatoriu al sărbătorii, autorităţile R. Srpska au respectat sentinţa instanţei de la Sarajevo.
În această atmosferă tensionată, principalul lider boşniac, Bakir Izetbegovic, a anunţat o iniţiativă de schimbare a numelui R. Srpska, pe motiv că îi discriminează pe cetăţenii de altă etnie decât cea sârbă. Reacţia de la Banjaluka a fost incredibil de unitară, iniţiativa fiind condamnată şi de către putere şi de către opoziţie (actuala opoziţie de la Banjaluka este la putere, în „mandat tehnic”, la Sarajevo, la nivelul BiH). Reacţia va fi şi mai dură după formarea noului Consiliu de Miniştri al BiH, unde partea sârbă va fi reprezentată de către S.N.S.D.
S-au transferat în anul 2019 şi discuţiile privind oportunitatea revizuirii Acordului de Pace de la Dayton (D.P.A.), eventual, prin organizarea unei noi conferinţe internaţionale. Asupra acestui aspect insistă cel mai mult partea bosniacă, deoarece aceasta vizează consolidarea autorităţilor centrale şi reducerea competenţelor entităţilor. Partea croată doreşte amendarea D.P.A. doar în sensul creării unor mecanisme de prezervare a drepturilor poporului croat din BiH, fie prin amendarea legislaţiei electorale, fie prin crearea unei „entităţi croate” în BiH. Partea sârbă nu numai că se opune modificării actualelor prevederi ale D.P.A., dar militează pentru revenirea la prevederile originale ale D.P.A. şi la redarea către entităţi a unor competenţe delegate de către acestea statului (BiH) în urma presiunilor comunităţii internaţionale - Oficiului Înaltului Reprezentant (O.H.R.). În acest context, ocazional se ridică problema sistemului comun de apărare, de la nivelul BiH, şi se cere revenirea acestei funcţii la entităţi. Nu în ultimul rând, Banjaluka înăbuşă în faşă orice iniţiativă care ar putea conduce la crearea unui minister al afacerilor interne la nivelul BiH. În apărarea competenţelor sale, R. Srpska mizează cel mai mult pe sprijinul Belgradului şi pe cel al Moscovei.
„Atacurile” părţii boşniace la adresa identităţii şi a competenţelor R. Srpska au condus la coalizarea forţelor sârbe din R. Srpska şi, practic, la destrămarea blocului opoziţiei din această entitate, ceea ce consolidează puterea S.N.S.D. şi a lui M. Dodik. În acest fel, se poate aprecia că imixtiunile externe în alegerile generale din octombrie 2018 (mai ales din partea Marii Britanii) au avut un efect de bumerang şi au slăbit opoziţia din R. Srpska, întărind „regimul lui M. Dodik”. S-au menţinut şi se fac eforturi pentru dezvoltarea relaţiilor paralele şi speciale între R. Serbia şi R. Srpska, o şedinţă comună de guvern desfăşurându-se la Belgrad la sfârşitul lunii februarie 2019.
În plan extern, blocul sârbesc din BiH acţionează pentru afirmarea competenţelor R. Srpska, iar puterea din această entitate doreşte o cooperare tot mai strânsă cu F. Rusă, practic, în toate domeniile: economie, cultură, turism, securitate etc. Un accent deosebit se pune pe securitatea energetică, R. Srpska dorind ca pe teritoriul său să treacă o ramură a gazoductului „TurkStream”.
În plan intern în „blocul croat”, principalul partid al acestei etnii, Uniunea Democrată Croată din BiH (HDZ BiH) şi-a reconfirmat această poziţie. De asemenea, HDZ BiH continuă parteneriatul cu S.N.S.D., îndeosebi la nivelul BiH, constituind un fel de „front comun” împotriva tendinţelor de centralizare promovate de principalele partide boşniace, în frunte cu Partidul Acţiunii Democrate (S.D.A.), condus de Bakir Izetbegovic. Aderarea ţării la N.A.T.O. este, practic, singura problemă deschisă recunoscută între S.N.S.D. şi H.D.Z. BiH, deşi partidele „social-democrate” din BiH atrag atenţia asupra statutului nemulţumitor al croaţilor din R. Srpska şi la ritmul lent al revenirii în R. Srpska a persoanelor refugiate de etnie croată.
Tot în blocul croat, H.D.Z. BiH continuă războiul cu „reprezentantul croat” în Preşedinţia BiH, Zeljko Komsic, pe care îl acuză că nu reprezintă interesele comunităţii croate din BiH şi că a fost ales cu voturile alegătorilor boşniaci din F. BiH. Mai mult, la începutul mandatului lui Komsic mai multe formaţiuni politice şi civice şi administraţii locale din zonele cu populaţie majoritară croată anunţau boicotarea acestuia. În plan extern, blocul croat este criticat de către autorităţile de la Zagreb pentru apropierea şi susţinerea acestuia pentru S.N.S.D. şi M. Dodik. Mai mult, se fac auzite tot mai mult acuzaţii privind intrarea croaţilor din BiH sub influenţa Moscovei.
Blocul bosniac din BiH, susţinut în anumite probleme de blocul social - democrat, acţionează pentru limitarea competenţelor entităţilor şi transformarea BiH într-un stat funcţional. În plan externe, principalele obiective ale acestui bloc sunt aderarea BiH la N.A.T.O. şi la U.E., simultan cu reducerea influenţei F. Ruse în BiH.
Republica Macedonia de Nord
„Acordul de la Prespa”, încheiat de Skopje şi Atena la 17.06.2018, este considerat „istoric”, pentru că a rezolvat o dispută de peste 20 de ani, între două state vecine. Ratificarea şi implementarea acestui acord are ca efect detensionarea relaţiilor dintre Republica Elenă şi Republica Macedonia de Nord şi anulează vetoul Greciei faţă de procesele de integrare a statului macedonean la N.A.T.O. şi U.E. „Acordul de la Prespa” are duşmani atât în R. Macedonia de Nord, cât şi în Grecia, în ambele state fiind organizate proteste, inclusiv în anul 2019. Opoziţia de la Skopje consideră că „Acordul de la Prespa” a fost încheiat sub presiunea unor factori internaţionali (S.U.A. şi o parte din statele membre ale U.E. şi N.A.T.O.) şi că acesta afectează grav interesele naţionale macedonene. De asemenea, opoziţia acuză că întregul proces care a urmat - ratificarea în parlamentul macedonean, referendumul din luna septembrie 2018 şi apoi amendarea Constituţiei - a fost rezultatul unor acţiuni de presiune şi şantaj extern. Opiniile opoziţiei macedonene sunt susţinute de Moscova.
În acest context, puterea de la Skopje a luat în considerare elementele favorabile propriei politici (participanţii la referendum au votat în proporţie covârşitoare în favoarea „Acordului de la Prespa”, în timp ce referendumul în sine a fost invalidat, ca urmare a prezenţei reduse la vot) şi a continuat procesul, amendând Constituţia (ianuarie 2019) şi implementând astfel principalele elemente ale „Acordului de la Prespa”, în luna februarie 2019. Trebuie subliniat că în tot acest timp puterea de la Skopje a fost puternic încurajată de partenerii occidentali, în frunte cu S.U.A. şi cele mai puternice state din UE.
La scurt timp după „Acordul de la Prespa”, N.A.T.O. a deblocat procesul de integrare a acestei ţări, iar la 6 februarie 2019 a fost semnat Protocolul de aderare la Alianţă. Între timp, mai multe state au ratificat deja Protocolul, în frunte cu Grecia. Deblocarea efectivă a procesului de aderare la U.E. s-ar putea produce în iunie 2019, când Consiliul European ar putea stabili data începerii negocierilor de aderare. Buna credinţă a statului macedonean în implementarea „Acordului de la Prespa” a fost demonstrată prin schimbarea rapidă a indicatoarelor rutiere de la frontieră (încă din luna februarie 2019) şi prin demararea schimbării numelor unor instituţii (în martie 2019).
Un efect secundar al „Acordului de la Prespa” şi al negocierilor pentru implementarea prevederilor acestuia a fost armonizarea poziţiilor între partidele „slavo-macedonene” şi cele albaneze din coaliţia de guvernământ, cu efect direct asupra consolidării securităţii interne, chiar dacă nu au fost soluţionate definitiv efectele proceselor pentru actul terorist de la Kumanovo (mai 2015) sau asasinatul de la Smilkovo ezero - aprilie 2012. O confirmare suplimentară a parteneriatuluidintre partidele „slavomacedonene” şi cele albaneze din coaliţia de guvernare de la Skopje (în afară de votul coordonat pentru ratificarea „Acordului de la Prespa” şi amendarea Constituţiei) o reprezintă desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidenţiale din R. Macedonia de Nord (aprilie 2019) de către S.D.S.M. şi principalul partid al etnicilor albanezi (Uniunea Democrată pentru Integrare (D.U.I.), în persoana candidatului independent Stevo Pendarovki.
Tot în plan intern, principalul partid de guvernământ, Uniunea Social - Democrată din Macedonia (S.D.S.M.), şi premierul Zoran Zaev şi-au consolidat poziţiile şi au eliminat din unele organe de stat, mai ales din poliţie şi securitate, persoane considerate compromise şi care au susţinut fostul regim, comiţând abuzuri şi delicte pentru prezervarea la putere a vechii guvernări V.M.R.O.-D.P.M.N.E. condusă de Nikola Gruevski. Beneficiind de o slabă coordonare între justiţie şi poliţie, fostul premier N. Gruevski a părăsit R. Macedonia în noiembrie 2018 şi a ajuns în Ungaria, unde a cerut azil politic. Urmărit şi condamnat penal pentru abuz şi corupţie, N. Gruevski a plecat din ţară cu doar câteva zile înainte de emiterea mandatului de arestare.
În pofida solicitărilor autorităţilor de la Skopje, N. Gruevski nu a fost extrădat, iar autorităţile ungare l-au plasat într-o formă de protecţie, până la definitivarea analizei solicitării de azil politic. Din datele disponibile în mass-media regională rezultă că acesta s-ar fi deplasat de la Tirana la Budapesta (trecând prin Muntenegru şi prin Serbia) în autovehicule ale corpului diplomatic maghiar. Paradoxal, dacă partea elenă a acceptat numele „macedonean” într-o serie de construcţii legate de ţară, cetăţenie sau limbă, termenul are în continuare potenţialul de a antagoniza relaţiile dintre R. Macedonia de Nord şi Bulgaria. Deşi conducerea de la Sofia a fost prima care a recunoscut Macedonia ca stat independent, autorităţile bulgare consideră că nu există limba macedoneană, iar o serie de evenimente ale istoriei comune trebuie să fie analizate şi „armonizate”.
Într-un fel, ca şi în cazul bisericii din Muntenegru, Biserica Ortodoxă Macedoneană - Arhiepiscopia de Ohrid, s-a separat în mod necanonic de Biserica Ortodoxă Sârbă şi speră că după soluţionarea disputei cu Grecia, într-un viitor nu prea îndepărtat, să obţină tomosul de biserică autocefală de la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, la fel ca şi biserica din Ucraina.
Muntenegru
Situaţia de securitate din Muntenegru este calmă şi stabilă, dar situaţia politică, dimpotrivă, este efervescentă şi sugerează că anul 2019 va fi unul „fierbinte”. În plan extern, în anul 2018, Muntenegrul a aderat la N.A.T.O. şi a deschis noi capitole de negocieri pentru aderarea la U.E. În anul 2018, statul muntenegrean nu s-a confruntat cu probleme de securitate, iar imixtiunile ruse din anii precedenţi (care au culminat în toamna anului 2016) par să se fi diminuat, ca şi retorica Moscovei. Experţii pun acest lucru pe seama finalizării procesului de aderare la N.A.T.O., în iunie 2018. După acel moment, Podgorica a continuat eforturile de integrare deplină în structurile Alianţei şi şi-a armonizat în mod adecvat sistemul de apărare şi securitate, prin amendarea legislaţiei şi demararea procesului de implementare a unei noi organizări a ministerului apărării şi a armatei muntenegrene. În anul 2019 a debutat procedura de introducere a serviciului militar voluntar.
După succesul achiziţiei din S.U.A. a trei elicoptere în anul 2018, în 2019 Podgorica va pune accent pe înzestrarea şi modernizarea armatei (achiziţii de vehicule blindate, demersuri pentru a cumpăra sau a obţine ca donaţie un radar militar), ca şi pe lucrări de infrastructură (construcţia unei cazărmi la Andrijevica, modernizarea cazărmii din cartierul „Masline” din Podgorica, amenajarea unor facilităţi pentru zona militară a portului din Bar, analiza oportunităţii redislocării forţelor aeriene de la Golubovci la Niksic).
În plan politic, principala problemă a fost şi va rămâne disputa identitară, dintre „muntenegrean” şi „sârb”, aceasta fiind accentuată de centenarul evenimentelor care au avut ca efect răsturnarea dinastiei conducătoare în Muntenegru şi intrarea acestui fost regat independent în Statul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, devenit ulterior „Iugoslavia”. În timp ce R. Serbia şi sârbii (inclusiv cei din Muntenegru) consideră acest eveniment drept o realizare uriaşă, un deziderat realizat întru binele tuturor popoarelor din noul stat, actuala conducere muntenegreană consideră evenimentul drept un act de trădare naţională, o anexare realizată cu forţa armată a Regatului Sârb. În continuarea acestei dispute interne, s-au menţinut acuzaţiile partidelor şi organizaţiilor sârbe din Muntenegru privind discriminarea lor şi a membrilor comunităţii pe care o reprezintă (privind folosirea limbii, angajarea în instituţii publice, dreptul la informare etc.). Lideri ai DPS susţin oportunitatea confiscării proprietăţilor Bisericii Ortodoxe Sârbe de pe teritoriul muntenegrean construite înainte de anul 1918 şi retrocedarea lor către Biserica Ortodoxă Muntenegreană, nerecunoscută canonic. Aceasta, la rândul său, speră ca evoluţiile politice şi religioase să aibă ca efect şi în cazul ei o soluţie similară celei din Ucraina: Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului să-i acorde tomos de biserică autocefală.
Spre sfârşitul anului 2018, autorităţile de la Podgorica au interzis accesul în Muntenegru pentru o serie de istorici şi oameni de cultură sârbi care promovau evenimentele din anul 1918[4] şi salutau formarea Iugoslaviei. Aceste demersuri au ca efect tensionarea relaţiilor dintre Belgrad şi Podgorica. Comunitatea sârbă susţine că în acelaşi sens se înscrie şi hotărârea Muntenegrului din 2018 de participare la misiunea militară condusă de N.A.T.O. în „Kosovo”, K.F.O.R., deşi prezenţa muntenegreană în K.F.O.R. este momentan simbolică (un singur militar la Pristina). Podgorica neagă aceste acuzaţii şi susţine că este vorba despre responsabilitate şi asumarea rolului în cadrul securităţii colective a N.A.T.O.
Un al doilea element foarte important în plan politic s-a referit la succesul parţial al coalizării opoziţiei (dezbinată până atunci atât de interese de partid, cât şi pe criteriul identităţii - muntenegrean/sârb), având ca principal obiectiv răsturnarea „regimului” condus de Milo Dukanovic. Apelurile la unificarea opoziţiei au avut ca efect si crearea unei mişcări populare de contestare a guvernanţilor, care a culminat cu organizarea de proteste în mai multe localităţi din ţară, dar cu precădere la Podgorica. Noua mişcare s-a intitulat „97.000 - Opune-te” (semnificând că există 97.000 de motive pentru a protesta împotriva regimului întruchipat de Dukanovic). La protestele din luna martie 2019 de la Podgorica s-a cerut demisia guvernanţilor şi a conducerii radioteleviziunii publice, ca şi boicotarea oricăror alegeri până la obţinerea acestor demisii şi crearea de condiţii pentru alegeri corecte. Nu există, însă, consens la nivelul opoziţiei pentru boicotarea activităţii Parlamentului Muntenegrului, deoarece U.E. nu agreează această formă de luptă politică.
Protestele şi nemulţumirea populară au fost catalizate de dezvăluirile din mass-media locală privind implicarea în acte de corupţie a actualilor guvernanţi. Dezvăluirile au fost posibile după distanţarea de M. Dukanovic a unui colaborator apropiat al acestuia, omul de afaceri Dusko Knezevic (proprietar, între altele, al grupului „Atlas”), cunoscut şi ca finanţator al Partidului Democrat al Socialiştilor (D.P.S.), condus de M. Dukanovic. Pe acest fond, au reapărut în mass-media „dosare” mai vechi şi acuzaţii la adresa unor responsabili ai D.P.S. în diverse funcţii publice, iar omul de afaceri D. Knezevic, refugiat între timp la Londra, susţine că are dovezi inclusiv la adresa preşedintelui Muntenegrului şi al D.P.S., M. Knezevic, „pe care le păstrează pentru final”.
Au reapărut şi zvonurile privind divizarea iminentă a D.P.S., „cunoscut fiind” că există cel puţin două „aripi”, una a preşedintelui M. Knezevic, iar cealaltă a premierului Dusko Markovic. Probabil, pentru a testa atmosfera, fostul ministru de externe, ministru de finanţe şi premier, Igor Luksic, este vehiculat în mass-media ca o posibilă alternativă la actuala conducere a D.P.S.. Este de aşteptat ca protestele să continue şi să conducă la alegeri anticipate. O noutate în plan politic a reprezentat-o finalizarea în anul 2018 a procesului de transformare a localităţii Tuzi în municipalitate independentă (până atunci aceasta fiind o municipalitate a oraşului Podgorica) şi organizarea de alegeri în martie 2019. Cele mai multe mandate de consilier au fost obţinute de partidele albaneze. Dezideratul comunităţii albaneze din Tuzi, de a avea o municipalitate independentă, a fost sărbătorit inclusiv prin scandarea numelui Armatei de Eliberare a Kosovo (U.Q.K.) şi prin arborarea unui drapel al R. Albania pe sediul unui liceu din Tuzi. De asemenea, mai mulţi oameni care au ieşit să sărbătorească în stradă aveau drapele ale R. Albania.
Albania, Croaţia şi Slovenia
Situaţia de securitate din Albania, Croaţia şi Slovenia, state membre ale N.A.T.O (ultimele două fiind şi membre ale U.E.) este calmă şi stabilă. În plan politic, doar Albania se confruntă cu tensiuni care depăşesc cadrul normal al unui stat european. Aici puterea şi opoziţia se acuză reciproc de abuzuri, corupţie şi implicare în crima organizată, iar populaţia este nemulţumită şi uşor de manipulat, protestele de amploare fiind frecvente. Procesele politice din Croaţia şi Slovenia sunt cele normale pentru nişte state europene. În planul securităţii şi apărării, ambele state participă atât la dezvoltarea politicilor N.A.T.O. de securitate colectivă şi parteneriat, cât şi la politica pentru Cooperarea permanentă structurată a U.E. (P.E.S.C.O.), de configurare şi consolidare a unei identităţi europene distincte în planul apărării şi securităţii. Ambele state susţin crearea şi operaţionalizarea mai multor programe (de exemplu, privind apărarea N.B.C.).
În domeniul apărării, Slovenia s-a confruntat în ultimii ani cu reduceri continue şi semnificative ale resurselor financiare alocate apărării, ceea ce a avut ca efect scăderea volumului şi a calităţii procesului de pregătire şi instruire pentru luptă a Armatei Slovene (inclusiv eşecuri în evaluarea unor unităţi destinate participării la operaţii conduse de NATO). Reducerile financiare au avut ca efect retragerea din uz şi conservarea majorităţii tancurilor slovene. În Croaţia, cel mai important eveniment al anului 2018 din domeniul apărării a fost eşecul licitaţiei pentru achiziţionarea unei escadrile de avioane de vânătoare, pentru forţele aeriene croate. Licitaţia a fost câştigată (în anul 2017) de către Israel, cu 12 avioane F-16 (Block 30, variantele C/D, Barak/Brakeet), dar începutul anului 2019 a adus un deznodământ nefericit pentru Zagreb: Israelul nu a obţinut acordul S.U.A. pentru livrarea aparatelor cu modificările (îmbunătăţirile) efectuate de industria de apărare israeliană, partea americană cerând ca înainte de a fi transferate către Zagreb, avioanele să fie aduse la forma iniţială în care au fost vândute Israelului de către S.U.A.
Principalele probleme în plan social din Croaţia se referă la atitudinea privind fenomenul mişcării fasciste croate din cel de-Al Doilea Război Mondial, mişcarea „ustaşilor”, şi la neîncrederea şi problemele dintre majoritatea croată şi minoritatea sârbă. Negarea amplorii atrocităţilor comise de „ustaşi” a fost criticată atât de către o parte a societăţii civile din Croaţia (în frunte cu organizaţiile antifasciste), cât şi de oficiali americani şi israelieni. Această negare a fost condamnată cel mai puternic de către sârbi şi organizaţiile evreieşti. De asemenea, Belgradul şi comunitatea sârbă din Croaţia acuză Zagrebul că nu acţionează sincer pentru crearea condiţiilor pentru revenirea la vetrele lor din Croaţia a persoanelor de etnie sârbă, refugiate sau strămutate. Mai mult, Zagrebului i se impută instituirea de noi obstacole în calea revenirii (demararea nejustificată a unor investigaţii penale pentru crime de război, dificultăţi în realizarea drepturilor de răscumpărare a locuinţelor aflate în proprietatea statului, discriminare la angajarea în administraţia de stat sau locală, lipsa investiţiilor în zonele cu populaţie sârbă, tolerarea atacurilor cu motivaţie interetnică etc.).
În acest context, o situaţie specifică este întâlnită în oraşul Vukovar, unde fosta Armată Populară Iugoslavă (J.N.A.). şi miliţiile sârbe sunt acuzate de distrugerea oraşului şi comiterea multor atrocităţi şi crime de război. Problemele legate de comunitatea sârbă din Croaţia influenţează şi relaţiile dintre Croaţia şi Serbia, deşi în ultimii ani s-au înregistrat progrese (îmbunătăţirea situaţiei minorităţii croate din Serbia, returnarea în Croaţia a unor obiecte de patrimoniu aparţinând structurilor din Croaţia ale Bisericii Ortodoxe Sârbe etc.).
Anul 2019 a adus, surprinzător, recunoaşterea de către preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, a erorii că a crezut că salutul croat fascist din Al Doilea Război Mondial: „Za dom spremni” („Pregătiţi pentru patrie”) ar fi un vechi salut croat de care au abuzat fasciştii croaţi. Totodată, Croaţia nu şi-a soluţionat disputele teritoriale cu niciunul din noii vecini. Cu Serbia este disputată graniţa pe Dunăre (inclusiv două insuliţe, Vukovarska ada şi Sarengradska ada); cu BiH, zona de frontieră de lângă portul bosniac Neum (cu influenţă asupra construcţiei podului rutier de la Peljesac, menit să asigure continuitatea teritoriului croat pe axa Nord-Sud); iar cu Muntenegru, zona de frontieră în peninsula Prevlaka. Evoluţia cea mai negativă în domeniu este în relaţia cu Slovenia, deoarece Zagrebul s-a retras din procedura de arbitraj internaţional privind zonele de frontieră în dispută, deoarece consideră că partea slovenă a viciat procesul (arbitrul sloven consultându-se cu reprezentantul statului sloven în procesul de arbitraj). Din cauza numeroaselor probleme în relaţiile bilaterale, se amână sine die (în aşteptarea unor condiţii favorabile) vizita preşedintei Croaţiei în Serbia.
Aprecieri şi concluzii
Spaţiul Balcanilor de Vest este caracterizat de o serie de dispute pe diverse teme (teritoriu, drepturi ale minorităţilor, gestionarea unor probleme comune, cum ar fi migraţia etc.), interese dar şi de implicarea unor actori geopolitici (S.U.A., U.E., F. Rusă, China) sau puteri regionale (Germania, Turcia). Pe acest fond, implicarea unor actori este văzută drept „malignă” de către ceilalţi actori. Un rol pozitiv în stabilizarea situaţiei şi descurajarea demersurilor unilaterale violente îl au prezenţa (militară şi civilă) internaţională şi opţiunea tuturor statelor regiunii de aderare la UE şi de cooperarea într-un sistem colectiv de securitate (regional sau internaţional).
Pentru pace şi stabilitate în Balcanii de Vest este nevoie de o reconciliere reală între popoare. Fostul Tribunal Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie (I.C.T.Y.), de la Haga, nu şi-a îndeplinit această menire, unii analişti afirmând că efectele activităţii acestuia au fost contrare acestui deziderat. Reconcilierea trebuie să plece de la elitele din fiecare ţară sau entitate şi să fie susţinută de o amplă campanie mediatică. În prezent, în fiecare ţară sau entitate se prezintă propriul adevăr privind evenimentele violente din perioada destrămării fostei Iugoslavii, ceea ce alimentează intoleranţa interetnică şi chiar ura. Reconcilierea nu se poate realiza cu şcoli pe criterii etnice şi programe şcolare nearmonizate în domeniul istoriei recente. Pe un astfel de sol, se creează condiţii pentru prezervarea şi chiar pentru crearea de probleme şi dispute noi, practic, în toate domeniile. Principalele probleme ale regiunii rămân statul bosniac (nefuncţional, cu tendinţe centrifuge ale principalelor popoare constitutive, boşniac, sârb şi croat) şi statutul disputat al „Kosovo”.
În anul 2019 este de aşteptat ca principalele probleme ale R. Serbia să rămână statutul Kosovo şi provocările în parcursul european (inclusiv influenţa relaţiilor sale bune cu F. Rusă asupra acestui parcurs). Nu sunt de aşteptat progrese în soluţionarea disputelor teritoriale ale Belgradului cu Croaţia sau cu BiH. Problemele Belgradului în relaţia cu Zagrebul pot bloca temporar parcursul european al R. Serbia (prin amânarea deschiderii unor capitole de negociere). În plan intern, Kosovo se va confrunta cu aceeaşi neîncredere între principalele două comunităţi, albaneză şi sârbă, şi faţă de dorinţa Pristinei de a-şi extinde dominaţia şi în nordul Kosovo. În „plan extern”, Pristina va încerca din nou să devină membru al organizaţiilor internaţionale relevante (cel puţin în Interpol, dacă nu şi în U.N.E.S.C.O.) şi va miza în acest sens pe sprijinul S.U.A., al statelor membre ale U.E. care au recunoscut independenţa Kosovo, ca şi pe sprijinul mai multor state musulmane.
În anul 2019 nu sunt aşteptate progrese reale ale BiH pe calea aderării la U.E,. iar demersurile de aderare la N.A.T.O. vor fi cel puţin suspendate, dacă nu anulate. În pofida presiunilor Zagrebului, este probabilă menţinerea parteneriatului sârbo-croat în BiH, pentru contracararea dorinţei elitelor boşniace de centralizare a BiH. În pofida nemulţumirilor privind ritmul lent, Muntenegrul îşi va continua parcursul european, având (ca şi în cazul aderării rapide la N.A.T.O.) argumentul necesităţii contracarării influenţei Moscovei. Nu au şanse de soluţionare problemele identitare (muntenegrean versus sârb), dar este puţin probabil ca acestea să escaladeze.
Albania se va confrunta în continuare cu tensiuni între putere şi opoziţie, cu şanse mari ca acestea să se transpună şi în (violenţe de) stradă. Pe acest fond, probabil, progresele în parcursul european vor fi modeste. În Croaţia este puţin probabilă o ofensivă serioasă a puterii pentru combaterea simpatiei unor cercuri pentru mişcarea fascistă croată din cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, nu sunt aşteptate progrese în soluţionarea disputei de graniţă maritimă cu Slovenia, dar nici incidente violente de amploare în zonă. Va continua şi construcţia podului din zona Peljesac.
În ansamblu, va fi în continuare activă Ruta balcanică a migraţiei, cu posibilitatea intensificării în perioada verii, când cresc semnificativ şi fluxurile de turişti, iar structurile de la frontiere sunt mai aglomerate. Statele regiunii vor continua să monitorizeze revenirea în regiune a „luptătorilor terorişti străini” şi a familiilor acestora, fiind puţin probabile acte teroriste. O problemă comună a tuturor statelor regiunii, care va continua şi în anul 2019, este „exodul creierelor” spre Occident, fenomen favorizat de faptul că cetăţenii din regiune (cu excepţia celor din „Kosovo”) nu au nevoie de viză pentru deplasările în U.E. Dezvoltarea economică lentă şi prelungirea procesului de aderare la U.E a statelor şi entităţilor din Balcanii de Vest pot face ca şi alte probleme minore din regiune[5] să devină obstacole în calea reconcilierii şi cooperării regionale.
Notă: Text republicat cu acordul General Br. (r) Dan Niculescu, redactor-şef al revistei „Dincolo de orizonturi”, Anul III, nr.6/noiembrie 2018 [6]
(Asociația diplomaților militari)
Bibliografie web:
www.rts.rs - www.tanjug.rs - www.srbija.gov.rs www.mod.gov.rs - www.ambasadarusije.rs - www.rtrs.rs - www.rtcg.me - www.gov.me - www.mod.gov.me - www.mia.mk - www.hrt.hr - www.slovenskavojska.si - www.tangosix.rs - www.obris.org - www.sarajevotimes.com
Republica Serbia
Situaţia de securitate din R. Serbia (Serbia Centrală şi provincia
Vojvodina) este calmă şi stabilă. Situaţia de securitate în provincia
Kosovo şi Metohija din R. Serbia (KiM) este calmă, dar fragilă, existând
mai mulţi factori care pot conduce la o deteriorare rapidă şi la
conflicte.
În plan politic intern, mai ales în Serbia
Centrală şi Vojvodina, anul 2019 aduce o contestare tot mai puternică,
în stradă, a actualei coaliţii de guvernare, în frunte cu preşedintele
ţării, Aleksandar VuKovic. De asemenea, nu se înregistrează vreun
progres în „dialogul intern” referitor la „dosarul Kosovo " şi, cu atât
mai puţin, consens privind propunerile de soluţionare a „nodului
kosovar” printr-o „separare” sau „demarcare” între sârbi şi albanezi pe
teritoriul KiM.
În planul apărării şi securităţii, Belgradul
continuă să acţioneze în spiritul opţiunii sale de „neutralitate
militară”. Pe acest fond, conducerea de la Belgrad continuă şi
eforturile de înzestrare şi modernizare a armatei şi poliţiei şi
analizează oportunitatea şi costurile reintroducerii serviciului militar
obligatoriu.
În ansamblu, Belgradul „pendulează" între Est si
Vest şi doreşte să fie o „punte" între acestea, îndeosebi în domeniul
economic, cel puţin până la finalizarea procesului său de aderare la
Uniunea Europeană (U.E.).
În planul securităţii, Serbia se confruntă cu provocări, riscuri şi
ameninţări ca orice stat european, la care autorităţile de la Belgrad
le adaugă pe cele care decurg din declararea unilaterală a independenţei
Kosovo (la 17.02.2008), nerecunoaşterea acesteia de către R. Serbia şi
presiunile şi acţiunile unor state partenere Serbiei pentru a accepta
Kosovo ca stat independent.
Între problemele care afectează Serbia în ansamblu, inclusiv în domeniile securităţii şi apărării, se numără:
- tergiversarea procesului de aderare la U.E. şi condiţionarea
acestuia de soluţionarea în prealabil a „dosarului Kosovo”. Autorităţile
de la Belgrad sunt nemulţumite atât de ritmul deschiderii capitolelor
de negociere, cât şi de caracterul „vag”, fără criterii clare, al
„Capitolului 35” (referitor la relaţiile cu „Kosovo”);
- poziţiile diametral opuse ale Belgradului şi Pristinei privind
actualul statut şi propunerile privind viitorul statut al KiM. Această
situaţie creează o stare de continuă confruntare, atât în plan intern,
cât şi în plan extern, context în care Serbia se confruntă şi cu state
partenere care susţin independenţa Kosovo;
- migraţia ilegală. Serbia se află pe „Ruta balcanică”, iar
aceasta, deşi oficial este „închisă”, continuă să fie activă, dar nu în
aceeaşi măsură ca în anii 2015-2016;
- crima organizată. O situaţie agravantă este legată de
dificultatea eradicării legăturilor dintre unele structuri de stat
(inclusiv din domeniul securităţii) şi crima organizată, stabilite în
perioada sancţiunilor internaţionale impuse R. F. Iugoslavia;
- finalizarea într-un ritm mai lent decât cel planificat a unor
proiecte majore de infrastructură rutieră, legate îndeosebi de
coridoarele paneuropene 10 şi 11. Pot fi menţionate întârzierea
lucrărilor pe mai multe sectoare, refacerea lucrărilor în câteva
sectoare, din cauza calităţii slabe;
- durata mare a lucrărilor la infrastructura feroviară, deşi
rezultatele deja se văd şi au fost elaborate noi studii de fezabilitate
şi s-au încheiat contracte pentru noi lucrări. Pe acest fond, una din
probleme este necesitatea întreruperii totale în 2019 a circulaţiei
feroviare între Belgrad şi Novi Sad (transportul pasagerilor fiind
asigurat cu autobuze).
Indubitabil, în anul 2018, „dosarul Kosovo” a ţinut capul de afiş
în Serbia şi a influenţat, practic, întreaga viaţă politică, economică
şi socială din ţară, precum şi relaţiile Belgradului cu principalii săi
parteneri (UE, Moscova, Washington). Între elementele de interes în
acest domeniu în 2018 pot fi menţionate:
- abandonarea, practic, a „dialogului intern”, acesta neoferind
nicio soluţie concretă şi sustenabilă. Singurul rezultat al acestui
dialog este reliefarea diviziunii majore în sânul populaţiei sârbe.
Între „soluţii” s-au vehiculat măsuri extreme, de la invadarea
provinciei KiM, la renunţarea la aceasta. Însuşi preşedintele A. Vucic a
renunţat, parcă prea uşor, la propunerea sa de separare/demarcare între
ce este sârb şi ce este albanez în Kosovo. Acesta nu şi-a detaliat
niciodată propunerea, sub pretextul că aceasta a fost respinsă din start
atât de către opinia publică internă, cât şi de principalii actori
străini. Dialogul, totuşi, a mai reliefat că Biserica Ortodoxă Sârbă se
opune oricărei divizări a Kosovo, ca şi recunoaşterii independenţei
acestei provincii. „Soluţia” pentru biserica sârbă constă în
considerarea KiM drept teritoriu vremelnic ocupat, care va reveni la
Serbia când vor fi create condiţiile geopolitice;
- Moscova a reconfirmat în mai multe rânduri sprijinul său pentru
Belgrad pentru a nu recunoaşte independenţa Kosovo şi pentru a bloca
tentativele Kosovo de aderare la organizaţii internaţionale (Interpol,
U.N.E.S.C.O.). La un moment dat se vehicula o „răcire” a relaţiilor
dintre Belgrad şi Moscova, deoarece Belgradul părea dispus să accepte
tacit independenţa Kosovo, în schimbul separării/demarcării;
- stagnarea oricăror măsuri pentru înfiinţarea Asociaţiei
Municipalităţilor Sârbe din Kosovo (Z.S.O.), în condiţiile în care
Belgradul şi sârbii subliniază că este, practic, singura obligaţie
asumată de Pristina în baza „Acordului de la Bruxelles” (aprilie 2013);
- tensionarea în mai multe rânduri a situaţiei de securitate, în
urma asasinării politicianului sârb Oliver Ivanovic şi a unor incursiuni
ale forţelor speciale ale Poliţiei Kosovo (K.P.) în nordul Kosovo;
- modificarea în decembrie 2018 a legislaţiei Kosovo, prin care
Ministerul pentru Forţele de Securitate ale Kosovo (K.S.F.) se
transformă în Ministerul Apărării, iar mandatul F.S.K. se extinde şi,
practic, se transformă într-o armată. Măsurile au fost adoptate fără
acordul N.A.T.O., dar cu susţinerea unor state importante din Alianţă
(S.U.A., Germania, Marea Britanie). Belgradul a reacţionat dur, cerând
N.A.T.O. nu doar respectarea angajamentelor ca F.S.K să nu acţioneze în
nordul Kosovo fără acordul N.A.T.O. şi al comunităţii sârbe, dar chiar
şi dezarmarea „noii” formaţiuni. Totodată, Belgradul a iniţiat o amplă
campanie pentru ieşirea din FSK a angajaţilor sârbi şi pentru a
împiedica noi înrolări ale etnicilor sârbi în F.S.K.;
- în martie 2018 miniştrii propuşi de „Lista Sârbă” în guvernul
kosovar şi-au suspendat activitatea, iar cei patru primari din
municipalităţile sârbe din nordul Kosovo (Leposavic, Mitrovica Nord,
Zubin Potok şi Zvecan) şi-au dat demisia. În februarie 2019, unul din
miniştrii „Listei Sârbe”, cel al agriculturii, silviculturii şi
dezvoltării rurale (Nenad Rikalo), a fost înlocuit de premierul Ramush
Haradinaj cu un reprezentant al Partidului Liberal Independent (S.L.S.),
dar „Lista Sârbă” şi Belgradul au susţinut că noul ministru nu are
legitimitate, fiind un „sârb privat”, un „sârb de casă” al Pristinei,
menit să confere caracter multietnic executivului kosovar;
- blocaj în desfăşurarea de negocieri, atât la nivel tehnic, cât şi
la nivel înalt, cu consecinţe directe asupra unor domenii deosebit de
importante: sistemul energetic din Kosovo sau combinatul „Trepca”.
Punctul culminant al disputelor l-a reprezentat impunerea de către
Pristina a unei taxe de 10% pentru importurile de mărfuri din Serbia şi
BiH, ca urmare a poziţiei acestor state faţă de independenţa Kosovo
(Serbia făcea lobby pentru revocarea recunoaşterii independenţei, iar
BiH nu vrea să recunoască independenţa Kosovo). La 21.11.2018, în urma
eşecului Kosovo de a adera la Interpol, Pristina a crescut taxele la
100%, ceea ce a avut ca efect o serie de proteste în comunităţile sârbe
din Kosovo şi blocarea pe termen nedefinit a oricărui dialog între
Pristina şi Belgrad. În dispută s-au implicat autorităţile de la
Bruxelles şi Washington, dar premierul Ramush Haradinaj nu a cedat
presiunilor şi, cel puţin până la începutul lunii martie 2019 taxele nu
au fost nici suspendate şi cu atât mai puţin anulate.În acest context, subliniem că taxele au fost utilizate în lupta politică internă din Kosovo, responsabilitatea pentru refuzul anulării acestora revenind premierului, în timp ce preşedintele Hashim Thaqi susţine că taxele trebuie suspendate, pentru a nu periclita parteneriatul strategic cu S.U.A.
Pe scena politică din Serbia Centrală şi Vojvodina în 2018 s-au desfăşurat în paralel două procese oarecum contradictorii. Pe de-o parte, coaliţia de guvernare în ansamblu, dar mai ales principalul partid, Partidul Progresist Sârb (S.N.S.) şi liderul acestuia, A.Vucic, şi-au reconfirmat supremaţia (inclusiv prin câştigarea unor alegeri locale anticipate). De cealaltă parte, însă, eforturile fără succes ale opoziţiei de a se coaliza împotriva regimului şi-au găsit alternativa în apariţia şi consolidarea unei nemulţumiri populare generale. În acest context, partidele din opoziţie s-au repliat rapid şi acţionează pentru fructificarea acestor proteste, pentru obţinerea de alegeri parlamentare anticipate şi chiar a demisiei preşedintelui A.Vucic. Începute la sfârşitul lunii noiembrie 2018 sub sloganul „Stop cămăşilor însângerate”, protestele au continuat să se desfăşoare apoi sub sloganul general „1 din 5 milioane” (aluzie la o declaraţie a lui A.Vucic, că nu îşi va da demisia nici dacă în stradă vor ieşi 5 milioane de protestatari), dar în diverse localităţi există şi sloganuri secundare. O caracteristică a protestelor este exprimarea nu doar a revendicărilor generale, ci şi a unora particularizate pentru fiecare localitate. Oricum, preşedintele A.Vucic reprezintă pentru protestatari întruchiparea tuturor relelor şi abuzurilor coaliţiei conduse de S.N.S.
Protestatarii critică şi Occidentul pentru că tolerează abuzurile „regimului Vucic” (abuzuri, corupţie, nepotism, încălcarea drepturilor omului, suprimarea libertăţii de expresie personală şi a mass-mediei etc.) doar pentru a-l avea pe acesta ca partener în soluţionarea „dosarului Kosovo”. Normalizarea relaţiilor cu Kosovo reprezintă pentru Serbia conţinutul unui capitol distinct de negociere pentru aderarea la U.E., care rămâne principalul obiectiv de politică externă al ţării. Acestuia i se adaugă prezervarea şi promovarea principiului neutralităţii militare faţă de blocurile militare existente. În practică, această neutralitate militară se traduce prin promovarea colaborării atât cu principalele două blocuri militare din lume, N.A.T.O. şi Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (O.T.S.C.), cu state membre ale celor două blocuri cât şi cu alte state, care au implementate standarde superioare în domeniile apărării şi securităţii.
Colaborarea cu N.A.T.O. se desfăşoară în cadrul dat de Pf.P. şi prin Comisia Comună de Implementare (a Acordului Tehnico-Militar de la Kumanovo, din iunie 1999), JIC. Cea mai importantă colaborare militară a Serbiei cu un stat membru al N.A.T.O este cu S.U.A. şi îmbracă forme diverse, una prioritară fiind Parteneriatul de Stat cu Garda Naţională din Ohio. Pe lângă aceasta, Serbia este parte a numeroaselor programe ale S.U.A. de colaborare cu alte state, prin intermediul Oficiului pentru colaborarea în domeniul apărării, de pe lângă ambasada americană de la Belgrad. De asemenea, din 2013 Serbia are statut de observator pe lângă O.T.S.C., iar colaborarea constă în participarea la congrese şi conferinţe internaţionale organizate de organizaţie (inclusiv pe teritoriul Serbiei), ca şi prin asistarea la exerciţiile diferitelor structuri ale acesteia.
Principala colaborare militară a Serbiei cu un stat membru al O.T.S.C. este cu F. Rusă. Această colaborare este deosebit de variată, de la cea militară propriu-zisă (executarea de exerciţii), la cea tehnico-militară sau ajutor tehnic. În ultimii ani ambele forme de colaborarea militară iau şi formă trilaterală, prin participarea R. Belarus. Cele tei state execută anual în comun un exerciţiu de forţe speciale sub numele de cod „răţia Slavă” (cel din 2019 urmând să se desfăşoare pe teritoriul Serbiei).
La intervenţia directă a preşedintelui Vladimir Putin şi a ministrului apărării, Serghei Şoigu, în decembrie 2016 Moscova a donat Belgradului şase avioane MiG-29, care au ajuns în Serbia în octombrie 2017. Cinci dintre avioane au fost reparate şi operaţionalizate la Uzina de Aviaţie „Moma Stanojlovic” din Batajnica (Belgrad), în comun de către experţi sârbi şi ruşi, cel de-al şaselea fiind reparat şi operaţionalizat în F. Rusă. Odată cu cele şase avioane au fost reparate şi operaţionalizate alte patru avioane MiG-29, moştenite de Armata Serbiei de la fosta armată iugoslavă. Donaţia rusă (din decembrie 2016) de 30 de tancuri T-72 şi 30 de vehicule blindate de cercetare B.R.D.M.-2 se aşteaptă să ajungă în Serbia în cursul anului 2019. Serbia a primit cele şase avioane gratuit, plătind doar lucrările de reparaţii şi de prelungire a resurselor. Părţile negociază distinct pe marginea modernizării acestor aparate (modernizarea sau chiar înlocuirea radarului, înnoirea sistemului de navigaţie, echiparea cu rachete performante aer-aer şi aer-sol etc.). La un moment dat în acest „pachet” era inclusă şi achiziţia de către Serbia de sisteme de rachete de apărare antiaeriană („B.U.K.” modernizat sau „Panţir”).
În februarie 2019, „modelul rusesc al donaţiei” a fost preluat de Belarus, care a donat Serbiei patru avioane MiG-29, acestea urmând să fie reparate şi aduse la acelaşi nivel cu celelalte 10 avioane MiG-29 din înzestrarea armatei sârbe, lucrările urmând să fie executate în Uzina 558 de Reparaţii de Aviaţie din Baranovici (Belarus). Lucrările sunt planificate să dureze între 6 şi 12 luni.
Potrivit datelor disponibile, Serbia a plătit F. Ruse pentru achiziţia a patru elicoptere de asalt Mi-35 şi trei elicoptere de transport Mi-17. Belgradul şi Moscova (prin compania „Elicopterele Rusiei”) nu au abandonat nici ideea transformării unei părţi a Uzinei „Moma Stanojlovic” într-un „centru regional” pentru reparaţii la elicopterele Mi-8/Mi-17, militare şi civile, dar iniţiativa este dificil de concretizat.
Parcă „în oglindă”, fidelă politicii de neutralitate militară, Serbia a achiziţionat (decembrie 2017) şi nouă elicoptere H-145M „Airbus”, cinci pentru armată şi patru pentru poliţia sârbă. Elicopterele trebuie livrate până la sfârşitul anului 2019. Câteva dintre elicopterele armatei vor fi configurate pentru asalt (H-Force). Noutatea în domeniu este că Belgradul (prin compania naţională de stat de comerţ şi producţie de armament, muniţii şi tehnologie duală, Jugoimport-S.D.P.R.-J.P.) a obţinut particularizarea elicopterelor sale, prin montarea pe acestea de armament produs de industria sârbă de apărare (mitraliere, proiectile reactive nedirijate).
Este posibil ca „Airbus” să fie partenerul Belgradului pentru modernizarea cel puţin a unuia dintre cele două tipuri de avioane sârbe aflate în proces de modernizare: „Orao” („IAR-93” şi „Super Galeb” G-4). Numărul de aparate din fiecare tip care vor fi modernizate va depinde de complexitatea modernizărilor. Se acordă prioritate modernizării avioanelor „Orao”.
În plan economic, Serbia atrage investiţii semnificative din partea Chinei, dar continuă şi colaborarea cu F. Rusă şi eforturile de a încheia un acord cu Uniunea Economică Eurasiatică (fără intenţia de a adera la aceasta). În 2019 vor continua eforturile Belgradului de a construi pe teritoriul său o deviaţie a gazoductului „TurkStream”, de la graniţa cu Bulgaria, la graniţa cu Ungaria. Primele reacţii ale Uniunii Energetice la acest dosar depus de Serbia în acest sens sunt promiţătoare (construcţia gazoductului este oportună, dar trebuie îndeplinite câteva condiţii pentru a asigura o piaţă concurenţială). Deocamdată Serbia şi Bulgaria nu au primit acordul clar al UE pentru acest proiect.
Bosnia şi Herţegovina
Desfăşurarea fără probleme a alegerilor generale din Bosnia şi Herţegovina (BiH), la 7 octombrie 2018, a dat speranţe cetăţenilor şi comunităţii internaţionale că relaţiile dintre cele trei popoare constitutive (boşniac, sârb şi croat) şi cele două entităţi (Republica Srpska/R. Srpska şi Federaţia Bosnia şi Herţegovina (F. BiH) se pot îmbunătăţi, iar ţara să facă progrese pe calea integrării în U.E. şi N.A.T.O. Evoluţiile de după alegeri au reliefat nu doar persistenţa aceloraşi probleme între popoarele constitutive, entităţi şi nivelul central al statului, dar şi exacerbarea unora (între cele mai periculoase numărându-se iniţiativele de schimbare a numelui R. Srpska). Pe acest fond, nu s-au constituit deplin autorităţile din F. BiH şi nici Consiliul de Miniştri al BiH, ceea ce grevează nu numai realizarea de progrese pe calea integrării europene şi euroatlantice, dar şi însăşi funcţionarea BiH.
Situaţia de securitate la nivelul BiH şi al entităţilor este stabilă. Principalul risc la adresa securităţii (manifestat mai ales în F. BiH, la graniţa cu Croaţia) este dat de menţinerea şi chiar intensificarea fluxurilor de migranţi ilegali către statele europene occidentale. Problema migranţilor tensionează nu doar situaţia din localităţile unde sunt concentraţi aceştia (îndeosebi în zona Bihac), dar şi între entităţi şi între entităţi şi stat: între R. Srpska şi F. BiH, dar şi între F. BiH şi BiH şi R. Srpska şi BiH. Problemele sunt cauzate de faptul că migranţii nu pot trece în Croaţia şi fie rămân în zona de graniţă, fie se deplasează de-a lungul acesteia în încercarea de a găsi un loc propice de trecere. Din acest motiv ocazional se înregistrează tensiuni şi între Sarajevo şi Zagreb (poliţia croată returnând pe teritoriul bosniac migranţii găsiţi pe teritoriul croat, în zona de frontieră comună).
Alte riscuri şi provocări la adresa securităţii interne sunt rezultatele modeste în combaterea radicalismului islamic şi posibilitatea revenirii în BiH a „luptătorilor terorişti străini” de pe fronturile din Siria şi Irak, odată cu decimarea de către Forţele Democratice Siriene şi coaliţia internaţională a organizaţiei teroriste „Statul Islamic”. În acest context, O.N.G.-uri şi analişti apropiaţi de părţile sârbă şi croată îi acuză pe liderii politici şi religioşi boșniaci de ineficientă în combaterea radicalismului islamic si chiar de subminarea justiţiei în sancţionarea unor terorişti veniţi, cu precădere, din Siria şi Irak. Între argumentele acestor O.N.G.-uri se numără sancţiunile reduse la adresa foştilor „luptători terorişti străini” şi lipsa măsurilor de monitorizare după ce aceştia revin pe teritoriul BiH.
În planul securităţii externe, este şi va rămâne suspendat procesul de aderare a BiH la N.A.T.O., în pofida deciziei din 5 decembrie 2018 a Alianţei Nord-Atlantice de „activare” a Planului de acţiune pentru aderare (M.A.P.). R. Srpska şi reprezentantul R. Srpska în Preşedinţia BiH (Milorad Dodik) se opun întocmirii şi înaintării către N.A.T.O. a Primului program naţional anual (din M.A.P.).
Situaţia politică este, de asemenea, complexă şi tensionată.
Până la începutul lunii martie 2019, doar la nivelul R. Srpska s-au constituit toate organele legislative şi executive, după alegerile din octombrie 2018. La aceeaşi dată, în F. BiH mai rămânea de completat Camera Popoarelor a Parlamentului F. BiH, iar la nivelul BiH era aşteptată constituirea Consiliului de Miniştri al BiH[2]. La nivelul BiH s-a constituit rapid doar Preşedinţia BiH, formată din M. Dodik, Zeljko Komsic şi Sefik Dzaferovic. Elita bosniacă a condiţionat sprijinul său pentru formarea Consiliului de Miniştri al BiH de aprobarea de către R.Srpska a Primului program naţional anual pentru aderarea la N.A.T.O. Celelalte elemente principale ale noului executiv bosniac sunt clare: preşedintele Consiliului trebuie să fie etnic sârb, iar partea sârbă l-a propus în acest sens pe Zoran Tegeltija, din partea Alianţei Social Democraţilor Independenţi (S.N.S.D.).
Pe acest fond, analiştii au speculat că partea bosniacă încearcă să „forţeze” transmiterea către N.A.T.O. a Primului program naţional anual de către Consiliul de Miniştri în mandat tehnic, dar acest lucru nu s-a întâmplat, cel mai probabil din cauza opoziţiei ferme a actualei conduceri a R. Srpska şi a reprezentantului acesteia în Preşedinţia BiH. În acest context, tensiunile au escaladat şi ca urmare a celebrării Zilei R. Srpska (la 9 ianuarie), părţile sârbă şi boşniacă având opinii contradictorii în această problemă. Partea boşniacă este de părere că sentinţa Curţii Constituţionale a BiH a invalidat în întregime Ziua R. Srpska, în timp ce partea sârbă consideră că prin eliminarea legăturii dintre sărbătoarea laică a Zilei R. Srpska şi cea religioasă[3], precum şi prin eliminarea caracterului obligatoriu al sărbătorii, autorităţile R. Srpska au respectat sentinţa instanţei de la Sarajevo.
În această atmosferă tensionată, principalul lider boşniac, Bakir Izetbegovic, a anunţat o iniţiativă de schimbare a numelui R. Srpska, pe motiv că îi discriminează pe cetăţenii de altă etnie decât cea sârbă. Reacţia de la Banjaluka a fost incredibil de unitară, iniţiativa fiind condamnată şi de către putere şi de către opoziţie (actuala opoziţie de la Banjaluka este la putere, în „mandat tehnic”, la Sarajevo, la nivelul BiH). Reacţia va fi şi mai dură după formarea noului Consiliu de Miniştri al BiH, unde partea sârbă va fi reprezentată de către S.N.S.D.
S-au transferat în anul 2019 şi discuţiile privind oportunitatea revizuirii Acordului de Pace de la Dayton (D.P.A.), eventual, prin organizarea unei noi conferinţe internaţionale. Asupra acestui aspect insistă cel mai mult partea bosniacă, deoarece aceasta vizează consolidarea autorităţilor centrale şi reducerea competenţelor entităţilor. Partea croată doreşte amendarea D.P.A. doar în sensul creării unor mecanisme de prezervare a drepturilor poporului croat din BiH, fie prin amendarea legislaţiei electorale, fie prin crearea unei „entităţi croate” în BiH. Partea sârbă nu numai că se opune modificării actualelor prevederi ale D.P.A., dar militează pentru revenirea la prevederile originale ale D.P.A. şi la redarea către entităţi a unor competenţe delegate de către acestea statului (BiH) în urma presiunilor comunităţii internaţionale - Oficiului Înaltului Reprezentant (O.H.R.). În acest context, ocazional se ridică problema sistemului comun de apărare, de la nivelul BiH, şi se cere revenirea acestei funcţii la entităţi. Nu în ultimul rând, Banjaluka înăbuşă în faşă orice iniţiativă care ar putea conduce la crearea unui minister al afacerilor interne la nivelul BiH. În apărarea competenţelor sale, R. Srpska mizează cel mai mult pe sprijinul Belgradului şi pe cel al Moscovei.
„Atacurile” părţii boşniace la adresa identităţii şi a competenţelor R. Srpska au condus la coalizarea forţelor sârbe din R. Srpska şi, practic, la destrămarea blocului opoziţiei din această entitate, ceea ce consolidează puterea S.N.S.D. şi a lui M. Dodik. În acest fel, se poate aprecia că imixtiunile externe în alegerile generale din octombrie 2018 (mai ales din partea Marii Britanii) au avut un efect de bumerang şi au slăbit opoziţia din R. Srpska, întărind „regimul lui M. Dodik”. S-au menţinut şi se fac eforturi pentru dezvoltarea relaţiilor paralele şi speciale între R. Serbia şi R. Srpska, o şedinţă comună de guvern desfăşurându-se la Belgrad la sfârşitul lunii februarie 2019.
În plan extern, blocul sârbesc din BiH acţionează pentru afirmarea competenţelor R. Srpska, iar puterea din această entitate doreşte o cooperare tot mai strânsă cu F. Rusă, practic, în toate domeniile: economie, cultură, turism, securitate etc. Un accent deosebit se pune pe securitatea energetică, R. Srpska dorind ca pe teritoriul său să treacă o ramură a gazoductului „TurkStream”.
În plan intern în „blocul croat”, principalul partid al acestei etnii, Uniunea Democrată Croată din BiH (HDZ BiH) şi-a reconfirmat această poziţie. De asemenea, HDZ BiH continuă parteneriatul cu S.N.S.D., îndeosebi la nivelul BiH, constituind un fel de „front comun” împotriva tendinţelor de centralizare promovate de principalele partide boşniace, în frunte cu Partidul Acţiunii Democrate (S.D.A.), condus de Bakir Izetbegovic. Aderarea ţării la N.A.T.O. este, practic, singura problemă deschisă recunoscută între S.N.S.D. şi H.D.Z. BiH, deşi partidele „social-democrate” din BiH atrag atenţia asupra statutului nemulţumitor al croaţilor din R. Srpska şi la ritmul lent al revenirii în R. Srpska a persoanelor refugiate de etnie croată.
Tot în blocul croat, H.D.Z. BiH continuă războiul cu „reprezentantul croat” în Preşedinţia BiH, Zeljko Komsic, pe care îl acuză că nu reprezintă interesele comunităţii croate din BiH şi că a fost ales cu voturile alegătorilor boşniaci din F. BiH. Mai mult, la începutul mandatului lui Komsic mai multe formaţiuni politice şi civice şi administraţii locale din zonele cu populaţie majoritară croată anunţau boicotarea acestuia. În plan extern, blocul croat este criticat de către autorităţile de la Zagreb pentru apropierea şi susţinerea acestuia pentru S.N.S.D. şi M. Dodik. Mai mult, se fac auzite tot mai mult acuzaţii privind intrarea croaţilor din BiH sub influenţa Moscovei.
Blocul bosniac din BiH, susţinut în anumite probleme de blocul social - democrat, acţionează pentru limitarea competenţelor entităţilor şi transformarea BiH într-un stat funcţional. În plan externe, principalele obiective ale acestui bloc sunt aderarea BiH la N.A.T.O. şi la U.E., simultan cu reducerea influenţei F. Ruse în BiH.
Republica Macedonia de Nord
„Acordul de la Prespa”, încheiat de Skopje şi Atena la 17.06.2018, este considerat „istoric”, pentru că a rezolvat o dispută de peste 20 de ani, între două state vecine. Ratificarea şi implementarea acestui acord are ca efect detensionarea relaţiilor dintre Republica Elenă şi Republica Macedonia de Nord şi anulează vetoul Greciei faţă de procesele de integrare a statului macedonean la N.A.T.O. şi U.E. „Acordul de la Prespa” are duşmani atât în R. Macedonia de Nord, cât şi în Grecia, în ambele state fiind organizate proteste, inclusiv în anul 2019. Opoziţia de la Skopje consideră că „Acordul de la Prespa” a fost încheiat sub presiunea unor factori internaţionali (S.U.A. şi o parte din statele membre ale U.E. şi N.A.T.O.) şi că acesta afectează grav interesele naţionale macedonene. De asemenea, opoziţia acuză că întregul proces care a urmat - ratificarea în parlamentul macedonean, referendumul din luna septembrie 2018 şi apoi amendarea Constituţiei - a fost rezultatul unor acţiuni de presiune şi şantaj extern. Opiniile opoziţiei macedonene sunt susţinute de Moscova.
În acest context, puterea de la Skopje a luat în considerare elementele favorabile propriei politici (participanţii la referendum au votat în proporţie covârşitoare în favoarea „Acordului de la Prespa”, în timp ce referendumul în sine a fost invalidat, ca urmare a prezenţei reduse la vot) şi a continuat procesul, amendând Constituţia (ianuarie 2019) şi implementând astfel principalele elemente ale „Acordului de la Prespa”, în luna februarie 2019. Trebuie subliniat că în tot acest timp puterea de la Skopje a fost puternic încurajată de partenerii occidentali, în frunte cu S.U.A. şi cele mai puternice state din UE.
La scurt timp după „Acordul de la Prespa”, N.A.T.O. a deblocat procesul de integrare a acestei ţări, iar la 6 februarie 2019 a fost semnat Protocolul de aderare la Alianţă. Între timp, mai multe state au ratificat deja Protocolul, în frunte cu Grecia. Deblocarea efectivă a procesului de aderare la U.E. s-ar putea produce în iunie 2019, când Consiliul European ar putea stabili data începerii negocierilor de aderare. Buna credinţă a statului macedonean în implementarea „Acordului de la Prespa” a fost demonstrată prin schimbarea rapidă a indicatoarelor rutiere de la frontieră (încă din luna februarie 2019) şi prin demararea schimbării numelor unor instituţii (în martie 2019).
Un efect secundar al „Acordului de la Prespa” şi al negocierilor pentru implementarea prevederilor acestuia a fost armonizarea poziţiilor între partidele „slavo-macedonene” şi cele albaneze din coaliţia de guvernământ, cu efect direct asupra consolidării securităţii interne, chiar dacă nu au fost soluţionate definitiv efectele proceselor pentru actul terorist de la Kumanovo (mai 2015) sau asasinatul de la Smilkovo ezero - aprilie 2012. O confirmare suplimentară a parteneriatuluidintre partidele „slavomacedonene” şi cele albaneze din coaliţia de guvernare de la Skopje (în afară de votul coordonat pentru ratificarea „Acordului de la Prespa” şi amendarea Constituţiei) o reprezintă desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidenţiale din R. Macedonia de Nord (aprilie 2019) de către S.D.S.M. şi principalul partid al etnicilor albanezi (Uniunea Democrată pentru Integrare (D.U.I.), în persoana candidatului independent Stevo Pendarovki.
Tot în plan intern, principalul partid de guvernământ, Uniunea Social - Democrată din Macedonia (S.D.S.M.), şi premierul Zoran Zaev şi-au consolidat poziţiile şi au eliminat din unele organe de stat, mai ales din poliţie şi securitate, persoane considerate compromise şi care au susţinut fostul regim, comiţând abuzuri şi delicte pentru prezervarea la putere a vechii guvernări V.M.R.O.-D.P.M.N.E. condusă de Nikola Gruevski. Beneficiind de o slabă coordonare între justiţie şi poliţie, fostul premier N. Gruevski a părăsit R. Macedonia în noiembrie 2018 şi a ajuns în Ungaria, unde a cerut azil politic. Urmărit şi condamnat penal pentru abuz şi corupţie, N. Gruevski a plecat din ţară cu doar câteva zile înainte de emiterea mandatului de arestare.
În pofida solicitărilor autorităţilor de la Skopje, N. Gruevski nu a fost extrădat, iar autorităţile ungare l-au plasat într-o formă de protecţie, până la definitivarea analizei solicitării de azil politic. Din datele disponibile în mass-media regională rezultă că acesta s-ar fi deplasat de la Tirana la Budapesta (trecând prin Muntenegru şi prin Serbia) în autovehicule ale corpului diplomatic maghiar. Paradoxal, dacă partea elenă a acceptat numele „macedonean” într-o serie de construcţii legate de ţară, cetăţenie sau limbă, termenul are în continuare potenţialul de a antagoniza relaţiile dintre R. Macedonia de Nord şi Bulgaria. Deşi conducerea de la Sofia a fost prima care a recunoscut Macedonia ca stat independent, autorităţile bulgare consideră că nu există limba macedoneană, iar o serie de evenimente ale istoriei comune trebuie să fie analizate şi „armonizate”.
Într-un fel, ca şi în cazul bisericii din Muntenegru, Biserica Ortodoxă Macedoneană - Arhiepiscopia de Ohrid, s-a separat în mod necanonic de Biserica Ortodoxă Sârbă şi speră că după soluţionarea disputei cu Grecia, într-un viitor nu prea îndepărtat, să obţină tomosul de biserică autocefală de la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, la fel ca şi biserica din Ucraina.
Muntenegru
Situaţia de securitate din Muntenegru este calmă şi stabilă, dar situaţia politică, dimpotrivă, este efervescentă şi sugerează că anul 2019 va fi unul „fierbinte”. În plan extern, în anul 2018, Muntenegrul a aderat la N.A.T.O. şi a deschis noi capitole de negocieri pentru aderarea la U.E. În anul 2018, statul muntenegrean nu s-a confruntat cu probleme de securitate, iar imixtiunile ruse din anii precedenţi (care au culminat în toamna anului 2016) par să se fi diminuat, ca şi retorica Moscovei. Experţii pun acest lucru pe seama finalizării procesului de aderare la N.A.T.O., în iunie 2018. După acel moment, Podgorica a continuat eforturile de integrare deplină în structurile Alianţei şi şi-a armonizat în mod adecvat sistemul de apărare şi securitate, prin amendarea legislaţiei şi demararea procesului de implementare a unei noi organizări a ministerului apărării şi a armatei muntenegrene. În anul 2019 a debutat procedura de introducere a serviciului militar voluntar.
După succesul achiziţiei din S.U.A. a trei elicoptere în anul 2018, în 2019 Podgorica va pune accent pe înzestrarea şi modernizarea armatei (achiziţii de vehicule blindate, demersuri pentru a cumpăra sau a obţine ca donaţie un radar militar), ca şi pe lucrări de infrastructură (construcţia unei cazărmi la Andrijevica, modernizarea cazărmii din cartierul „Masline” din Podgorica, amenajarea unor facilităţi pentru zona militară a portului din Bar, analiza oportunităţii redislocării forţelor aeriene de la Golubovci la Niksic).
În plan politic, principala problemă a fost şi va rămâne disputa identitară, dintre „muntenegrean” şi „sârb”, aceasta fiind accentuată de centenarul evenimentelor care au avut ca efect răsturnarea dinastiei conducătoare în Muntenegru şi intrarea acestui fost regat independent în Statul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, devenit ulterior „Iugoslavia”. În timp ce R. Serbia şi sârbii (inclusiv cei din Muntenegru) consideră acest eveniment drept o realizare uriaşă, un deziderat realizat întru binele tuturor popoarelor din noul stat, actuala conducere muntenegreană consideră evenimentul drept un act de trădare naţională, o anexare realizată cu forţa armată a Regatului Sârb. În continuarea acestei dispute interne, s-au menţinut acuzaţiile partidelor şi organizaţiilor sârbe din Muntenegru privind discriminarea lor şi a membrilor comunităţii pe care o reprezintă (privind folosirea limbii, angajarea în instituţii publice, dreptul la informare etc.). Lideri ai DPS susţin oportunitatea confiscării proprietăţilor Bisericii Ortodoxe Sârbe de pe teritoriul muntenegrean construite înainte de anul 1918 şi retrocedarea lor către Biserica Ortodoxă Muntenegreană, nerecunoscută canonic. Aceasta, la rândul său, speră ca evoluţiile politice şi religioase să aibă ca efect şi în cazul ei o soluţie similară celei din Ucraina: Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului să-i acorde tomos de biserică autocefală.
Spre sfârşitul anului 2018, autorităţile de la Podgorica au interzis accesul în Muntenegru pentru o serie de istorici şi oameni de cultură sârbi care promovau evenimentele din anul 1918[4] şi salutau formarea Iugoslaviei. Aceste demersuri au ca efect tensionarea relaţiilor dintre Belgrad şi Podgorica. Comunitatea sârbă susţine că în acelaşi sens se înscrie şi hotărârea Muntenegrului din 2018 de participare la misiunea militară condusă de N.A.T.O. în „Kosovo”, K.F.O.R., deşi prezenţa muntenegreană în K.F.O.R. este momentan simbolică (un singur militar la Pristina). Podgorica neagă aceste acuzaţii şi susţine că este vorba despre responsabilitate şi asumarea rolului în cadrul securităţii colective a N.A.T.O.
Un al doilea element foarte important în plan politic s-a referit la succesul parţial al coalizării opoziţiei (dezbinată până atunci atât de interese de partid, cât şi pe criteriul identităţii - muntenegrean/sârb), având ca principal obiectiv răsturnarea „regimului” condus de Milo Dukanovic. Apelurile la unificarea opoziţiei au avut ca efect si crearea unei mişcări populare de contestare a guvernanţilor, care a culminat cu organizarea de proteste în mai multe localităţi din ţară, dar cu precădere la Podgorica. Noua mişcare s-a intitulat „97.000 - Opune-te” (semnificând că există 97.000 de motive pentru a protesta împotriva regimului întruchipat de Dukanovic). La protestele din luna martie 2019 de la Podgorica s-a cerut demisia guvernanţilor şi a conducerii radioteleviziunii publice, ca şi boicotarea oricăror alegeri până la obţinerea acestor demisii şi crearea de condiţii pentru alegeri corecte. Nu există, însă, consens la nivelul opoziţiei pentru boicotarea activităţii Parlamentului Muntenegrului, deoarece U.E. nu agreează această formă de luptă politică.
Protestele şi nemulţumirea populară au fost catalizate de dezvăluirile din mass-media locală privind implicarea în acte de corupţie a actualilor guvernanţi. Dezvăluirile au fost posibile după distanţarea de M. Dukanovic a unui colaborator apropiat al acestuia, omul de afaceri Dusko Knezevic (proprietar, între altele, al grupului „Atlas”), cunoscut şi ca finanţator al Partidului Democrat al Socialiştilor (D.P.S.), condus de M. Dukanovic. Pe acest fond, au reapărut în mass-media „dosare” mai vechi şi acuzaţii la adresa unor responsabili ai D.P.S. în diverse funcţii publice, iar omul de afaceri D. Knezevic, refugiat între timp la Londra, susţine că are dovezi inclusiv la adresa preşedintelui Muntenegrului şi al D.P.S., M. Knezevic, „pe care le păstrează pentru final”.
Au reapărut şi zvonurile privind divizarea iminentă a D.P.S., „cunoscut fiind” că există cel puţin două „aripi”, una a preşedintelui M. Knezevic, iar cealaltă a premierului Dusko Markovic. Probabil, pentru a testa atmosfera, fostul ministru de externe, ministru de finanţe şi premier, Igor Luksic, este vehiculat în mass-media ca o posibilă alternativă la actuala conducere a D.P.S.. Este de aşteptat ca protestele să continue şi să conducă la alegeri anticipate. O noutate în plan politic a reprezentat-o finalizarea în anul 2018 a procesului de transformare a localităţii Tuzi în municipalitate independentă (până atunci aceasta fiind o municipalitate a oraşului Podgorica) şi organizarea de alegeri în martie 2019. Cele mai multe mandate de consilier au fost obţinute de partidele albaneze. Dezideratul comunităţii albaneze din Tuzi, de a avea o municipalitate independentă, a fost sărbătorit inclusiv prin scandarea numelui Armatei de Eliberare a Kosovo (U.Q.K.) şi prin arborarea unui drapel al R. Albania pe sediul unui liceu din Tuzi. De asemenea, mai mulţi oameni care au ieşit să sărbătorească în stradă aveau drapele ale R. Albania.
Albania, Croaţia şi Slovenia
Situaţia de securitate din Albania, Croaţia şi Slovenia, state membre ale N.A.T.O (ultimele două fiind şi membre ale U.E.) este calmă şi stabilă. În plan politic, doar Albania se confruntă cu tensiuni care depăşesc cadrul normal al unui stat european. Aici puterea şi opoziţia se acuză reciproc de abuzuri, corupţie şi implicare în crima organizată, iar populaţia este nemulţumită şi uşor de manipulat, protestele de amploare fiind frecvente. Procesele politice din Croaţia şi Slovenia sunt cele normale pentru nişte state europene. În planul securităţii şi apărării, ambele state participă atât la dezvoltarea politicilor N.A.T.O. de securitate colectivă şi parteneriat, cât şi la politica pentru Cooperarea permanentă structurată a U.E. (P.E.S.C.O.), de configurare şi consolidare a unei identităţi europene distincte în planul apărării şi securităţii. Ambele state susţin crearea şi operaţionalizarea mai multor programe (de exemplu, privind apărarea N.B.C.).
În domeniul apărării, Slovenia s-a confruntat în ultimii ani cu reduceri continue şi semnificative ale resurselor financiare alocate apărării, ceea ce a avut ca efect scăderea volumului şi a calităţii procesului de pregătire şi instruire pentru luptă a Armatei Slovene (inclusiv eşecuri în evaluarea unor unităţi destinate participării la operaţii conduse de NATO). Reducerile financiare au avut ca efect retragerea din uz şi conservarea majorităţii tancurilor slovene. În Croaţia, cel mai important eveniment al anului 2018 din domeniul apărării a fost eşecul licitaţiei pentru achiziţionarea unei escadrile de avioane de vânătoare, pentru forţele aeriene croate. Licitaţia a fost câştigată (în anul 2017) de către Israel, cu 12 avioane F-16 (Block 30, variantele C/D, Barak/Brakeet), dar începutul anului 2019 a adus un deznodământ nefericit pentru Zagreb: Israelul nu a obţinut acordul S.U.A. pentru livrarea aparatelor cu modificările (îmbunătăţirile) efectuate de industria de apărare israeliană, partea americană cerând ca înainte de a fi transferate către Zagreb, avioanele să fie aduse la forma iniţială în care au fost vândute Israelului de către S.U.A.
Principalele probleme în plan social din Croaţia se referă la atitudinea privind fenomenul mişcării fasciste croate din cel de-Al Doilea Război Mondial, mişcarea „ustaşilor”, şi la neîncrederea şi problemele dintre majoritatea croată şi minoritatea sârbă. Negarea amplorii atrocităţilor comise de „ustaşi” a fost criticată atât de către o parte a societăţii civile din Croaţia (în frunte cu organizaţiile antifasciste), cât şi de oficiali americani şi israelieni. Această negare a fost condamnată cel mai puternic de către sârbi şi organizaţiile evreieşti. De asemenea, Belgradul şi comunitatea sârbă din Croaţia acuză Zagrebul că nu acţionează sincer pentru crearea condiţiilor pentru revenirea la vetrele lor din Croaţia a persoanelor de etnie sârbă, refugiate sau strămutate. Mai mult, Zagrebului i se impută instituirea de noi obstacole în calea revenirii (demararea nejustificată a unor investigaţii penale pentru crime de război, dificultăţi în realizarea drepturilor de răscumpărare a locuinţelor aflate în proprietatea statului, discriminare la angajarea în administraţia de stat sau locală, lipsa investiţiilor în zonele cu populaţie sârbă, tolerarea atacurilor cu motivaţie interetnică etc.).
În acest context, o situaţie specifică este întâlnită în oraşul Vukovar, unde fosta Armată Populară Iugoslavă (J.N.A.). şi miliţiile sârbe sunt acuzate de distrugerea oraşului şi comiterea multor atrocităţi şi crime de război. Problemele legate de comunitatea sârbă din Croaţia influenţează şi relaţiile dintre Croaţia şi Serbia, deşi în ultimii ani s-au înregistrat progrese (îmbunătăţirea situaţiei minorităţii croate din Serbia, returnarea în Croaţia a unor obiecte de patrimoniu aparţinând structurilor din Croaţia ale Bisericii Ortodoxe Sârbe etc.).
Anul 2019 a adus, surprinzător, recunoaşterea de către preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, a erorii că a crezut că salutul croat fascist din Al Doilea Război Mondial: „Za dom spremni” („Pregătiţi pentru patrie”) ar fi un vechi salut croat de care au abuzat fasciştii croaţi. Totodată, Croaţia nu şi-a soluţionat disputele teritoriale cu niciunul din noii vecini. Cu Serbia este disputată graniţa pe Dunăre (inclusiv două insuliţe, Vukovarska ada şi Sarengradska ada); cu BiH, zona de frontieră de lângă portul bosniac Neum (cu influenţă asupra construcţiei podului rutier de la Peljesac, menit să asigure continuitatea teritoriului croat pe axa Nord-Sud); iar cu Muntenegru, zona de frontieră în peninsula Prevlaka. Evoluţia cea mai negativă în domeniu este în relaţia cu Slovenia, deoarece Zagrebul s-a retras din procedura de arbitraj internaţional privind zonele de frontieră în dispută, deoarece consideră că partea slovenă a viciat procesul (arbitrul sloven consultându-se cu reprezentantul statului sloven în procesul de arbitraj). Din cauza numeroaselor probleme în relaţiile bilaterale, se amână sine die (în aşteptarea unor condiţii favorabile) vizita preşedintei Croaţiei în Serbia.
Aprecieri şi concluzii
Spaţiul Balcanilor de Vest este caracterizat de o serie de dispute pe diverse teme (teritoriu, drepturi ale minorităţilor, gestionarea unor probleme comune, cum ar fi migraţia etc.), interese dar şi de implicarea unor actori geopolitici (S.U.A., U.E., F. Rusă, China) sau puteri regionale (Germania, Turcia). Pe acest fond, implicarea unor actori este văzută drept „malignă” de către ceilalţi actori. Un rol pozitiv în stabilizarea situaţiei şi descurajarea demersurilor unilaterale violente îl au prezenţa (militară şi civilă) internaţională şi opţiunea tuturor statelor regiunii de aderare la UE şi de cooperarea într-un sistem colectiv de securitate (regional sau internaţional).
Pentru pace şi stabilitate în Balcanii de Vest este nevoie de o reconciliere reală între popoare. Fostul Tribunal Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie (I.C.T.Y.), de la Haga, nu şi-a îndeplinit această menire, unii analişti afirmând că efectele activităţii acestuia au fost contrare acestui deziderat. Reconcilierea trebuie să plece de la elitele din fiecare ţară sau entitate şi să fie susţinută de o amplă campanie mediatică. În prezent, în fiecare ţară sau entitate se prezintă propriul adevăr privind evenimentele violente din perioada destrămării fostei Iugoslavii, ceea ce alimentează intoleranţa interetnică şi chiar ura. Reconcilierea nu se poate realiza cu şcoli pe criterii etnice şi programe şcolare nearmonizate în domeniul istoriei recente. Pe un astfel de sol, se creează condiţii pentru prezervarea şi chiar pentru crearea de probleme şi dispute noi, practic, în toate domeniile. Principalele probleme ale regiunii rămân statul bosniac (nefuncţional, cu tendinţe centrifuge ale principalelor popoare constitutive, boşniac, sârb şi croat) şi statutul disputat al „Kosovo”.
În anul 2019 este de aşteptat ca principalele probleme ale R. Serbia să rămână statutul Kosovo şi provocările în parcursul european (inclusiv influenţa relaţiilor sale bune cu F. Rusă asupra acestui parcurs). Nu sunt de aşteptat progrese în soluţionarea disputelor teritoriale ale Belgradului cu Croaţia sau cu BiH. Problemele Belgradului în relaţia cu Zagrebul pot bloca temporar parcursul european al R. Serbia (prin amânarea deschiderii unor capitole de negociere). În plan intern, Kosovo se va confrunta cu aceeaşi neîncredere între principalele două comunităţi, albaneză şi sârbă, şi faţă de dorinţa Pristinei de a-şi extinde dominaţia şi în nordul Kosovo. În „plan extern”, Pristina va încerca din nou să devină membru al organizaţiilor internaţionale relevante (cel puţin în Interpol, dacă nu şi în U.N.E.S.C.O.) şi va miza în acest sens pe sprijinul S.U.A., al statelor membre ale U.E. care au recunoscut independenţa Kosovo, ca şi pe sprijinul mai multor state musulmane.
În anul 2019 nu sunt aşteptate progrese reale ale BiH pe calea aderării la U.E,. iar demersurile de aderare la N.A.T.O. vor fi cel puţin suspendate, dacă nu anulate. În pofida presiunilor Zagrebului, este probabilă menţinerea parteneriatului sârbo-croat în BiH, pentru contracararea dorinţei elitelor boşniace de centralizare a BiH. În pofida nemulţumirilor privind ritmul lent, Muntenegrul îşi va continua parcursul european, având (ca şi în cazul aderării rapide la N.A.T.O.) argumentul necesităţii contracarării influenţei Moscovei. Nu au şanse de soluţionare problemele identitare (muntenegrean versus sârb), dar este puţin probabil ca acestea să escaladeze.
Albania se va confrunta în continuare cu tensiuni între putere şi opoziţie, cu şanse mari ca acestea să se transpună şi în (violenţe de) stradă. Pe acest fond, probabil, progresele în parcursul european vor fi modeste. În Croaţia este puţin probabilă o ofensivă serioasă a puterii pentru combaterea simpatiei unor cercuri pentru mişcarea fascistă croată din cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, nu sunt aşteptate progrese în soluţionarea disputei de graniţă maritimă cu Slovenia, dar nici incidente violente de amploare în zonă. Va continua şi construcţia podului din zona Peljesac.
În ansamblu, va fi în continuare activă Ruta balcanică a migraţiei, cu posibilitatea intensificării în perioada verii, când cresc semnificativ şi fluxurile de turişti, iar structurile de la frontiere sunt mai aglomerate. Statele regiunii vor continua să monitorizeze revenirea în regiune a „luptătorilor terorişti străini” şi a familiilor acestora, fiind puţin probabile acte teroriste. O problemă comună a tuturor statelor regiunii, care va continua şi în anul 2019, este „exodul creierelor” spre Occident, fenomen favorizat de faptul că cetăţenii din regiune (cu excepţia celor din „Kosovo”) nu au nevoie de viză pentru deplasările în U.E. Dezvoltarea economică lentă şi prelungirea procesului de aderare la U.E a statelor şi entităţilor din Balcanii de Vest pot face ca şi alte probleme minore din regiune[5] să devină obstacole în calea reconcilierii şi cooperării regionale.
Notă: Text republicat cu acordul General Br. (r) Dan Niculescu, redactor-şef al revistei „Dincolo de orizonturi”, Anul III, nr.6/noiembrie 2018 [6]
(Asociația diplomaților militari)
Bibliografie web:
www.rts.rs - www.tanjug.rs - www.srbija.gov.rs www.mod.gov.rs - www.ambasadarusije.rs - www.rtrs.rs - www.rtcg.me - www.gov.me - www.mod.gov.me - www.mia.mk - www.hrt.hr - www.slovenskavojska.si - www.tangosix.rs - www.obris.org - www.sarajevotimes.com
---------------------
[1] În prezenta lucrare vom considera ca făcând parte din Balcanii
de Vest (în ordine alfabetică): Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația,
Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia (inclusiv cele două
provincii, Vojvodina și Kosovo) și Slovenia.
[2] Structură asimilată unui guvern al statului bosniac, dar cu atribuții mai puține decât un guvern propriu-zis.
[3] La 9 ianuarie se celebrează în R.Srpska cea de-a treia zi de Crăciun după calendarul iulian, Sf.Ștefan.
[4] „Adunarea de la Podgorica” sau „Marea Adunare Naţională de la Podgorica”, din noiembrie 1918.
[5] De exemplu, revendicarea de către Croaţia a Navei-Şcoală
”Jadran” şi a două fregate de la Muntenegru (fregatele fiind scoase la
vânzare de către M.Ap. muntenegrean fără a fi soluţionată succesiunea
proprietăţilor militare ale fostei Iugoslavii), comunicarea defectuoasă
privind returnarea migranţilor ilegali, divergenţele privind
interpretarea unor evenimente istorice etc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu